Top 29 – cele mai bune seriale din 2018

2

2017 a fost un an grozav pentru televiziune cu seriale ca: Game of Thrones, Stranger Things și Star Trekking. Ei bine, anul acesta va fi poate chiar mai bun, datorită unui amestec de serii care se reîntorc și a unor francize originale noi. Vei găsi ceva interesant pentru aproape toate gusturile în lista următoare.

Citește și: Top 27 – Cele mai așteptate seriale din 2019

The Chi (Premiera 7 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

Lena Waithe, câștigătoare a premiului Emmy pentru scenariul serialul de comedie Master of None, revine pe micile ecrane cu o dramă, despre un grup de persoane care trăiesc în partea de sud a orașului Chicago într-un cartier sărac și violent. Regizat de Common, serialul urmărește poveștile umane ale unei regiuni care se reduce la statisticile privind criminalitatea.

Philip K. Dick’s Electric Dreams (Premiera 12 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

Dacă ești fan Black Mirror această serie de antologii, bazată pe scurtele povestiri ale lui Philip K. Dick, te va captiva de la primul episod. A avut premiera pe canalul britanic Channel 4 anul trecut și include actori precum Bryan Cranston, Anna Paquin, Janelle Monae, Steve Buscemi și Terrence Howard, într-o serie de fabule futuriste și ciudate.

Black Lightning (Premiera 16 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

Un alt personaj DC Comics își face apariția în serialul Black Lightning, o serie creată pentru canalul The CW de Mara Brock Akil și Salim Akil. Cress Williams joacă rolul unui director de liceu, capabil de a genera și de a folosi energia electrică.

American Crime Story: The Assassination of Gianni Versace (Premiera 17 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

Dacă ai urmărit primul sezon din American Crime Story despre mediatizatul caz a lui O.J. Simpson, cu siguranță te va captiva și al doilea, care explorează asasinarea din 1997 a designerului de modă Gianni Versace împușcat de către criminalul în serie Andrew Cunanan. Serialul se anunță a fi exploziv, cu o distribuție impresionantă. Édgar Ramírez îl interpretează pe
Versace, iar Penélope Cruz în rolul extravagantei Donatella Versace.

Counterpart (Premiera 21 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

J.K. Simmons nu joacă un personaj, ci două personaje în noua drama difuzată de Starz, un thriller despre un angajat ONU din Berlin care află că agenția sa protejează un portal către o dimensiune paralelă, unde descoperă o altă variantă a sa.

The Alienist (Premiera 22 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

Daniel Brühl, Luke Evans și Dakota Fanning joacă în noua serie a lui Cary Fukunaga (True Detective), o adaptare a romanului lui Caleb Carr despre un psihiatru care investighează un ucigaș în serie în New York-ul, secolului al XIX-lea.

Mosaic (Premiera 22 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

Un thriller în 6 parți regizat de Steven Soderbergh care anunță întoarcerea lui Sharon Stone în lumina reflectoarelor. Mini-seria este centrată pe dispariția bruscă a unei femei și pe efortul îndelungat al poliției și al locuitorilor orașului Summit, Utah, de a descoperi adevărul. Serialul a fost gândit în așa fel încât de-a lungul poveștii telespectatorii se pot implica activ în acțiune. Iar la final, să se întoarcă la începutul poveştii pentru a alege alte variante narative. Şi tot aşa.  

Waco (Premiera 22 ianuarie)

cele mai bune seriale din 2018

Mini-seria are ca subiect confruntarea din 1993 dintre FBI și sectanții conduși de David Koresh, care s-a terminat cu un asalt sângeros în care au murit 76 de persoane. Are o distribuție impresionantă, printre actori îi regăsim pe Michael Shannon, John Leguizamo, Andrea Riseborough, Rory Culkin și, nu în ultimul rând, Taylor Kitsch în rolul lui David Koresh.

Altered Carbon (Premiera 2 februarie)

cele mai bune seriale din 2018

Unul dintre cele mai așteptate seriale în 2018, Altered Carbon este un SF extravagant bazat pe romanul cyberpunk al scriitorului Richard K. Morgan. Joel Kinnaman (The Killing, House of Cards) joacă rolul unui soldat în viitor, al cărui suflet este implantat într-un nou corp pentru a ajuta la rezolvarea unei crime.

Good Girls (Premiera 26 februarie)

cele mai bune seriale din 2018

Christina Hendricks (Mad Men), Retta (Parks and Recreation) și Mae Whitman (Parenthood) joacă în noul sitcom NBC despre trei gospodine cu probleme financiare care decid să jefuiască un supermarket.

