Cum controlezi mâncatul pe bază de stres?

0

E o vorbă veche creștină, care spune așa: ”Dacă vrei să-ți faci ordine în viață, mai întâi trebuie să-ți faci ordine în minte.” Drept este, dacă stăm bine să ne gândim cum funcționăm, atât în adaptarea la mediu cât și în progresul personal. Ei bine, și ce legătură au toate acestea cu mâncarea? vă puteți întreba. ”Una este farfuria, alta este pălăria!”… corect, doar că una cu alta au ceva similitudini ca formă, și mai au și punctul comun– individul!

Dacă până azi v-ați gândit (sau nu!), că mâncarea are doar o valoare nutrițională, adică este ”combustibilul de întreținere organică”, eu vă spun că mai are un tip de informație, aceea de viață, o informație energetică. Nu-i de mirare de ce, atunci când suntem extrem de stresați, mulți dintre noi accesăm mâncare, fără să ne dorim nutrienți, căutând doar energie, substanță și structurare. Da, este firesc… Când suntem stresați, nu căutăm hrană pentru corp, căutăm energie de susținere pentru a face față momentului!

Și astfel, iată cum hrana ne poate fi ”dușman”, în anumite situații, când- datorită neputinței de gestionare emoțională-, accesăm hrană lipsită de sens, de informație benefică.

Un studiu recent citit în ”Psychology time” vorbea despre: ”ce face un om care este nemulțumit de el, care este lipsit de încredere în sine?” Incredibil, subconștientul vrea să-l pedepsească și îl îndeamnă să consume numai ”porcării”, în special o hrană de tip fast-food. Ce interesant, nu-i așa?

Astăzi, când facem loc curentului ”slow-food”, încercând să ne inspirăm din felul în care servesc masa casele regale, este cumva evident că ”fast-food” este doar:

  o opțiune ”din când în când” pentru cei ce au o disciplină personală,
  este o alegere pentru cei inconștienți și
   un fel de a ne pedepsi pentru neputințele noastre, pentru cei deprimați și abătuți!!!

”Toate cele pornesc de la cap”, că vrem sau nu să pricepem, doar că, așa funcționăm! Un om care are grijă de el, este echilibrat, mereu are atenție și față de ce mănâncă, cum să fie altfel?! Dar, ce ne facem noi, ceilalți, care trecem prin perioade stresante (că toți avem parte de așa ceva!), cei ce avem tendința să credem că un mâncat compulsiv, într-o perioadă de stres, ne ajută să facem mai bine față situației? Nici vorbă să ne ajutăm de mâncatul compulsiv, este numai o altă capcană întinsă de acestă stare, din păcate!

Amintiți-vă mereu, în astfel de stări, de neliniște și de teamă le acutizăm și le dăm o și mai mare putere de a fi, printr-o alimentație compulsivă sau aleasă după calități organoleptice și nu după valori nutriționale. Stimulentele precum cafeaua, ceaiul negru, energizantele accentuează starea de stres, nu sunt benefice sau eliberatoare!

Ați auzit pe cineva care este stresat să consume morcovi sau salată verde? Nu, de obicei ne aruncăm în ciocolată și dulciuri rafinate, pizza, sau alte ”căderi”… Repet, acestea sunt o opțiune pentru plăcerea noastră gustativă, doar că sunt ”din când în când” și nici poveste să le accesăm în perioadele agitate din viețile noastre, în perioade de stres.

Când sunteți copleșiți de stres, de neliniște și faceți cu greu față situației, amintiți-vă că aveți mare nevoie de o schimbare de ritm. Opriți-vă, schimbați unghiul din care priviți situația, sau sensul în care vă îndreptați atenția. Faceți aceste schimbări conștient, atent cu voi, prezenți și bine ancorați în propria realitate. Nimic nu este de nerezolvat, doar să ne lăsăm forțele și capacitățile să fie la cotele… de rezolvare!

Când ești stresat: OPREȘTE-TE, lasă-te să te așezi un pic, exact în realitatea în care ești, să ai puterea și elan ca mai apoi, SĂ TE RIDICI, să iei în piept toate cele ce te-au făcut să te dezechilibrezi. Dacă nu urmăm pașii aceștia simpli de: atenție, asumare și responsabilizare, nici cea mai bună ciocolată din lume nu va putea să facă pentru tine aceasta!!! Îți va da un gust dulce-înnebunitor de bun, pe atât de repede trecător și înșelător…

Dacă este să vă îndemn spre ”ceva de mâncare” în perioada de stres, iată ce aș spune…

