Interviu EXCLUSIV: The Cat Empire – 16 ani de muzică bună

0

Prima dată am ascultat The Cat Empire a fost în studenție, când prietena mea i-a descoperit la întâmplare pe Youtube. Melodiile lor mi-au devenit partenere de încredere de-a lungul party-urilor, sesiunilor și nopților pierdute în fața calculatorului pe Yahoo Messenger (un chat din vremuri preistorice, pentru necunoscători). Nu multă lume din Timișoara știa de ei pe atunci și am rămas cu impresia asta până când am auzit că urmau să concerteze în cadrul JazzTM, anul trecut. Ploaia nu m-a oprit nici pe mine, nici pe o mulțime de alți timișoreni să dansăm liberi în Piața Victoriei pe ritmurile celor 6 artiști. Vă invit să aflați mai multe despre The Cat Empire- trupa care cel puțin în cazul meu, va deține mereu un loc special în playlist, direct de la Felix (vocalist) și Harry (trompetă).

Varianta în engleză e mai jos.

The Cat Empire este o trupă destul de mare- cu 6 membri. V-aţi certat vreodată sau au existat neînţelegeri între voi?

Felix: Suntem mulţi, da. Avem însă istorie în spate. Am început să cântăm împreună încă de la vârsta de 18 ani; adică acum mulţi ani. Avem la activ peste 1000 de concerte… asta înseamnă mult timp petrecut împreună pe autobuz, în hotel, chiar şi într-o cameră foarte aglomerată din culise. Fiecare avem gusturi diferite în muzică şi personalităţi şi mai diferite. Conflictul a făcut parte din călătoria noastră. Am ars multă energie pe scenă care era alimentată din mici conflicte… deci am învăţat să transformăm energia negativă dintre noi în energie pozitivă, transmisă în timpul concertelor. De asemenea am avut şi avem momente extraordinare.

Felix, pur şi simplu ador “The Lost Song”! Pare să exprime tristeţea şi regretul pe care toţi le-am simţit la un moment dat în viaţa noastră. Ce eveniment din viaţa ta te-a inspirat să scrii această melodie?

Felix: Am scris melodia când aveam 19 ani. Este una din primele piese scrise de mine. Unele melodii iau mult timp să se concretizeze, în schimb această melodie a prins contur într-o după-amiază în faţa pianului. Încă ador să o cânt… este într-adevăr o melodie tristă, dar are în acelaşi timp multă viaţă în ea, ceea ce o face să nu fie o melodie nefericită.

Care este procesul creativ prin care treci când scrii o melodie?

Felix: Când ajung acasă, îmi petrec mult timp cocoşat de-asupra pianului. Sunt mult timp pe drumuri, călătorind, pe scenă, văzând lumea prin geamul unei maşini în mişcare. Această parte din viaţa mea este plină de imagini difuze… dezorientant. În schimb, statul acasă, împreună cu pianul este singurul moment şi loc care îmi oferă stabilitate şi pot să aştern pe hârtie toate notele care îmi zburau prin minte cât eram în continuă mişcare.

Rămâi vreodată fără inspiraţie? Cum o “recuperezi”

Felix: Da; mi se întâmplă câteodată să rămân în pană de idei şi simplul gând la crearea unei melodii mă plictiseşte. De cele mai multe ori, inspiraţia îmi vine înapoi atunci când iau o pauză de la muzică şi mă întorc la o viaţă normală şi plictisitoare. Să ies mai mult cu prietenii şi să fiu mai puţin “sălbatic”.

Am început să cântăm împreună încă de la vârsta de 18 ani; adică acum mulţi ani. Avem la activ peste 1000 de concerte…

Povesteşte-ne puţin despre ultimul vostru album, “Steal the light”. Cât de mulţumit eşti de el şi care a fost cea mai mare provocare pentru voi când aţi lucrat la el?

