Petale de Amsterdam

4

De multe ori ne încăpățânăm să credem că le știm pe toate. Nu în orice domeniu, ci în câteva. Sau dacă nu în acele câteva, atunci măcar într-o privință anume. Însă exact în acel moment de siguranță deplină, apare viața cu o tiflă colorată pe care ne-o lipește de față și ne dăm seama că n-am avut dreptate. Până nu demult, Amsterdamul nu ieșea din tiparele clasice: lalele, consum de droguri, mori de vânt și prostituție legalizată. Însă un drum prin orașul de pe Amstel avea să-mi demonstreze altceva.

amsterdam

Culoarea, muzica, diversitatea, romantismul și veselia nu erau bucăți de puzzle luate din alte părți, ci toate formau cu eleganță tabloul unui oraș de care te îndrăgostești instant. Primul impuls resimțit la ieșirea din gara Central Station a fost acela de a țopăi într-una cu un zâmbet larg pe față. Agitația și rumoarea din jur intensificau adrenalina care-mi curgea prin vene și nu-mi venea să cred că am ajuns în Amsterdam.

Cu harta în mână am pornit pe străzile orașului și ne-am lăsat furați de arhitectura clădirilor atât de cunoscută și de jucăușă. Mare ne-a fost mirarea când străzile lăturalnice ne-au oferit aceleași priveliști ca oricare stradă importantă. De-a lungul plimbării n-am putut să nu remarc numărul mare de muzee, iar la o căutare ulterioară pe internet am descoperit că orașul oferă un număr de cel puțin 50 de astfel de lăcașuri, pentru toate gusturile și interesele. Printre cele mai importante se numără: Rijksmuseum, Van Gogh Museum, Anne Frank House, Erotic Museum, The National Maritime Museum, Eye Filmmuseum și multe altele.

amsterdam

Deoarece curiozitatea ne rodea tălpile, spre seară am făcut o vizită și în Red District. Deși aparatul îmi atârna la gât, n-am avut curaj să îl folosesc, știind cât de deranjate pot fi doamnele din spatele vitrinelor. Am descoperit o lume lipsită de inhibiții, fețe de pe întreg mapamondul și priviri care te îndemnau să uiți de toate limitările.

O altă experiență care mi s-a așezat cu nesaț în suflet a fost acompaniată de cele mai încântătoare note muzicale. Amsterdam este un oraș în care muzica primează la orice colț de stradă și pescărușii întregesc acest tablou auditiv. Este o încântare să descoperi orașul pe acorduri de Vivaldi, să fredonezi melodia Get lucky a celor de la Daft Punk și să începi să dansezi fără să-ți pese de cei care se uită la tine. Aici totul este permis. Mai ales veselia!

Pentru că un oraș nu este sănătos dacă nu este și verde, tot ce trebuie să faci este să te înarmezi cu o pătură, o carte bună și o companie plăcută- pentru că parcuri ai de unde alege: Vondelpark, Oosterpark, Amstelpark sau Sarphatipark sunt doar câteva din oazele verzi unde îți poți odihni picioarele.

amsterdam

Fiecare om este diferit, iar fiecare din noi are propriile preferințe, așteptări și dorințe. Recomandarea mea este să luați Amsterdamul la pas, să-l mirosiți, gustați și savurați așa cum știți voi mai bine. Însă cel mai important, să uitați de check list-ul cu care ați venit de acasă și să vă bucurați de prezent.

amsterdam

Foto: Anca Sorca

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

4 Comments

    • Mulțumesc pentru apreciere, Sabina. Papuceii din poză nu sunt purtabili, sunt brelocuri 🙂 Dar dacă mă reîntorc, sigur îmi iau o pereche.

    • Și eu plănuiesc să mă reîntorc pentru a vizita și locurile în care n-am ajuns inițial. Cel mai mult îmi doresc să fac o oprire la Anne Frank House. Pe tine ce anume te-a încântat?

Leave A Reply

*