  • Ei bine, glucidele pentru creier (cel ce folosește 40% din glucidele de peste zi), să fie de bună calitate, nerafinate, adică consumăm glucide din cereale integrale și fructe.
  • Apa să fie cel mai bun aliat, amintindu-ne mereu că un om depresiv, dpdv al unui dietetician, este unul ce nu se hidratează optim și mănâncă foarte multe dulciuri!
  • Eliminați prăjelile și mâncărurile gătite, alegeți cu bucurie legumele crude, sub forma de salate generoase sau cele preparate la abur;
  • O sursă bună de proteine, zilnic! este necesară pentru structurare, și nu a mușchilor, ci a neurotransmițătorilor sau a hormonilor, în general. Cele mai bune surse de proteine sunt: quinoa, semințe de cânepă, alge marine, tofu, năut, pește, semințe, nuci, ouă, lactate, brânza de vaci, spanac, brocoli precum și combinațiile dintre linte sau fasole boabe și orez brun.

În perioadele de stres, când aveți mai mult ca oricând nevoie de suport suprarenal, consumați alimente bogate în potasiu, vitamina C, vitamina B6, zinc, magneziu, acid pantotenic. Iată câteva repere:

  • Acidul pantotenic există în cereale, conopidă, roșii, gălbenuș de ou netratat peste o anumită temperatură;
  • Vitamina C se găsește în toate vegetalele proaspete, fiind sensibilă la fierbere și lumină. În mod deosebit se găsește în citrice, pătrunjel, măceșe, cătină, varză, roșii, tarhon, castane.
  • Vitamina B6 se găsește în: cereale, vegetale verzi, soia, cartof, gălbenuș, polen.
  • Zincul din semințele crude, cereale (grâu, orz, ovăz, porumb), sfecla roșie, varză, spanac, roșii, piersici, polen, portocale.
  • Magneziul – esențial bunei desfășurări a activității creierului – se găsește în nuci, fulgi de ovăz, fasole, mazăre, linte, cartofi, ceapă roșie, gulii, hrean, frunze de pătrunjel, salată verde, spanac, roșii, varză, castane, banane.
  • Potasiul există în cereale, fulgi de orez, făină integrală de grâu, mălai, fasole, mazăre, linte, cartofi, dovleac, morcovi, gulii, hrean, napi, frunze de păstârnac, frunze de pătrunjel, spanac, țelină, morcovi, roșii, varză crudă și murată, castane, banane, caise, struguri, prune, măceșe, polen.
  • Fosfolipidele – ”prietenele memoriei”, ajută la formarea mielinei, ce formează teaca din jurul nervilor, ajutând la buna lor funcționare. Acestea ne dau o stare de bine, de bună dispoziție, îmbunătățesc performanțele intelectuale, dar și protejează împotriva declinului memoriei ce apare odată cu vârsta. Una dintre cele mai bune surse de fosfoloipide este lecitina, pe care o recomand zilnic, ca supliment nutritiv esențial. De asemenea, consumul de ouă (cu gălbenușul în stare lichidă, doar așa!), este o altă sursă importantă de grăsime bună pentru creier.
  • Acizi grași esențiali ne păstrează și ne ‘ung’ bine creierul! Vă recomand ca din dieta zilnică să facă parte un supliment alimentar de omega 3 (proveniență vegetală, este alegerea mea!), asta pe lângă un consum de cel puțin 3 ori pe săptămână a unei mese cu pește (hering, macrou, ton, crap sau somon). Consumați semințe, nuci, uleiurile presate la rece (măsline, in, dovleac, cânepă, struguri), sunt adevărate surse de energie și sănătate, consumate în mod cumpătat, evident!

Ceaiurile antistres pot ajuta, având un efect echilibrant, reconfortant, fortifiant. Ceaiul conține un ansamblu de vitamine, oligoelemente, o informație ce are puterea de a restabili echilibrul energetic și metabolic al organismului, pas cu pas.

Aparte de toate acestea, amintiți-vă că…

Un somn bun este întotdeauna o terapie bună!
Mișcarea fizică, să te simți obosit fizic și transpirat, aduce foarte mult stării noastre de bine.
Și, foarte important, să nu uităm de gânduri, că ”de la minte se strâmbă sau se îndreaptă lucrurile”!

Lăsați sănătatea și gândurile frumoase să se așeze în mintea voastră, aveți în voi puterea pentru a reuși!

sursă foto: dollarphotoclub.com
text: Dr. Lavinia Bratu – Nutriționist
Formator, Consilier de dezvoltare personală
lavi.ceuta@gmail.com
www.lavi-enrose.com

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.