Unsolved (Premiera 27 februarie)

cele mai bune seriale din 2018

Anthony Hemingway, al cărui CV include American Crime Story: The People v. O.J. Simpson, produce o nouă serie despre crimele americane și anume ancheta asupra uciderilor lui Tupac Shakur și Biggie Smalls. Serialul îi are în distribuție pe Josh Duhamel și Jimmi Simpson, împreună cu Marcc Rose în rolul lui Shakur și Wavyy Jonez în rolul lui Smalls.

The Looming Tower (Premiera 28 februarie)

cele mai bune seriale din 2018

Bazat pe cartea semnată de Lawrence Wright câştigător al premiului Pulitzer, The Looming Tower descrie modul în care agențiile americane au abordat amenințarea din ce în ce mai mare a lui Osama bin Laden în anii 1990, aducând în prim plan rivalitatea dintre FBI şi CIA și lipsa de comunicare care a condus la tragedia din 9 septembrie 2001 şi la războiul din Iraq. Serialul îi are ca protagonişti pe Tahar Rahim, Jeff Daniels şi Peter Sarsgaard.

Hard Sun (Premiera 7 martie)

cele mai bune seriale din 2018

Neil Cross (Luther) scrie și regizează această dramă polițistă, o coproducție Hulu/BBC din Londra, despre doi ofițeri (Agyness Deyn și Jim Sturgess) care descoperă că sfârșitul lumii este aproape.

Marvel’s Jessica Jones sezonul 2 (Premiera 8 martie)

cele mai bune seriale din 2018

Sezonul doi al seriei va fi disponibil pe Netflix începând cu 8 martie 2018, Ziua Internațională a Femeii. De data aceasta, Jessica (Krysten Ritter), detectiv particular în New York, începe să își pună viața în ordine, după uciderea lui Kilgrave. Cunoscută în întregul oraș drept ucigașa cu super puteri, Jessica Jones este pusă față în față cu un nou caz. În ciuda reticenței ei, noul caz o pune în ipostaza de a se cunoaște mai bine pe ea însăși, aceasta fiind nevoită să caute anumite răspunsuri în propriul trecut.

Santa Clarita Diet sezonul 2 (Premiera 23 martie)

cele mai bune seriale din 2018

Barrymore și Timothy Olyphant se întorc pentru sezonul doi, ca și cuplul suburban care se preocupă de faptul că un virus a transformat-o pe Barrymore într-un zombie care mănâncă carne umană. Să vă așteptați la același amestec încântător de groază, comedie suburbană și, uneori, o doză ascuțită de gore.

The Terror (Premiera 26 martie)

cele mai bune seriale din 2018

Regizată de Ridley Scott, această mini-serie de 10 episoade se bazează pe cel mai bine vândut roman al lui Dan Simmons din 2007 despre o misiune navală din Arctica, din secolul al XIX-lea, completată cu foamete, revoltă și un monstru. Serialul îi are ca protagonişti pe Jared Harris, Tobias Menzies și Ciarán Hinds.

Roseanne (Premiera 27 martie)

cele mai bune seriale din 2018

“Aceeași canapea, aceeași distribuție, aceleași râsete” este sloganul reluării seriei Roseanne de către ABC, după mai mult de două decenii. Toți actorii principali se întorc, inclusiv cele două Beckys (Lecy Goranson și Sarah Chalke), datorită unor libertăți creative.

A Series Of Unfortunate Events sezonul 2 (Premiera 30 martie)

cele mai bune seriale din 2018

Contele Olaf se întoarce să-i terorizeze pe acei copii sărmani în sezonul 2 al acestei serii de televiziune, bazat pe filmul cu același nume. Și noi nu am putea fi mai fericiți să-l vedem din nou pe Neil Patrick Harris.

Lost in Space (Premiera 13 aprilie)

cele mai bune seriale din 2018

Remake al serialului science-fiction din anii ’60, Lost in Space este povestea unei familii care ia calea cosmosului în căutarea supravieţuirii. Din distribuția serialului fac parte TOBY STEPHENS (Black Sails, Die Another Day) în rolul lui John Robinson și MOLLY PARKER (House of Cards, Deadwood) în rolul lui Maureen Robinson. În rolul copiilor joacă TAYLOR RUSSELL (Falling Skies) – Judy, MINA SUNDWALL (Maggie’s Plan, Freeheld) – Penny și MAX JENKINS (Sense8, Betrayal), care îl interpretează pe Will Robinson.

