Cum și-a găsit istoria loc în cimitir – 4 ore, 3 localităţi, 2 familii nobiliare, o plimbare prin Banat

0

Unora le place adrenalina necunoscutului, însă nouă ne place să planificăm în detaliu orice ieșire, să știm toate cotiturile de pe hartă și să identificăm orice popas care ne-ar putea hrăni foamea de cunoaștere. Într-o duminică ne-am redus la tăcere wifi-ul, am pus benzină-n rezervor și-am plecat pe coclauri.

Traseul: localităţile Foeni şi Bobda. Popasuri potențiale: Peciu Nou şi Giulvăz. Drumul e frumos, deși suntem zgâlțâiți de gropi, soarele tomnatic ne încântă cu delicatețea sa. Aruncăm un ochi timid spre ceas: zece și zece. Satele par pustii. Ici colo câţiva oameni. Doar la biserică e mai multă lume. E duminică.

plimbare prin banat

Ne apropiem de Foeni. În depărtare se poate vedea o clădire înaltă așezată în mijlocul satului. Drumul trece prin faţa ei. Ne oprim şi coborâm. Clădirea e la fel de pustie precum întreg satul. Acum două secole aici trebuia să fi fost un loc deosebit de frumos. Conacul încă poartă semne nobile învechite. Închidem ochii şi visăm. Deși nu o spunem, amândoi ne gândim la o seară de bal. Trăsuri mânate de vizitii intră în curtea conacului. Domniţele în rochii de mătase şi dantelă, domnii în frac. Toţi urcă la braţ treptele de marmură. Sub coloanele impunătoare sunt întâmpinaţi de nobilul Mocioni. Îşi fac intrarea în sala de bal pe muzica unui cvartet. Anul a fost bun şi pământul roditor, în consecință masa este îmbelşugată. Porţelanurile fine, paharele de cristal, argintăria, totul conturează un decor ireal. Nici că am vrea să deschidem ochii, însă hârâitul unui tractor ne scoate din visare. Înaintăm cu pas apăsat. Intrăm în curtea conacului. Coloanele de la intrare mai păstrează amintirea acelor vremuri de glorie. Facem un înconjur al conacului. În spate, un alt grup de coloane veghează cealaltă intrare în conac. Un câmp cu iz porcesc îngroapă măreția conacului. Cu ocazia asta am cunoscut mirosul decadenței. Am înaintat cu pas apăsat, nu pentru că peisajul cerea greutate în gânduri, ci pentru că picioarele ți se afundau într-o mocirlă de nedescris. Adio domnițelor îmbrăcate în dantelă fină…

Dar de ce ne-am oprit la acest conac? Istoria familiei Mocioni ne poartă undeva la sfârşitul secolului al XVII-lea, șoptindu-ne că cei doi frați Mocioni s-au refugiat din Moscopolea şi s-au înrolat sub steagurile armatelor creştine. Unul a căzut în lupta de la Zenta (1697), iar celălalt, a servit ca duhovnic în tabăra Principelul Eugen de Savoya şi a pierit şi el în una din multele lupte care s-au dat pentru eliberarea Timişoarei şi a Banatului de sub jugul turcesc. E probabil că la sfârşitul veacului al XVII-lea unii membrii ai familiei au fost constrânşi să-şi părăsească patria ca să-şi scape viaţa şi averea şi că cei doi fraţi au luptat în armatele eliberatoare ale Principelui Eugen.

plimbare prin banat

Întemeietorul liniei Mocioni de Foen, cere în 1780, şi obţine de la Împăratul Iosif al II-lea moşia Foen din Banat, ca donaţie mixtă. Tot aici se află și cavoul familiei iar pe frontispiciul porții de la intrarea în mausoleu era săpat blazonul familiei. Aceasta a fost construită de arhitectul vienez Mór Kallina în stil sobru şi monumental. Se povestește că primul comunist din comună, unul dintre puținii localnici care au trecut de partea noului regim în comuna cu puternice tradiții țărăniste, a scrijelit coroana de baronet de pe blazon, crezând, în ignoranța sa, că e coroana regală. Primii care au jefuit mausoleul au fost soldații ruși, iar ulterior au mai avut loc câteva spargeri, scăpând intacte doar nouă morminte.

