Liniște, Glögg și un oraș-sat: cum să fugi de realitate atunci când te lasă bateriile

0

Cu toate că mi-ar face plăcere să cred că am parte de baterii care rezistă, rezistă, rezistă, recunosc că mă resemnez în fața faptului că la un anumit moment dat, creierul meu îmi dictează o singură linie de cod ce poate fi tradusă așa: Error! Și atunci, ce-i de făcut? E de făcut bagajul, aia e!

E de plecat undeva unde creierul își poate da un reset fără ca efectele acestui proces să devină o avalanșă de discuții sau situații bizare. E de plecat undeva unde îți auzi gândurile și unde poți să treci prin fiecare tab deschis în browser-ul minții tale. Folosind un termen trendy, ajungi în acel moment în care ai nevoie de detox. Nu e vorba de sucuri de morcovi și pătlăgică, ci de mai puțini oameni în jur, de mai multă liniște, mai puțin internet, mai multă natură, mai multe discuții cu eul tău mofturos.

Glögg un oraș-sat

Efectiv e momentul ăla în care te scoți din priză înainte de a te scurtcircuita.

Cam așa a mers treaba și în ceea ce mă privește. Nu este stilul meu, însă prin vară am acceptat că am avut parte de o jumătate de an extrem de intensă și că mă așteaptă o toamnă și mai plină de stres. Evaluându-mi bateriile ca fiind aproape epuizate, am decis să îmi planific din timp o perioadă de detox; mi-am luat bilet, am rezervat o cabană undeva aproape de Stockholm și, apoi, m-am pus pe mood-ul de „pot să fac orice și, mai ales, să fac foarte bine!” ca să finalizez toate proiectele planificate. În octombrie, după multe nopți nedormite, mi-am luat rucsacul în spate și dusă am fost. M-am scos din priză. Spre surprinderea multora. Și a fost bine. Încă e bine. E foarte bine, chiar!

Avion la 15.00. În câteva ore eram în Stockholm. Autobus aeroport-casă la 16.45. Dormit precum un bebeluș începând cu ora 21.00. A doua zi, împreună cu partenera mea de năzbâtii și un câine la fel de mofturos ca noi, am urcat în tren și ne-am dus la cabana de lângă lac. Sincer, nu am știut unde voi merge. După ce am rezervat biletul și am zic că „da, mergem la cabană!” am fost înștiințată că e găsită prin Airbnb, că e mică și cochetă, așezată pe marginea unui lac înconjurat de pădure. Ador să merg spre necunoscut, mai ales când necunoscutul sună atât de bine!

Am luat trenul și tot drumul am stat cu inima în gât. Nu pentru că în sfârșit ne retrăgeam în „sălbăticie”, ci pentru că în compartimentul nostru (cel care permitea acces câinilor) își făcuse apariția un amalgam de riduri și bale. Intrusul nu era pe placul prințesei noastre, ceea ce a determinat o mică încăierare la picioarele a șase oameni și un drum în care cei doi câini au stat fund în fund ignorându-se. Ce să mai privești peisajul? Am coborât din tren la stația Läggesta. Soarele apunea, iar noi mai avem de mers pe jos în jur de 15 minute. Ploaua mărunt. Ne-am aprins lanternele telefonelor și am verificat atent instrucțiunile primite de la gazda noastră prin e-mail. În cele din urmă, am ajuns la destinație. Un apartament-studio, parte din casa gazdei, cu o cameră extrem de IKEA amenajată și cu ferestre generoase ce dădeau spre lac. Singura amenințare: căprioarele care își făceau apariția în fiecare dimineață în fața cabanei, pe care noi nu am avut norocul să le vedem.

Prima seară am dedicat-o fără niciun fel de regret răsfățului. Plimbări prin frig și vânt pe malul lacului. Cuibărit în paturi moi cu o carte sub nas. O atmosferă hygge de-a dreptul! Crănțănele nelipsite din palmele noastre și adulmecate cu pasiunea celui care iese dintr-o dietă necruțător de lungă. Nebunie, ce să mai! Așa a trecut prima zi: un început promițător.

În zilele ce au urmat, am avut de luptat cu vântul și frigul, lenea și comoditatea. Îmi doream extrem de mult să vizitez orășelul, problema era că afară era un frig de-ți îngheța nasul (exagerez, era chiar suportabil!), iar vântul te împingea violent obligându-te să mărești pasul. Și încă un aspect: aveam de mers pe jos 4 km până în oraș (din nou suportabil, dar nu atunci!) în contextul în care soarele apunea la ora 16.00. Autobus nu știam de unde să luăm, iar bilete nu aveam. În plus câinele părea că aprobă căldura apartamentului și nu plimbările prin frig. Ușor de înțeles.