Westworld sezonul 2 (Premiera 23 aprilie)

cele mai bune seriale din 2018

Westworld, serialul HBO câştigător al premiului Emmy, revine pe ecrane cu sezonul 2. Noul sezon va avea zece episoade. Printre actorii care au confirmat revenirea se numără Ed Harris, iar Katja Herbers, Gustaf Skarsgård, Fares Fares și Betty Gabriel sunt numele noi din distribuție.

The Handmaid’s Tale sezonul 2 (Premiera 25 aprilie)

cele mai bune seriale din 2018

Considerat unul dintre cele mai bune seriale în 2017, câștigător a numeroase premii, Povestea Slujitoarei, revine anul acesta iar sezonul 2 se anunță mult mai întunecat. Serialul este o adaptare după o carte de Margaret Atwood și are ca personaj central pe Offred (intepretată în serial de Elisabeth Moss) – o slujitoare, care rămâne însărcinată și se luptă pentru libertatea copilului ei în contextul tuturor problemelor din statul Gilead.

Patrick Melrose (Premiera 12 Mai)

seriale 2018

Bazat pe seria de romane scrise de Edward St. Aubyn, acest serial prezintă povestea lui Patrick Melrose, care provine dintr-o familie privilegiată, dar a avut o copilărie traumatizantă, urmată de abuz de substanțe și, în cele din urmă, de recuperare. Benedict Cumberbatch îl interpretează pe Patrick Melrose, un playboy aristocrat şi incredibil de amuzant, care încearcă să scape de urmele lăsate de un tată abuziv şi o mamă care a trecut cu vederea comportamentul acestuia.

Maniac

cele mai bune seriale din 2018

Câștigătorul a premiului Emmy cu serialul True Detective, regizorului Cary Fukunaga, realizează o comedie neagră bazată pe serialul norvegian cu același nume din 2014. În rolurile principale îi vom găsi pe Jonah Hill și Emma Stone, doi pacienți dintr-o instituție mentală. Serialul urmărește lumea fictivă pe care aceștia o creează.

Castle Rock

cele mai bune seriale din 2018

Creat de J.J. Abrams, această serie horror se bazează pe poveștile lui Stephen King. Cele zece episoade din primul sezon prezintă personaje și evenimente din universul imaginar al statului Maine, omniprezent în opera lui Stephen King. Printre actori îi regăsim pe Bill Skarsgård, care a oferit o prestație excelentă în ecranizarea pentru cinema It din 2017, Terry O’Quinn (Lost, Millennium) și Melanie Lynskey.

Bodyguard (Premiera 26 August)

seriale 2018

David Budd, un veteran de război, lucrează ca și specialist în protecție pentru Metropolitan Police Services din Londra. Atunci când David primește misiunea dificilă de a o proteja pe ambițioasa Julia Montague, Secretara de Stat, el, care nu suportă politica și politicienii, se trezește prins la mijloc între datoria sa și profundele sale convingeri. Responsabil de siguranța Juliei, David riscă să devină cea mai mare amenințare pentru aceasta din urmă. David ajunge să facă echipă cu ofițerul Louise Rayburn pentru a scoate la iveală o conspirație de proporții în care este implicată cea pe care trebuie să o protejeze.

The Hauting of Hill House 

seriale 2018

Interpretarea modernă a romanului cu același nume a lui Shirley Jackson, despre 5 frați care au crescut în cea mai faimoasă casă bântuită din America. Acum adulți, sinuciderea celei mai tinere surori îi aduce din nou împreună și îi forțează să se confrunte cu fantomele din trecut… unele ascunse în mintea lor… altele ascunse în casa de la Hill.

House of Cards sezonul 6

cele mai bune seriale din 2018

Cu Kevin Spacey în disgrație, Netflix (urmând sfatul fanilor pe Twitter) continuă producția uneia dintre cele mai populare seriale cu Robin Wright în rolul principal. Acest sezon va fi ultimul și ar trebui să ofere o încheiere satisfăcătoare atât publicului, cât și echipei de producție care s-a trezit brusc fără actorul său principal.

The Ballad of Buster Scruggs

cele mai bune seriale din 2018

Faimoșii frați Coen își fac debutul pe micile ecrane cu o mini-serie de 6 episoade despre o antologie western. Serialul îl are ca actor principal pe Buster Scruggs, jucat de Tim Blake Nelson cu care frații Coen au mai lucrat. Pe lângă acesta îi mai vedem și pe James Franco, Zoe Kazan sau Ralph Ineson.