Felix: Nu mi se mai pare nimic nou la acest album. Deja îl consider unul învechit. Am început în schimb să scriem şi să înregistrăm noi melodii. Oricum, mi-a plăcut foarte mult să lucrez la “Steal The Light”. În trecut, am călătorit prin ţări străine în timp ce lucram la alte albume- Cuba, Malibu, Londra, dar acesta a fost creat într-un mic studio în Melbourne, la colţ cu un teren de fotbal unde jucam când eram mic. Simplitatea spaţiului ne-a împins să creăm ceva mai exotic şi mai plin de viaţă decât ce am avut până acuma. De asemenea, cântecele de pe album au fost puse pe scenă cu o foarte mare uşurinţă. Albumul a avut un sound unic care a prins bine în întreaga lume. Am adorat şi ilustraţiile ce au venit o dată cu albumul, mai ales că au fost făcute de un binecunoscut ilustrator Graeme Base, cu cărţile căruia am crescut.

Care este melodia care îţi face cea mai mare plăcere să o interpretezi pe scenă?

Felix: Din albumul “Steal the light”, îmi place foarte mult să cânt Still Young şi Steal the light. Scena prinde o altă culoare când cânt aceste melodii.

interviu the cat empire

Care consideri că este cel mai de preţ “cadou” pe care ţi l-a făcut muzica?

Felix: Şansa de a compune melodii.

Am început să ascult muzica voastră pe vremea când eram studentă şi acum, de fiecare dată când aud “The Wine Song”, îmi amintesc de o perioadă foarte faină din viaţa mea. Aşa că, desigur, am fost foarte încântată când aţi concertat anul trecut în Timişoara. V-a plăcut publicul de aici? A fost ceva ce nu v-a plăcut?

Harry: Am avut o experienţă frumoasă cu România în ultimii doi ani. Sincer, noi nu am ştiut foarte multe despre ţara voastră şi nu ştiam că oamenii de acolo ne cunoşteau muzica. Mi-a plăcut în mod deosebit să cânt în Piaţa Victoriei şi de asemenea să învăţ câteva frânturi din istoria acelui loc.

Care este locaţia ta preferată din toată lumea şi de ce? (excepţie Australia)

Harry: Cu toate că este destul de frecvent vizitată de australieni, insula Bali din Indonezia este în continuare una din locaţiile mele preferate. Cultura indonezilor este frumoasă şi unică şi în acelaşi timp una din comorile umanităţii. Din păcate, modul lor de viaţă nu este atât de răspândit în restul lumii.

E foarte multă varietate prezentă în muzica voastră. Este acest lucru intenţionat sau vine pur şi simplu natural?

Harry: Cred că naturalul este cuvântul care ne reprezintă. Câteodată cred că avem o problemă din cauza varietăţii muzicale pe care o abordăm. Câteodată este bine să ai soundul specific trupei… chiar cu asta ne luptăm în momentul de faţă, dar se pare că oricum am face, diversitatea se strecoară în notele noastre.

Am avut o experienţă frumoasă cu România în ultimii doi ani. Sincer, noi nu am ştiut foarte multe despre ţara voastră şi nu ştiam că oamenii de acolo ne cunoşteau muzica.

“The Cat Empire” s-a lansat spre finalul anilor ‘90, prin urmare aţi fost prezenţi la toate schimbările majore din domeniul muzicii care s-au întâmplat în ultimul deceniu. Ce părere ai de puterea pe care a câştigat-o internetul în ce priveşte muzica? S-au schimbat lucrurile în mai bine sau era mai ok înainte?

Harry: Greu de spus. Mai bine pentru unii, rău pentru alţii. S-au schimbat atât de multe de când am început noi. Cu toate astea, cred că internetul a ajutat muzica să fie privită din nou ca pe ceva cultural decât un business.

interviu the cat empire

Internetul a facilitat, de asemenea, pirateria. Ce părere ai despre acest lucru? Consideri că artiştii ar trebui să se unească împotriva pirateriei sau există o modalitate prin care o puteţi folosi în avantajul vostru?

Harry: Nici nu mai trebuie să piratezi în zilele noastre, majoritatea melodiilor sunt puse pe undeva să fie downloadate legal şi gratis. Cu toate astea, cred că oamenii ar trebui să susţină artiştii preferaţi. Am auzit de multe ori- “şi aşa artistului nu îi revin bani din ce cumpăr eu”- dar nu e aşa. Şi dacă oamenii şi aşa sunt dispuşi să plătească sute de dolari pe computere, telefoane, căşti şi boxe pe care să asculte muzică, ar trebui să fie dispuşi să dea câţiva dolari şi artiştilor a căror muzică o ascultă, fie că sunt independenţi sau nu.

