Frumusețea în timp și spațiu: cât de ciudată poate fi cultura frumosului feminin

0

Atunci când vorbim de frumusețe, fiecare dintre noi are în minte un reper, căci cu toții ne raportăm la ceva anume în momentul în care spunem că acea femeie este frumoasă. Poate ar fi important să menționez că în funcție de contextul cultural în care am crescut și la care ne-am raportat, frumusețea dobândește o dimensiune unică, specifică valorilor sociale după care ne ghidăm existența.

De-a lungul istoriei am creat șabloane care ne-au îndrumat în întreg procesul de catalogare a frumuseții. Deși avem parte de zicala „frumusețea se află în ochii privitorului”, istoria ne demonstrează că de-a lungul timpului am fost pe alocuri fie orbi fie clarvăzători în ale frumosului. Să ne întoarcem puțin în timp și să aruncăm o privire idealului de frumusețe din Egiptul Antic. Nefertiti era și este considerată una dintre cele mai frumoase regine ale Egiptului. Frumusețea sa avea câteva dimensiuni considerate perfecte în acea perioadă: siluetă înaltă și suplă, cu umeri înguști și mâini lungi și subțiri. Un trup aproape atletic cu nas perfect și buze cărnoase. Dar grecii? Dacă ne îndreptăm atenția spre Grecia Antică, vom descoperi că aceasta era considerată imaginea diformă a trupului masculin. Cu toate acestea, pielea albă și bustul bogat erau considerate atuurile unei femei frumoase. Pentru mine apogeul naturaleții și frumuseții feminine este Italia Renascentistă. În cazul în care te-ai fi născut în epoca lui Leonardo Da Vinci, cu siguranță trupul tău ar fi fost admirat pentru voluptatea rotunjimilor. Probabil sculpturile și tablourile realizate în această perioadă îți șoptesc la ureche secretele frumuseții renascentiste: bust bogat, șolduri și coapse pufoase precum o piersică, un rând de colăcei plasat dumnezeiesc de frumos în zona taliei și piele albă precum spuma laptelui. Cu toate acestea, întreaga lume știe că forma rubensiană nu are viață lungă, așa că dacă tragem o fugă în Anglia în perioada victoriană, vom vedea că la mare căutare era corsetul. Englezii au hotărât să țină colăceii sub control, chinuind silueta feminină prin încorsetarea până la leșin. În schimb, nu s-a renunțat la slăbiciunea pentru bustul apetisant și coapsele voluminioase. Vorba aia, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place… Și acesta este doar începutul standardizării și idealizării conceptului de frumusețe. Stai liniștit, căci vom lua mapamondul la pas pentru a cunoaște mai bine cum arată femeia-Barbie pentru fiecare cultură în parte.

Psihologii americani afirmă că întreaga lume a devenit un „sat global”, iar tendința ușor identificabilă în domeniul frumuseții este uniformizarea valorilor estetice.

Etiopia este una dintre culturile care încă mai consideră cicatricile de pe corpul femeilor ca element de înfrumusețare și atracție a unui viitor soț. Aceste tăieturi apar ca practici barbare pentru marea majoritate a europenilor, însă membrii tribului Karo lucrează cu grijă și migală la această operă de artă, făcând primele cicatrici pe abdomenul femeii încă de la o vârstă fragedă. În Thailanda există triburi care venerează gâtul subțire și lung ca de lebădă. Femeilor li se plasează inele în jurul gâtului încă de la vârsta de 5 ani, ajungând ca la maturitate să aibă un gât lung și delicat susținut de aceste inele. Practica s-a dovedit fatală mai multor femei care și-au pierdut viața în momentul înlăturării inelelor de la gât ca semn de pedeapsă. Sunt suficiente exemplele care ne învață că frumusețea nu înseamnă doar armonia naturală a formelor… ci chiar mutilare. Japonia este cunoscută pentru superbele Gheișe care au construit o adevărată cultură în jurul mitului frumuseții. Acestea erau obligate să doarmă cu gâtul sprijinit de un suport special realizat din lemn care să le mențină coloana dreaptă, iar soarele trebuia evitat cu orice preț- albeața pielii fiind un standard important al frumuseții unei Gheișe. Chiar și astăzi, idealul de frumusețe japonez are la bază grija față de piele și față de părul lung perfect întins. Asiaticii au un lucru în comun: obsesia pentru pielea albă. În China, marea majoritate a cremelor dedicate femeilor au efect de… înălbirea a pielii. Cu cât pielea este mai albă și neatinsă de soare, cu atât femeia este mai atractivă, mai frumoasă.

