Destinații City Break de Valentine’s Day

0

În luna februarie romantismul atinge cote maxime atât în Occident cât şi în România, cel puţin în ultimii ani. Românii au preluat sărbătoarea îndrăgostiţilor şi încearcă an de an să îşi surprindă persoana iubită în cel mai frumos mod posibil. Ştiu că ideea unei călătorii de Valentine’s Day surâde tuturor. O escapadă de câteva zile în care vă puteţi redescoperi sau poate chiar pune bazele unui viitor extraordinar împreună. Emoţiile unui loc necunoscut, apusul soarelui şi silueta unei istorii sau un pahar de vin într-unul din restaurantele cochete de la malul mării?

Înainte de a vă prezenta câteva destinaţii perfecte pentru o zi a îndrăgostiţilor şi mai perfectă, aş vrea să vă povestesc de unde a început toată sărbătoarea aceasta în Occident. Se spune că Sfântul Valentin a fost un preot care a fost întemniţat datorită faptului că organiza ceremonii de căsătorie, în secret, pentru soldaţii şi persoanele cărora nu le era permis să se căsătorească. Acesta se îndrăgosteşte între timp de fiica temnicerului, iar în ziua execuţiei sale, îi scrie o scrisoare de dragoste, unde se semnează ”Valentinul tău”. Preotul a rămas cunoscut sub numele de Valentin.

Iubeşte. Călătoreşte. Nu regreta nimic.

PARIS, FRANŢA – Oraşul dragostei. Oraşul luminilor

Poate părea un clişeu, dar Parisul este şi va rămâne probabil pentru totdeauna locul cel mai romantic din Europa şi din lume. Este oraşul istoric al dragostei, după cum spunea Bogie în filmul Casablanca ”We will always have Paris”. O plimbare cu barca pe Sena odată cu lăsarea serii, un foie gras acompaniat de o sticlă de vin, o melodie soul franţuzească şi persoana iubită, este doar o mică parte dintr-un city break reuşit. Grădinile Luxembourg sunt de asemenea un must see, descoperirea cartierului Montmartre la braţ cu ea/el şi bineînţeles sărutul şi îmbrăţişarea obligatorie odată ce vă aflaţi în vârful turnului Eiffel, nu trebuie să lipsească din mica excursie la Paris. Preţurile pot fi destul de ridicate în perioada aceasta. Cu cât rezervaţi mai repede, cu atât mai bine.

Tip: O cină de neuitat? În Turnul Eiffel sunt două restaurante din care puteţi alege. Unul este Jules Verne la etajul 2, unde preţurile sunt foarte piperate, iar celălalt se numeşte Restaurant 58 unde preţurile încep de la 80 Euro de persoană pentru o cină. Recomand pachetul cu 3 feluri de mâncare şi o masă cu vedere spre Trocadero, la 119 Euro de persoană.

VENEŢIA, ITALIA – Mireasa mării.

După Paris, Veneţia este oraşul romanticilor adevăraţi. Locul în care Giacomo Casanova şi-a trăit fascinantele aventuri amoroase care au inspirat nenumăraţi îndrăgostiţi de-a lungul anilor. Plimbarea cu gondola este momentul perfect pentru o declaraţie de dragoste, o exprimare a adevăratelor sentimente sau chiar pentru o cerere în căsătorie. După plimbarea cu gondola, un concert de muzică clasică s-ar potrivi perfect pentru iubitorii acestui gen. Oraşul este totodată recunoscut datorită restaurantelor intime pe care le poţi găsi odată ce te pierzi pe străduţele sale întortocheate şi pline de mister.

Mulţi consideră Veneţia ca fiind o destinaţie scumpă din punctul de vedere al cazării, însă există şi camere sub 25 Euro pe zi sau apartamente superbe, la preţuri accesibile.

Tip: Musica a Palazzo: «La Traviata» de Verdi, într-un ambient istoric, admirând barocul veneţian în Palazzo Barbarigo Minotto. Un nou mod de a experimenta opera! Impresionant.

PRAGA, CEHIA – Oraşul celor 100 de clopotniţe. Oraşul de aur.

Capitala Cehiei este un alt loc magic din Europa unde îndrăgostiţii iubesc să îşi petreacă ziua de Valentine, sau poate chiar mai multe, pentru că o singură zi nu este niciodată îndeajuns. Istoria, clădirile, stilul arhitectural, poduri luminate în miez de noapte, castele impresionante, este ceea ce determină cuplurile din întreaga lume să îşi îndrepte atenţia spre partea aceasta a Europei când vine vorba de romantism. Mulţi dintre aceştia hotărăsc să se căsătorească în perioada aceasta, într-unul dintre castelele din Praga sau împrejurimi. Oraşul devine mult mai romantic odată cu lăsarea serii, iar o cină la lumina lumânării, într-o clădire istorică şi un cântăreţ la vioară, este cu siguranţă încununarea unei zi de neuitat. Pentru cei care doresc să trăiască un basm, Praga este răspunsul, iar preţurile sunt mai mult decât acceptabile.

Tip: Nu rataţi un tur al oraşului vechi cu una dintre maşinile de epocă. Preţul este de aproximativ 56 Euro pentru o oră, 1-4 persoane. Rezervarea se poate face online sau direct pe stradă.

Printre alte destinaţii perfecte pentru un city break de Ziua Îndrăgostiţilor se află Lisabona, fiind o încântare pentru suflet la preţuri extrem de mici, insula Santorini din Grecia, Dubrovnik din Croaţia, sau oraşul etern, Roma, unde veţi fi înconjuraţi de o istorie de mii de ani.

text: Adelina Stoiconi
sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*