Pentru a mișca lucrurile, am decis să îmi beau cafeaua pe banca din fața lacului. Liniște. Pădure. Mirosea a lemn ars. Am lăsat vântul să îmi muște din obraji și am încercat să simt cum corpul mi se relaxează. Treceam din mood-ul de Wonder woman înspre „vreau să dorm și să mă uit în gol”. Și cam asta am făcut. Și a fost bine. În fiecare dimineață și seară mi-am acordat luxul de a mă uita în gol. Treceau minute bune, iar eu simțeam că e vorba de secunde. Creierul se relaxa, iar neuronii își luau și ei vacanță cu rândul.

O scriitoare spunea că ideile bune îi vin atunci când se uită la caii verzi de pe pereți. Și mai spunea că nu e ușor să te plictisești, uneori e chiar obositor întreg procesul de ajungere la plictis. Și avea mare dreptate.

Simțeam că ceva nu e în regulă, că statul ăsta nu e chiar bun. Simțeam că trebuie să fac ceva ca să mă simt utilă. Mi-am dat reset atunci când am ridicat ochii și am văzut mii de stele pe care nu le mai admirasem de ceva timp. Am unit cu degetul stelele de pe Centura lui Orion și am chicotit când am redescoperit Carul Mic. Așa am dat nas în nas cu liniștea căutată. Liniștea e ceva ce găsești cu ușurință în nord și, greu de crezut, reînveți să o apreciezi. E atât de insistentă, încât la început te uiți la ea strâmb după care îi înțelegi rostul.

A doua zi am învins comoditatea și ne-am avântat toate trei la drum. Am mers spre Mariefred cu gândul că vom bea o cafea caldă care să ne încălzească și sufletul. Am ajuns la o cafenea tare drăguță, situată pe o străduță centrală ce dădea spre lac. Doar că am sorbit-o afară în timp ce frunzele ne zburau prin față în timp ce noi ne înfofoleam în păturile groase lăsate pe terasa micuței cafenele. De ce am stat afară? Din solidaritate față de Cici, cățelușa noastră.

Glögg un oraș-sat

Cu cafeaua între palme, am ținut o scurtă prelegere asupra poveștii locului, spre disperarea celor două zâne. Mariefred: orășel situat la 50 km de Stockholm. Se ajunge cu trenul în doar 40 de minute. Este mult spus un orășel, teoretic ar trebui să fie catalogat drept sat, însă importanța sa istorică i-a adus statutul de oraș. Acesta este denumit după o mănăstire ce a fost demolată în secolul al XVI-lea și în locul căreia s-a construit Castelul Gripsholm. Castelul, se spune, că a folosit cărămida din care a fost încropită mănăstirea Pax Marie din care nu a rămas nicio urmă. Concluzia: nimic nu se aruncă, deși e a dușmanului, totul se reciclează! Poți străbate întregul Mariefred în mai puțin de 10 minute. Curios, nu-i așa? S-ar putea spune că este un oraș în care nimic nu se întâmplă, însă liniștea dezordonată a străzilor te vrăjește. Cât am descântat cafeaua pe mica terasă am privit trecătorii care aveau o anumită ușurătate a ființei. Mi-a plăcut senzația aceea. Păcat că nu o regăsesc decât aici. Și, totuși, cum ar fi dacă aș lua o bucată din ea cu mine acasă?

Cu gândul ăsta am rămas toate zilele. De fiecare dată când vedeam lacul și pădurea mă întrebam de ce trebuie să mă smulg din România ca să mă poți regrupa? De ce mă mănâncă pielea atunci când mă gândesc că mă întorc în dezordinea din Timișoara? Mi-aș fi dorit să îmi decupez viața de acasă și să o lipesc pe acest fundal. Oricât de mult mi-aș fi dorit să rezolv această mâncărime, nu am reușit. Mi-am îndulcit gustul amar cu un pahar de Glögg și cu un început de auroră puțin vizibilă de la cabana noastră. Cu ochii la cerul puțin colorat, mi-am propus să vânez liniștea cât de mult pot. Și de data aceasta scosul din priză e un nume pe un bilet de avion. Se spune că cu cât mergi mai în nord, cu atât liniștea e mai apăsătoare. Bine, atunci, Tromsø să fie!

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply

*