O vară în Barcelona

0

Barcelona este unul dintre oraşele europene cele mai vizitate pe timpul verii. De ce? Pentru că are absolut tot ce e nevoie pentru un concediu perfect, atât plajă, cât şi distracţie culturală pentru cei interesaţi mai mult de arhitectură şi artă, sau… muzică şi dans. Temperaturile sunt foarte ridicate, în special în lunile iulie şi august, dar nici iunie şi septembrie nu se lasă mai prejos.

De la aeroportul El Prat până în centrul oraşului este o distanţă care poate fi parcursă în aproximativ 30 de minute cu mijloacele de transport în comun, cel mai indicat fiind autobuzul care merge până în Placa de Catalunya, la preţul de 6 euro.

Odată ce ai intrat în atmosfera specifică oraşului, odată ce ai simţit energia pozitivă şi pofta de viaţă, îţi vei dori să rămâi, să te reîntorci şi să retrăieşti din nou totul. Cel puţin prin trăirile respective am trecut eu. Este imposibil să rămâi indiferent la nebunia (pozitivă) în care eşti atras. E viaţă. E multă.

În ceea ce priveşte cazarea, cea mai autentică experienţă este aceea de a petrece câteva nopţi / zile într-unul din apartamentele tradiţionale din Barri Gotic. Unde se pot găsi? www.airbnb.com este site-ul minune. Locul unde localnicii închiriază, fie camere, fie apartamente în întregime. Este o senzaţie absolut de nedescris când, dimineaţa, lumina soarelui pătrunde în încăperi prin ferestrele construite în stil gotic iar muzica şi vocile oamenilor grăbiţi sunt singurele care se aud pe străduţele înguste şi întortocheate.

Barcelona este un oraş care te va surprinde din toate punctele de vedere, iar după alegerea cazării, cea mai importantă întrebare rămâne: Ce e de făcut în Barcelona? Cu siguranţă vă veţi da seama singuri încă din prima zi că sunt nenumărate activităţi cu care vă puteţi umple timpul, dar m-am gândit să vă ajut puţin la realizarea planului „de atac„.

1. Din punct de vedere culinar, Barcelona excelează. Oraşul este cunoscut ca având cea mai bună mâncare spaniolă şi nenumărate specialităţi catalane. Este heaven pur! Recomand Context Travel’s Food Tour, un tur de degustare din cartierul Barri Gotic, bineînţeles cu nelipsita Paella, multă Sangria şi Churros con Chocolate.

2. Arhitectura este magnifică, la fiecare colţ se observă amprenta geniului arhitectural Gaudi. Clădirile sunt unice, o încântare pentru ochi şi suflet. Mii de turişti vizitează Barcelona cu un singur scop, în căutarea artei. Cele mai reprezentative locuri sunt: La Sagrada Familia, Casa Mila, Casa Batllo şi Park Guell. Vederea asupra oraşului din parcul Guell este o imagine de pus în suflet.

3. O zi petrecută pe străzile cartierului Gotic, La Rambla, Placa Reial este exact sursa de inspiraţie şi cultură de care o persoană are nevoie. Muzeul de Istorie Barcelona este unul dintre cele mai frumoase şi explicite din Europa, peste 4,000 de mp de ruine romane se află sub muzeu şi pot fi vizitate. De asemenea, Muzeul Picasso este locul perfect pentru iubitorii de artă şi frumos. Chiar în inima cartierului se află Catedrala Gotică, construită peste o veche biserică din secolul 11. La capătul Barri Gotic, se află Parcul de la Ciutadella, perfect pentru relaxarea de la sfârşitul unei zile ameţitoare.

4. Temperaturile sunt foarte ridicate pe timpul verii iar câteva zile petrecute la plajă nu pot lipsi din plan. Muzica, localnicii, limba spaniolă, catalană, soare puternic, aer de mare, totul e la superlativ. Barurile de pe plajă, care se transformă odată cu lăsarea serii în discoteci sunt highlight-ul fiecărei zile.

text: Adelina Stoiconi
sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*