Gala Absolvenților – Modă-Design Vestimentar UVT

0

01 iulie 2015, ora 20.00
Teatrul Național Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, organizează Gala Absolvenților specializării Modă-Design Vestimentar, devenită deja un loc de întâlnire pentru specialiștii din industria modei în căutare de noi talente, dar și pentru presa de specialitate ori iubitorii de modă, fiind un eveniment anual mult așteptat, organizat încă de la prima generație de absolvenți ce a avut loc în anul 1997.

Această rampă de lansare în industria modei a peste 20 de tineri absolvenți ai studiilor de licență și master, specializarea Modă-Design Vestimentar este coordonată de lector univ.dr. Andreea Palade-Flondor, asist. drd. Sandra Chira, lector univ.dr. Valentina Ștefănescu și prof. univ. dr. Elena Minodora Tulcan și se adresează mediului profesional (promotori de modă, angajatori, analiști), celui cultural ( critici, galeriști), presei de specialitate precum publicații specializate, televiziuni de modă și lifestyle, reviste glossy și bloguri de modă, dar și publicului larg, interesat de fenomenul modei și de numele noi care se lansează cu acest prilej.       

Evenimentul este organizat de către Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, Fundația Universității de Vest din Timișoara, finanțat de Consiliul Județean Timiș și susținut de Primăria Municipiului Timișoara, Teatrul Național Timișoara, Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara.

În anii trecuți proiectul s-a bucurat de un real succes, evidenţiindu-se interesul timișorenilor și al mass-mediei, remarcându-se calitatea creațiilor absolvenților Facultății de Arte și Design, ca rezultat al unui învățământ de înalt profesionalism, cu o contribuție dinamică la viața culturală a orașului.

Intrarea se face pe baza unei invitații datorită locurilor limitate.

Publicul interesat poate fi ținut la curent cu evenimentul urmărind hashtag-ul #galamodauvt și pagina de Facebook a evenimentului.

Reprezentanții presei au acces pe baza legitimației de presă.

Parteneri principali: Wish Studio, Școala de Machiaj Atelier Paris

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.