Sighișoara, pe scurt

0

Sighişoara a ocupat mereu un loc special în inima mea… a fost dragoste la prima vizită, iar când am început să-i descopăr încet, încet secretele, mi-am dat seama că suntem făcuţi unul pentru celălalt.

Cu o istorie ce datează încă de prin 1100, acest mic orăşel din Transilvania reuşeşte să impresioneze pe toată lumea care îndrăzneşte să se plimbe pe străduţele lui întortocheate cu pavaj de piatră, care ascund mii de poveşti la fiecare pas.

La începuturile oraşului ce stă la poalele munţilor, regele ungar a rugat saxonii din Transilvania să se mute în această regiune ca să-i ofere lui o mai bună protejare a graniţelor. Meşteşugarii şi artizanii germani au dat ascultare, astfel rezultând oraşul de azi, parcă rupt dintr-o poveste.

Nu e de mirare că întregul oraş este în patrimoniul mondial UNESCO.

Cu străduţe pietruite, clădiri colorate şi un centru vechi dedicat plimbărilor, e greu să nu te îndrăgosteşti pe loc de Sighişoara. Într-adevăr, fiind un oraş turistic, vara e puţin aglomerat, dar asta nu e neapărat un lucru rău şi orice ar fi, oraşul merită măcar o dată vizitat.

În fiecare an, în Sighişoara se ţine festivalul medieval care este în perfectă armonie cu profilul oraşului. Dacă vrei să guști o bucată din viaţa vremurilor de mult apuse, aici ai şansa să simţi cum era o zi în viaţa unui curtean. Peste tot domniţele îşi dansează dansul pe ritmuri medievale, cavaleri îşi duc luptele pentru putere iar bucatele alese te aşteaptă la fiecare pas.

Pe lângă faptul că este un oraş saxon foarte vechi, Sighişoara este cunoscută peste tot în lume ca fiind locul în care Vlad Ţepeş a văzut pentru prima dată lumina soarelui. Tatăl lui Vlad Ţepeş era conducătorul Valahiei dar se afla în exil în Transilvania atunci când fiul lui s-a născut.

Dacă ajungi pe aceste meleaguri este imperativ să urci până în Turnul Ceasului. Costul este infim iar priveliştea fermecătoare. O bună parte din această clădire datează încă din secolul 14 şi eu zic că este destul de clară funcţia lui- oferea o perspectiva largă asupra zidurilor oraşului.

sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*