Și așa un simbol istoric cade pradă indiferenței: baie comunală, depozit, grădiniţă, discotecă, sală de sport, cămin cultural. Iată câteva funcţii avute de acest conac de-a lungul timpului.

plimbare prin banat

Mirosind a porcine, părăsim conacul şi facem o scurtă plimbare prin comuna pe drumul ce duce spre Cruceni. Drumul face dreapta spre Cruceni dar noi mergem către un pod. Un pod ce, am putea spune, separă două tări – România şi Serbia. La o aruncătură de băţ se află graniţa. Drumul ne ducea către cealaltă lume. Am deschis cu grijă poarta care scârtâia macabru. Am pășit în cimitirul dominat de cripta familiei Mocioni. În loc să ni se pară sinistră incursiunea într-un cimitir pustiu, crucile strâmbe ne fascinau și parcă ne invitau să își spună povestea. Dar am mers mai departe spre treptele de marmură roşie, coloanele sculptate de la intrare, blazonul de deasupra uşii, uşile frumos lucrate în fier forjat, cupola cripetei…

plimbare prin banat

Toate detaliile ne impresionează. Timpul, ploaia, vântul, îngheţul şi-au lăsat amprenta pe această clădire. Printre găurile din uşă putem vedea interiorul. Porumbeii sunt stăpânii acestui loc. Candelabre lucrate în fier forjat, plăcile de marmură neagră pe care sunt trecute numele membrilor familiei Mocioni, „uşa” din podeaua clădirii prin care erau coborâte sicriele cu trupurile neînsufleţite, toate s-au păstrat ca o mărturie tăcută a trecerii acestei familii prin viaţa Banatului. Oricât de mult ne doream să pătrundem în criptă pentru a analiza mai atent detaliile și înscrisurile, ușa nu ceda rugăminților noastre. Doar razele de lumină cădeau peste suportul cu lumânări ce contura o umbra scheletică pe podeaua de marmură a criptei.

Ne întoarcem la conac pentru a porni spre un alt loc, spre o altă familie nobiliară din Banat – familia Csavossy de la Bobda. Povestea familiei Csavossy începe undeva în anul 1839, când, conform mărturiilor consemnate în arhive, s-a născut, într-o localitate aflată acum pe teritoriul Serbiei, baronul Gyula Csávossy, cel care avea să devină unul dintre marii latifundiari ai Banatului.

Baronul și-a făcut studiile la Budapesta și la Viena, conform cutumelor timpului, iar apoi s-a întors pe meleaguri bănățene, stabilindu-se la Bobda. Aici a demarat construcția unui castel imens, înzestrat cu 42 de camere, care era înconjurat de parcuri, acareturi și herghelii. Chiar peste drum de castel, baronul Csávossy a înălțat și un mausoleu care evocă, prin detaliile sale, bazilica din orașul ungar Esztergom. Mausoleul, în forma pe care el o mai păstrează încă și astăzi, chiar dacă acum se află în paragină și poartă semnele trecerii necruțătoare a timpului, a fost finalizat la 1908, an inscripționat și pe cele două clopote, fabricate la Timişoara, în atelierele meșterului Antonius Novotny.

plimbare prin banat

Baronul Csávossy s-a stins din viață în data de 10 septembrie 1911, iar moartea capului familiei, dimpreună cu întreg zbuciumul istoric prin care a trecut România în anii care au venit, a însemnat cumva începutul sfârșitului pentru faimoasa familie Csávossy din Bobda.