Sharp Objects

cele mai bune seriale din 2018

Gillian Flynn revine pe micile ecrane grație adaptării HBO a primului roman al autorului, despre o jurnalistă (Amy Adams) care investighează uciderea a două fete tinere în orașul ei natal. Regizorul Big Little Lies, Jean-Marc Vallée dirijează toate cele opt episoade, scrise de Flynn și Marti Noxon.

Bonus

A Very English Scandal

seriale 2018

A Very English Scandal este șocanta poveste inspirată din întâmplări reale a primului politician britanic judecat pentru conspirație la crimă. Suntem la finele anilor 60, homosexualitatea doar ce a fost decriminalizată și Jeremy Thorpe (Hugh Grant), liderul Partidului Liberal și cel mai tânăr șef de partid din Marea Britanie în peste 100 de ani, are un secret pe care se chinuie să îl păstreze. Cât timp există Norman Scott (Ben Whishaw), vocalul său fost iubit, geniala carieră a lui Thorpe e în pericol și acesta din urmă nu vede altă soluție decât eliminarea lui Norman. Procesul lui Jeremy Thorpe a schimbat în mod definitiv politica, iar publicul a descoperit celemai sumbre secrete ale puterii și măsurile luate pentru ca acestea să nu devină niciodată publice.

Barry

seriale 2018

O comedie neagră cu Bill Hader în rolul unui asasin plătit deprimat din Midwest, care se îndrăgostește de actorie în timpul unei misiuni în LA. Va reuși să găsească un echilibru între cele două lumi?

Killing Eve

seriale 2018

Sandra Oh, din Grey’s Anatomy, o interpretează pe Eve, un agent britanic care face o obsesie din a o prinde pe asasina psihopată Villanelle (interpretată de Jamie Comer). Killing Eve este un serial bazat pe romanele Villanelle scrise de Luke Jennings.

Homecoming

seriale 2018

Este un thriller psihologic de 10 episoade, în care Julia Roberts (la primul ei rol în televiziune) o joacă pe Heidi Bergman, o angajată a firmei Geist care îi ajută pe soldați să revină la viața de civil. Doar că nimic nu este ceea ce pare, în spatele acestei instituții caritabile sunt interese și persoane obscure care urmăresc cu totul altceva. 

Escape at Dannemora

seriale 2018

Regizată și produsă de Ben Stiller, această mini serie de 8 ore, reunește nume mari ca Benicio del Toro, Patricia Arquette și Paul Dano.  Bazat pe fapte reale, acest serial spune povestea ciudată a unei evadări dintr-o închisoare din New York-ului, în anul 2015, evadare ce a dus la căutarea națională a doi condamnați pentru crimă, ajutați să fugă de amanta lor, o femeie gardian căsătorită.

Cobra Kai 

seriale 2018

La treizeci de ani de la evenimentele turneului All Valley Karate din 1984, Johnny Lawrence (William Zabka) redeschide dojo-ul de karate Cobra Kai, care face ca rivalitatea sa cu Daniel LaRusso(Ralph Macchio) să fie reaprinsă.

You

seriale 2018

Realizat după romanul cu același nume, al autoarei Caroline Kepnes, YOU este povestea de dragoste a secolului 21 care îți pune întrebarea “Ce ești dispus să faci pentru dragoste?”. Când managerul unei librării întâlnește o tânără debutantă în lumea poeziei, răspunsul lui este unul clar: Orice. Folosindu-se de internet și de rețelele de socializare pentru a obține informații personale și pentru a se apropia de ea, povestea încântătoare și ciudată de dragoste se transformă în obsesie, mai ales că ajunge să implice și o crimă.

Narcos: Mexico

seriale 2018

Fiți martori la nașterea cartelului Guadalajera în ani 80, când Felix Gallardo (Diego Luna) preia frâiele și unește mai mulți traficanții din Mexic cu scopul de a crea un imperiu. Când agentul DEA, Kiki Camarena (Michael Peña) se mută împreună cu familia în Guadalajara pentru un nou job, își dă seama repede că misiunea sa va fi o provocare mai mare decât își imagina. În timp ce Kiki culege informații despre Félix și se implică mai mult în misiune, au loc o serie de evenimente tragice care afectează traficul de droguri și lupta împotriva lui din următorii ani.

Yellowstone

seriale 2018

Kevin Costner joacă rolul un fermier modern care controlează cea mai mare fermă din Statele Unite, aflată sub atac continuu din partea unor dezvoltatori de terenuri. Din distribuție mai fac parte: Cole Hauser, Wes Bentley, Kelly Reilly, Luke Grimes, Dave Annable, Danny Huston, Gil Birmingham, Josh Lucas, Gretchen Mol și Jill Hennessey.

About Author

Avatar

2 Comments

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.