Multe trupe se despart după doar câţiva ani, dar voi aţi rămas împreună mai bine de 16 ani. Care este secretul vostru? Cum aţi reuşit să rămâneţi împreună atâta timp?

Harry: Nu suntem nesimţiţi. Nu am avut niciodată intenţia de a deveni rockstars. În general ne place să facem muzică împreună şi muzica noastră este într-o continuă evoluţie aşa că e greu să ne plictisim.

Cred că naturalul este cuvântul care ne reprezintă. Câteodată cred că avem o problemă din cauza varietăţii muzicale pe care o abordăm.

Care consideri că a fost cel mai bun moment al carierei voastre, până acum?

Harry: La începuturile noastre am avut onoarea să cântăm în deschiderea ultimului turneu a lui James Brown în Australia. Îmi aduc şi acum aminte că m-am uitat spre culise şi l-am văzut acolo, în umbra cortinelor. Nu ştiu dacă i-a plăcut ce şi cum am cântat dar ce contează e că ne-a auzit. Asta se întâmpla acum mulţi ani …

Numele trupei voastre mi se pare foarte inspirat! Cum l-aţi ales?

Harry: Nu înseamnă ceva anume. Ne-a venit ideea de la nişte desene cu pisici pe care le-a făcut fratele mai mic a lui Felix pe vremea când avea nouă ani. Fratele lui Felix este mai înalt decât oricare dintre noi şi poate să împingă la piept mai mult decât oricare. El locuieşte în Viena şi interpretează muzică baroque.

Ce planuri de viitor aveţi?

Harry: Ne place să facem totul pas cu pas şi să luăm totul pe rând… zi după zi, show după show, album după album. Sunt super încântat de noile descoperiri tehnologice, cum ar fi Oculus Rift şi posibilităţile creative pe care ţi le pune la îndemână.

Cum e relaţia cu fanii voştri?

Harry: Bună. Ei sunt principalul motiv pentru care concertele noastre sunt atât de… nebune. Ei vin cu energia şi noi ne încărcăm de la ei.

interviu the cat empire

Care este cel mai “nebun” lucru pe care l-a făcut un fan pentru voi?

Harry: Nu pot să spun asta într-o publicaţie respectabilă ca aceasta.

Un mesaj pentru timişorenii altfel.

Fiţi buni unii cu alţii.

Citiți interviul integral în limba engleză

The Cat Empire is kind of a large band, with 6 members. Have there ever been any fights or misunderstandings between the 6 of you?

Felix: Many, yes. We started playing together when we were 18 years old, that was a long time ago now. We did a show the other day and it was a sea of band children out the back. In the time between we’ve done over 1000 shows and spent a lot of time living in
a bus or a hotel, or a crowded backstage room. We all have different taste in music, and very different personalities. Conflict has been a part of the journey. A lot of combustion happens on stage, which is made of similar stuff to ‘conflict’, but in that setting it’s a very useful substance, and also, we’ve had a lot of amazing times as well.

Felix, I just love “The Lost Song”! It seems to be about the sadness and regret that we’ve all felt at some point in our lives. What was the event in your life that inspired you to write it?

Felix: I wrote the lost song when I about 19. It’s one of the first songs I ever wrote. Some songs take a long time to eventuate, this one came came together in an afternoon at the piano. I still enjoy playing it, it’s a sad song, but it has a liveliness to it which prevents
it being too miserable.

What is your song writing creative process?

Felix: When I come home, I spend a lot of time hunched over a piano. I’ve spent a lot of time moving, travelling, being on stage, seeing the world pass by out the window of a moving vehicle. That part of my life is full of strange images, it’s disorienting, and there’s a sense of constantly leaving. I like being at the piano at home, because it’s a still place, and I’m able to do something with all of that movement by making music out of it.

Do you ever lose inspiration? What do you do to get it back?

Felix: Yes, sometimes I’m empty of ideas, and the thought of songwriting seems tedious. Getting it back usually involves getting away from music, and back into boring normal real life. Getting out, being less of an alien.