Rămășițele pământești ale baronului și ale celor din familia Csávossy au fost depuse în criptele amplasate în dedesubtul mausoleului, care a fost donat comunității romano-catolice din Bobda. Datorită dimensiunilor sale, mausoleul a început să fie folosit în timp chiar ca lăcaș de cult romano-catolic.

Am ajuns, din nou, în fața unei porți ferecate. De data aceasta ne gândim cum să sărim gardul fără a rămâne înfipți în țărușii din vârful gardului. Mai sunt câteva minute până la ora 12. Facem câteva fotografii. Ne înfuriem că o opera de artă arată precum o grotă a groazei împânzită de porumbei turbați.

Sub blazonul familiei stă scris în latină „Divinum auxilium maneat semper nobiscum.” („Fie ca ajutorul divin să rămână întotdeauna cu noi.”). Un bătrân cu galoşi şi ochelari de soare trece prin dreptul nostru. Relaxat, fără a ne băga în seamă, deschide uşa. Bătrânul urcă treptele bisericii şi deschide uşa. Rămânem fără cuvinte și ne întrebăm din priviri dacă visăm sau cineva chiar ne-a deschis ușa spre mausoleu. Întrebăm dacă putem intra în biserică, domnul ne oferă răspunsul visat. Pășim în biserică. Suntem şocaţi de imaginea ce ni se prezintă. Porumbeii speriați zburdă haotic prin bolta ciuruită. Pardoseala de sub cupolă este plină de excremente, pene, schelete de porumbei sau aripi în putrefacție. O imagine sumbră. Cupola abia se mai ţine; prin găurile ei poți vedea cerul și norii cenuşii de toamnă. Altarul mai păstrează frumuseţea de altădată, dar arată precum o babă fără dinți. Câțiva îngeri sculptați în ușile altarului au fost scobiți și furați.

o plimbare prin Banat

Băncile bisericii ce poartă blazonul familiei Csavossy stau aruncate unele peste altele, prea aproape de altar. Multe au fost folosite ca lemne de foc. Asta am aflat-o de la nenea care ne-a deschis ușa și care se ocupă cu… trasul clopotelor. Urcăm treptele în turn spre balconul orgăi. Acelaşi peisaj dezolant ne întâmpină. Orga lipsea cu desăvârșire. A fost distrusă. Un fior ne îneacă și simțim cum fantome bântuie acest muzeu îngropat în indiferență. Clopotele bat. Bat în gol. Nu e niciun timpan care să le deslușească strigătele grave aproape fără de ecou. Clopotele sunt doar două feţe mute ce strigă după ajutor în fața unui orb.

Părăsim biserica şi ne îndreptăm spre cimitirul satului, locul unde osemintele baronului şi ale celor îngropaţi în cripta bisericii şi-au aflat odihna după ce mormintele iniţiale au fost profanate. Undeva în iarba înaltă stă o placă de marmură neagră. Pe marmura neagră se mai poate citi numele baronului Csavossy Gyula. De milă, îţi vine să te întinzi pe mormânt, să îmbrățișezi pietrele și să le ceri scuze osemintelor. Nu exagerăm, decidem să rămânem câteva minute în fața mormântului. Am tăcut. Ce mai puteam spune pietrelor?

Excursia noastră se încheie. Ne îndreptăm spre Timişoara cu un sentiment de tristeţe şi de bucurie în acelaşi timp. Tristeţe pentru soarta crudă pe care o au aceste clădiri, bucurie pentru că am avut şansa să le mai prindem în picioare, chiar dacă timpul şi-a pus amprenta pe pereții lor. Și totuși gustul amar e mai puternic și povestea mormintelor profanate – mai dureroasă.  

Suntem doi oameni, Gio și Geo, care și-au pus la încercare capacitatea de a înțelege procesul de mutilare a istoriei locale. N-am înțeles nimic din cruzimea cu care ne tratăm istoria și nici cum putem curăța puroiul care macină stima de sine a acestui popor.

text: Giorgia Harasim & George Blaj
foto: Giorgia Harasim

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply


*