Cum să combați transpirația pe timpul verii (și nu numai)

0

Transpirația este un proces natural prin care corpul își reglează temperatura internă, elimină apa și o parte din toxine. Totuși, atunci când depășește limitele normale, transpirația devine o problemă. Dacă, în condiții normale, o persoană poate elimina în jur de 1 litru de transpirație pe zi, vara se pot pierde până la 5 litri sau mai mult. Află cum poți combate transpirația în exces din interior spre exterior.

Regim alimentar

Persoanele care vor să scape de transpirația în exces trebuie să ducă un stil de viață cât mai sănătos. Este recomandat să renunțe la alcool, tutun și cofeină sau cel puțin să diminueze cantitățile pe care le consumă. O dietă bazată pe fructe, legume și cereale este cea mai bună alegere. Trebuie evitați carbohidrații complexi – paste, făină albă, cartofi – , condimentele, sarea, alimentele cu miros puternic ca și usturoiul sau ceapa sau cele picante care vor favoriza producerea transpirației. Este indicat consumul de cereale integrale cu cât mai multe fibre, de alimente bogate în calciu – brânzeturi și lactate, fructe și legume.

Transpirația este legată și de stres, iar pentru reducerea stresului sunt indicate vitaminele B și C. Aceste vitamine sunt furnizate de alimente precum fructele de pădure, citricele, salata verde sau castraveții. Pătrunjelul, lucerna sau alte plante cu frunze verzi ajută la diminuarea considerabilă a mirosurilor neplăcute deoarece conțin o cantitate mare de clorofilă care are efect dezodorizant.

Mai sunt recomandate: supele cu zarzavat, semințele de in, alimentele bogate în zinc – fructe de mare, semințe de dovleac, nuci, soia, ciocolata negră, linte, fasole. Este foarte important să se consume minimum 2 litri de lichide pe zi, în special apă pentru a menține constantă temperatura corpului. Ceaiul este o sursă de antioxidanți ce ajută la eliminarea toxinelor din organism. Pentru tratarea transpirației excesive este indicat ceaiul verde sau negru. Alte ceaiuri care pot controla cantitatea de transpirație sunt cele de pelin, echinaceea, mentă, pătlagină sau păpădie. Nu uita de sucurile din legume sau fructe preparate în casă!

sapun eau du soir sisley paris

Săpun Eau du Soir de la Sisley Paris – 160 ron via nordstrom.com

Igiena este necesară!

Dușurile regulate și folosirea săpunului sunt necesare pentru diminuarea mirosurilor neplăcute. Transpirația eliminată de organism nu are miros, dar în combinație cu bacteriile ce se află pe piele capătă un miros neplăcut. De aceea, este important să faci duș regulat, apoi să aplici un deodorant sau antiperspirant. Poți adăuga în apa de baie câteva picături de ulei esențial de levănțică.

deodorant rexona oxygen

Deodorant Rexona Oxygen – 10 ron

Deodorante și antiperspirante.

Deodorantele nu stopează transpirația, nici nu o diminuează, doar luptă împotriva mirosurilor neplăcute. Antiperspirantele sunt cele care blochează secrețiile glandelor sudoripare. Ele conțin un anumit procent de aluminiu, care limitează sau chiar stopează transpirația. În ciuda acestor efecte, antiperspirantele nu sunt recomandate deoarece sunt asociate cu dezvoltarea cancerului de sân.

Remedii naturiste.

ceai de musetel

Ceai de mușețel de la The Republic of Tea – 70 ron

Pudra de talc – poate fi aplicată pe zonele cu probleme după ce s-a realizat igiena locală. Nu va împiedica total transpirația, dar o va diminua și va neutraliza mirosurile neplăcute. Același efect îl are și pudra pe bază de argilă.

Bicarbonatul de sodiu – se realizează o soluție din 2 linguri de bicarbonat de sodiu cu 100 ml apă; se tamponează axilele de două ori pe zi, dimineața și seara.

Ceaiuri – cel mai cunoscut este amestecul de ceai de mușețel cu salvie; o cură de 2-3 săptămâni cu acest ceai va diminua cantitatea de transpirație. Bea 2-3 ceaiuri neîndulcite pe zi. Alte combinații de plante care ajută la diminuarea transpirației sunt salvia, coada-calului cu crețișoară sau frunze de stejar cu frunze de mesteacăn.

Oțet de mere – are efect astringent; poate fi băut sau aplicat local seara, prin tamponare, înainte de culcare.

Tinctura de brusture – are efect astringent; poate fi dizolvată în ceai de mușețel sau aplicată local în zonele cu probleme.

Lămâia – taie o lămâie rondele și tamponează axilele; sucul de lămâie va bloca mirosurile neplăcute și va diminua cantitatea de transpirație. Același lucru îl poți face cu felii de castravete.

Piatra de alaun sau piatră „acră”– este un antiseptic natural care ajută la reglarea transpirației. Poți încerca deodorante cu piatră de alaun care se găsesc la magazinele naturiste. Înaintea aplicării, cristalul se umezește apoi se folosește pe corp.

Rozmarin – are rol antibacterian; adaugă 10 picături de ulei esențial de rozmarin în 30 ml apă și aplică amestecul pe zonele cu probleme de mai multe ori pe zi.

rochie talitha

Rochie din bumbac Talitha 2900 ron via net-a-porter.com

Atenție la hainele pe care le porți!

Evită materialele sintetice care favorizează transpirația și mirosurile neplăcute și alege pe cât posibil numai haine din bumbac, in sau lână. Îmbrăcămintea nu trebuie să fie strânsă pe corp, ci trebuie să permită corpului să respire. Evită hainele de culori închise care atrag razele soarelui și poartă pe cât posibil îmbrăcăminte de culoare deschisă. Pentru picioare, alege pantofi care permit pielii să respire și poartă numai șosete din bumbac sau lână.

Dacă niciuna din aceste soluții nu funcționează pentru tine, trebuie să apelezi la un medic. Transpirația excesivă sau hiperhidroza poate fi tratată numai cu ajutorul unui specialist. Injectarea toxinei botulinice este o intervenție prin care glandele sudoripare sunt blocate, iar transpirația este stopată pentru o perioadă de 3-6 luni. O altă soluție este un procedeu chirurgical nou, și anume îndepărtarea glandelor sudoripare sub anestezie locală. Dacă problema nu este atât de gravă și nu îți pune în pericol viața socială, respectă următoarele reguli: alimentație sănătoasă, consumul suficient de lichide pe zi, igiena optimă, îmbrăcăminte adecvată și folosirea deodorantului sau a remediilor naturiste.

sursă foto: dollarphotoclub.com

About Author

Andreea Corneanu

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.