Tell us a bit about your latest album, “Steal the Light”. How happy are you with it? What was your biggest challenge when creating this album?

Felix: It feels like an old album now! We’ve been writing and recording new songs recently. Steal The Light was a great album to be involved in. In the past we travelled to other places to make albums – Cuba, Malibu, London – but this one we made in a small studio in Melbourne, around the corner from an oval where I played football as a kid. The simplicity of the space allowed us to make something more exotic and high spirited than we had in the albums previous to that. Also, the songs from that album translated very well to stage. It’s was a unique sounding album that did several laps of the world. I also love the artwork, done by a famous and much loved illustrator called Graeme Base, whose kids books we grew up with.

What is the song that you enjoy singing the most on stage?

Felix: From Steal the light, I like singing Still Young and Steal the Light. The room lights up for those two.

What is the greatest gift that you think music gave you?

Felix: The chance to write a song.

I started listening to your music during my university years and now, whenever I lay back and put on “The Wine Song”, it just takes me back to some wonderful times. So naturally, I just went crazy when you came to Timisoara, last year. How did you like the public here? Was there anything that you didn’t like?

Harry: We have had a great experience with Romania over the last two years. We didn’t know much about the place, we didn’t know that people knew our music there. I particularly enjoyed playing in the Piata Victoriei and learning about the history of that place.

What is your favorite place in the world and why? (except Australia)

Harry: Although it’s a very touristy place for Australians, the island of Bali in Indonesia is still one of my favourite places. The beautiful and unique Balinese culture is one of the treasures of humanity, I reckon. Unfortunately that way of life is under threat in all kinds of ways. But it is a very beautiful and magical place.

There is so much variety in your music. Is that all calculated or does it just come naturally?

Harry: I think pretty naturally. I would say we have a problem with too much variety, in fact. Sometimes it’s nice to have your own special sound. That’s what we are striving for these days, but somehow the variety always creeps in.

“The Cat Empire” started out in the late 90s so you’ve been around for all the major changes that happened to the music industry during the last decade. How do you feel about the power of the internet regarding music? Did it make things better or was it better before the internet got so much power?

Harry: Hard to say. Better for some, worse for others. So many things have changed since we started playing. I think overall the internet has helped bring music back to a cultural thing, rather than a business thing.

The internet also made piracy a lot easier. How do you feel about that? Do you think artists should take a united stance against it or is there a way to use it to your advantage?

Harry: You don’t even need to be a pirate anymore, most music is legally free online somewhere. But I think people do need to support the artists they like, in one way or another. I hear a lot of people say – ‘but the artists don’t get any of that money anyway’ – but they do get some. And if people are willing to shell out hundreds of dollars for computers, phones, headphones, and speakers to listen to music on, they should be willing to chuck a couple of bucks to their favourite independent artists as well.

Many bands call it quits after just a few years, but you kept going for about 16 years now. What is your secret? How did you manage to stay together all these years?

Harry: We are not assholes. We never wanted to be rockstars. We genuinely enjoy making music together, and our music is always evolving, so it’s hard to get bored.

What do you think was the best moment of your career, so far?

Harry: Very early on we supported James Brown on one of his last tours of Australia. I remember looking off to stage right as I was singing, and seeing him standing there in the shadow of the curtains. I don’t know whether he thought we were any good, but he heard us. That was many years ago…

I find your band name to be very inspired! How did you come up with it?

Harry: It doesn’t mean anything, but it comes from a drawing of some cats that Felix’s little brother drew when he was nine. Felix’s brother is taller than any of us now, and he can bench press more than any of us. He’s living in Vienna performing baroque music.

What are your plans for the future?

Harry: One day at a time, one show at a time, one album at a time… I’m excited about the new developments in technology, like the Oculus Rift, and the creative possibilities that might emerge from them.

How do you view the relationship with your fans?

Harry: Good. They are the main reason our shows are so crazy. They bring the energy, we just kind of surf the wave.

What is the craziest thing a fan ever did for you?

Harry: I can’t say it in a respectable publication like this.

A message for our readers.

Be kind to each other.

About Author

Avatar

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.