„Lucky”: un posibil răspuns la problema crizei existențiale

0

În 2017, regizorul John Carroll Lynch a oferit lumii întregi o capodoperă de o sensibilitate și profunzime extraordinară. Am avut minunata ocazie de a vedea „Lucky” într-un cinematograf de artă, în Ciudad de Mexico, împreună cu alți iubitori ai filmului, și nu cred că există alt context în care aș fi preferat să-l savurez.

Definit scurt drept „călătoria spirituală a unui ateu de nouăzeci de ani”, „Lucky” este mult mai mult decât atât: filmul reușește să atingă scopul suprem al unei opere de artă, și anume, să spună povestea noastră, a tuturor. Cum poate atinge această performanță? Simplu (la prima vedere): abordând o temă cu care, mai devreme sau mai târziu, vom avea de-a face cu toții: împăcarea cu propriul sfârșit.

Să ne oprim puțin asupra poveștii propriu-zise. Lucky este porecla unui bătrânel în vârstă de nouăzeci de ani, veteran al Forțelor Navale ale Statelor Unite, care locuiește într-o mică localitate din Vestul țării. Aparent ursuz, excentric și, mai presus de toate, singur, Lucky (interpretat de Harry Dean Stanton) este un adevărat personaj, cunoscut fiind de toți membrii comunității din care face parte. În fiecare dimineață își salută cunoscuții spunându-le: „Ești nimic!” și urmează o rutină strictă, trăiește o viață lipsită de lux sau abundență de orice fel și socializează din când în când (câteodată cu mai mult entuziasm, alteori, mai puțin) cu cei cu care intră în contact. Dintre toți acești oameni, unul se distinge în mod deosebit, întrucât este prietenul apropiat al lui Lucky. Este vorba despre Howard, jucat de către David Lynch, un regizor cu care Harry Dean Stanton a colaborat pentru o lungă perioadă de timp. Howard se confruntă cu o problemă serioasă: țestoasa lui, pe nume Roosevelt, evadase din căminul său sigur și primitor, iar stăpânul ei nu o găsea nicăieri. După cum declară însuși Howard, aceasta nu este o problemă oarecare: o țestoasă este o creatură extraordinară, nobilă asemeni unui rege și cu o inimă bună, asemeni unei bunici. Totuși, Lucky este singurul care înțelege cu adevărat durerea care îl încearcă pe prietenul său, care suferise o pierdere regretabilă. Nu este nevoie ca toată lumea să cadă de acord asupra importanței pierderii suferite de Howard pentru ca aceasta să fie validă. Precum observă însuși Lucky, „am crezut întotdeauna că singurul lucru asupra căruia putem cădea cu toții de acord era ceea ce vedeam în fața ochilor, dar asta e o prostie, fiindcă ceea ce văd eu nu este identic cu ceea ce vezi tu”.

Când Lucy devine inconștient pentru câteva minute, își pierde echilibrul și cade, realizează că sfârșitul vieții lui se apropie. Deși medicul îi spune că nu are nici o problemă medicală serioasă, iar episodul neplăcut se datora, pur și simplu, bătrâneții sale, Lucky simte o nevoie acută de a da sens existenței sale și, mai presus de toate, de a se împăca cu ideea finalului acesteia și cu cea a inevitabilului vid „de apoi” (întrucât era ateu). Căutările înfrigurate îl determină chiar să devină mai sociabil și să-și lărgească cercul de „prieteni”: acceptă invitația vânzătoarei de la magazinul de unde cumpăra lapte și merge la ziua fiului ei, o adevărată „fiesta” mexicană (când Lucky a cântat o binecunoscută melodie Mexicană, în sala de cinema se auzeau oameni fredonând în cor) și își deschide sufletul în fața uneia dintre chelnerițele care lucra în restaurantul unde Lucky lua masa în fiecare zi.

Cu toate acestea, pentru Lucky, răspunsul vine de la un necunoscut. Într-o zi, în restaurantul frecventat de protagonistul nostru, își face apariția un alt veteran de război, cu care acesta se împrietenește. Simțind că au ceva în comun, Lucky ascultă cu interes o poveste de război pe care noul său prieten i-o relatează: în timpul unei invazii, întâlnește o fetiță care aparținea grupului invadat. Conștientă că urma să moară, ea a zâmbit cu gura până la urechi, întrucât cultura ei o învăța că trebuie să zâmbească morții cu seninătate. La auzul acestei povești, Lucky se împacă, în sfârșit, cu ideea morții și împărtășește această filosofie grupului de prieteni cu care se întâlnea la barul din orășel. Salutul lui Lucky („Ești nimic”) își redobândește acum sensul. Până la urmă, „Există anumite lucruri în acest univers, doamnelor și domnilor, care sunt mai importante decât noi toți… iar o țestoasă se numără printre ele!”.

About Author

Avatar

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.