La polul opus avem cultura Maori și cea indiană, unde pielea este valorificată prin tatuare sau pictură. Triburile Maori, situate în Noua Zeelandă, plasează tatuarea feței la nivel de ritual sacru. De aceea femeile maori sunt considerate superbe atunci când își tatuează integral buzele cu albastru și bărbia cu elemente grafice specifice culturii. În India, „decorarea” trupului femeii cu elemente grafice hinduse este considerat, din nou, un ritual sacru mai ales dacă o femeie este pregătită pentru ceremonia de nuntă. Adesea, indiencele își pictează mâinile și picioarele cu henna, o substanță obținută prin zdrobirea frunzelor arbustului ce poartă acest nume. Pe lângă aceasta, oricărei femei din India îi este apreciată frumusețea dacă poartă un cercel în nas sau brățări cu clopoței la glezna piciorului.

Oricărei femei din India îi este apreciată frumusețea dacă poartă un cercel în nas sau brățări cu clopoței la glezna piciorului.

Psihologii americani afirmă că întreaga lume a devenit un „sat global”, iar tendința ușor identificabilă în domeniul frumuseții este uniformizarea valorilor estetice. Și nu vorbim de o țară anume, vorbim de uniformizare la nivel global, proces facilitat de mijloacele de comunicare, precum internetul sau mass-media. Să dăm puțină atenție evoluției conceptului de feminitate în perioade mult mai apropiate de noi. Anii ‘20: se populariza imaginea femeii înalte, suple, cu talie subțire, cu sâni mici și păr tuns scurt. Atitudinea era una pe măsură: cea a unor adolescente mature. În anii ‘50 Hollywood-ul prinde avânt, iar odată cu acesta și modelul feminin de glamour girl, iconice fiind Marylin Monroe și Grace Kelly. De aici o adevărată revoluție în industria fumuseții: s-a trecut din nou la adorația busturilor bogate, a taliei de viespe și a șoldurilor bombate. Dar cum totul e trecător… vin anii ‘60, când imaginea femeilor-băiat din anii ‘20 revine cu forță în modă. Din nou, se renunță la divinizarea taliei subțiri și se trece la un nou tipar de frumusețe: femeia înaltă, slabă, fără sâni, cu picioare extrem de subțiri și… tunsoare băiețească. Instabilitatea este alungată cumva în anii ‘80 prin promovarea unor siluete cu forme cât de cât vizibile. Așa ajungem să le cunoaștem pe Naomi Campbell, Cindy Crawford, Claudia Schiffer. Nu de puține ori întorc capul și privesc în jur amintindu-mi de remarca unui psiholog iranian care spunea că cei mai mulți iranieni din clasele superioare preferă să apeleze la operații estetice pentru a se alinia unui standard universal: cel al oamenilor cu bani și cu nas perfect. Cultura acestora a ajuns la un asemenea nivel, încât doar purtarea plasturilor medicali, ce anunță o intervenție chirurgicală estetică, este considerat semn al frumuseții. Mai ai de ce să te miri?

Îmi place să văd că în Germania femeia este considerată frumoasă pentru rotunjimile sale, deși în Franța sexul frumos este adorat tocmai pentru silueta fină. Surâd atunci când vorbesc cu o scoțiancă, pentru că simt că atunci când ea este fericită și pistruii ei zâmbesc. În China femeia cu părul roșcat și pielea încărcată de pistrui este considerată un specimen exotic și devine atracție turistică. Cred că înțelegi ce vreau să îți spun. Nu are sens să o mai lungesc cu vorba, concluzia articolului este evidentă: ești frumos, ești frumoasă pentru că tu te simți ca atare, indiferent de locul în care trăiești!

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply


*