Teo Milea își lansează noul material discografic “Open Minds” în Timișoara

0

Pianistul Teo Milea își lansează noul material discografic “Open Minds” în Timișoara la Filarmonica Banatul pe 1 octombrie 2015. Biletele vor fi disponibile la casieria Filarmonicii, începând cu data de 1 Septembrie.

După 3 ani de la lansarea primului material discografic, “On white…and black keys”, pianistul și
compozitorul Teo Milea pregătește pentru luna Octombrie a acestui an lansarea celui de-al doilea album
pianistic, intitulat “Open Minds”. Din 2012, de la lansarea primului album, artistul a concertat în țară, dar și
în Austria, Belgia, Germania și Spania, prezentându-se ca fiind un pianist și compozitor aparținând a două
lumi: cea clasică și cea nouă, a secolului XXI.

portretul lui teo milea

“Prin muzica mea am cunoscut o lume nouă, sinceră, cu zâmbetul pe chip și cu o bucurie care radiază. Am
pășit în lumea pe care o visam și mi-o doream, lumea oamenilor cu mintea deschisă, o lume în care poveștile
se spun prin muzică. Prin “Open Minds” muzica mea de pian trece într-o nouă dimensiune a sensibilității și
a percepției, iar în concertul de lansare vă promit că tot ceea ce voi îndrăgiți vi se va oferi din tot sufletul…și
încă ceva în plus. “Open Minds” este mesajul meu de mulțumire dedicat prietenilor mei timișoreni pentru
toată susținerea și încrederea oferită și, totodată, este un îndemn la toleranță, bucurie și prietenie.” (Teo
Milea)

Pentru realizarea coperții noului disc, Teo Milea a colaborat cu pictorul arădean Lucian Țidorescu. Lucian a
realizat două tablouri, “Portretul pianistului” și „Mâinile pianistului” – lucrări care se vor regăsi pe coperta
discului și care, deasemenea, vor putea fi admirate la concertul de lansare din toamnă.

tablou mainile pianistului

Prima piesă de pe noul material discografic care beneficiază de un videoclip este „Silence” realizat de
Amalia Gaiță și va fi făcut public în 1 Septembrie. Tot Amalia va realiza și partea vizuală pentru concertul de
lansare din 1 Octombrie.

Începând cu luna August discul „Open Minds” este disponibil pentru pre-comandă pe site-ul artistului –
www.teomilea.com.

Lansarea noului album “Open Minds” va fi ultima întâlnire a pianistului Teo Milea cu publicul
timișorean, artistul urmând să se relocheze în Toronto (CA) la finalul lunii octombrie a acestui an.

1 Octombrie 2015, Filarmonica Banatul
Ora 19:00
Bilet: 30 lei
www.teomilea.com
www.filarmonicabanatul.ro

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.