Cartierul Fabric luat la pas cu cartea-n buzunar – Scurta istorie a unei zile senine

0

Într-o dimineaţă însorită de decembrie, am dat o strigare scurtă în grupul nostru de lectură „O carte pe lună” și ne-am adunat rapid pentru o plimbare de două ore prin cartierul Fabric. Ne-am dorit să scoatem puțin nasul din cărți și să ne bucurăm de o zi ce se anunța frumoasă. Soarele strălucea cu bucurie, iar cerul era de un albastru ireal. Pentru că suntem un grup de lectură în această plimbare am luat în buzunar și cartea „Destine evreieşti la Timişoara” de Getta Neumann. Cartea conţine mărturii ale evreilor ce au locuit în Timişoara, mulți dintre ei în cartierul Fabric, dar şi o frumoasă hartă cu principalele vile şi fabrici din acest cartier.

Ne-am adunat în Piaţa Traian, lângă clopotul de piatră. Aici începea plimbarea noastră prin cartierul Fabric, unul din cartierele istorice ale Timişoarei renumit pentru fabricile, atelierele şi magazinele sale. Istoria cartierului începe în anul 1718, anul în care se construieşte fabrica de bere. În acele vremuri existau numeroase ramificaţii ale râului Bega, din acest motiv s-au construit foarte multe mori. Se ştie de existenţa a 8 mori în cartierul Fabric, cartier locuit de germani, sârbi, evrei, români.

Cartierul Fabric timisoara

Piaţa Traian a fost proiectată în anul 1740 şi este o copie la scară mai mică a Pieţei Unirii din Cartierul Cetate. A purtat şi numele de Kossuth Ter (maghiară) sau Hauptplatz (germană). Locul facilita organizarea târgurilor săptămânale.

Soarele lumina piaţa, iar noi admiram cu nesaț clădirile ce o mărginesc. Începem cu palatul contesei Mirbach, hanul „Marocanul”, palatul Mercur, casa lui Mihail Nicolici de Rudna, Biserica Ortodoxă Sârbă, Casa Comunităţii Sârbeşti, hotelul „Păunul de aur”, casa Sobovici, casa Nenadovici şi Palatul Ştefania. Multe clădiri, multe nume, dar să le luăm pe rând şi să aflăm câteva detalii despre istoria acestora.

Pe locul unde se află astăzi palatul contesei Mirbach, se afla până în 1904 o clădire cu un singur nivel ce aparţinea lui Pavle Sterio Polichroni. Fiica sa, Ana Maria se căsătoreşte cu contele Mirbach şi construieşte între 1904 – 1905 actualul palat. Contesa nu a locuit niciodată aici, apartamentele fiind destinate închirierii. Admiram decoraţiunile clădirii ce au supravieţuit cu greu timpului. În continuarea palatului, se afla hanul „Marocanul”, construit la mijlocul secolului al XIX-lea. Din păcate şi de la această clădire timpul a furat decoraţiuni.

Cartierul Fabric timisoara

Ne mutăm privirea pe latura de nord a pieţei, spre Palatul Mercur. O clădire ce are în colţ un turn, iar în vârful acestuia pe Mercur, zeul comerţului. Din înălţime veghează ca toate schimburile de mărfuri să fie făcute corect. Şi aici, până la 1908, era un imobil cu un etaj, în locul căruia Bela Fiatska construieşte între 1908-1909 actualul palat. Palatul este frumos decorat în stil secession, putând fi admirate motivele florale şi geometrice specifice acestui curent. Lângă palatul Mercur, se găseşte o casă cu două etaje, cu o frumoasă poartă şi un balcon din fier forjat. Casa a aparţinut baronului Mihail Nicolici de Rudna, înnobilat de împăratul Franza Josef în 1854. Familia Nicolici îşi are rădăcinile în Croaţia, în oraşul Osijek şi a ajutat armata habsburgică în timpul războaielor din secolul al XVIII-lea.

Biserica Ortodoxă din Piaţa Traian este una din cele mai vechi biserici din oraş, fiind ridicată între anii 1745 – 1755, în stil baroc. Turnul a fost supraînălţat în anul 1890 pentru că în piaţă clădirile ce se construiseră erau mai înalte decât vechea biserică, iar nimic nu trebuia să fie mai aproape de cer decât biserica.

Ne întoarcem faţa spre soare și privim spre alte clădiri. La numărul 6, la intersecţia cu strada Anton Pann a funcţionat hotelul „Păunul de Aur”. Cine știe câte povești ne pot depăna acei pereți vechi.

Cartierul Fabric timisoara

Palatul Ştefania, încheie cercul clădirilor din Piaţa Traian. La începutul secolului al XIX-lea, aici se aflau câteva case cu un singur nivel. Primăria cumpără aceste case şi le demolează între anii 1902 – 1907 pentru a construi un imobil cu apartamente de închiriat. Proiectul noii clădiri este încredinţat arhitectului şef al oraşului, Székely László, iar clădirea se construieşte foarte repede, între iunie 1908 şi august 1909. La primul etaj putem admira frumoasele măşti feminine ce încadrează ferestrele, iar la etajul al doilea, sub cornişă sunt nişte statui de urşi şi gorile. De aici şi numele clădirii casa cu maimuţe. În partea dinspre Piaţa Romanilor se află un turn în vârful căruia se află un halebardier care are pe scut stema Timişoarei.

Din cauza problemelor financiare, primăria vinde clădirea lui Rudolf Totis, directorul fabricii „Industria Lânii S.A.”. El numeşte palatul după soţia sa Ştefania. Cu Palatul Ştefania se încheie turul vizual al pieţei Traian.

Ne îndreptăm paşii spre farmacia Kovacs, iar pe drum suntem cu ochii numai pe sus, admirând clădirile ce marginesc strada. Unele sunt adevărate bijuterii arhitectonice, bijuterii ce au supravieţuit timpului, dar asupra cărora acesta a lăsat multe cicatrici.

Cartierul Fabric timisoara

În anul 1910, Anton Nägele, cumpără un teren unde construieşte una din cele mai frumoase şi elegante clădiri din cartier. Turnul acestei clădiri are o tijă în jurul căreia sunt încolăciţi doi şerpi, simbolizând farmacia de la parterul clădirii. Farmacia s-a numit inițial Sfânta Treime, dar în anul 1917 este cumpărată de Kovács Aladár, iar de atunci este cunoscută sub numele de farmacia Kovacs. Intrarea în farmacie este flancată de două statui de femei cu rochii drapate. Balcoanele de la etaj, precum şi cele trei frontoane sunt frumos decorate.

Trecem strada şi ne întoarcem spre Piaţa Traian, îndreptându-ne spre Piaţa Romanilor. Vedem porţi frumos sculptate în lemn, cu lucrări de fier forjat şi vitralii. Multe dintre ele au fost mutilate de tehnologii moderne și parcă-și plâng de milă. Trecem prin faţa palatului contesei Mirbach. Altădată în faţa palatului stăteau aliniate trăsurile ce aşteptau să ducă locatarii palatului la un spectacol de operă în cartierul Cetate.

Cu această imagine rafinată în gând ne îndreptăm pașii spre Piaţa Romanilor. Aici ne oprim la clădirea de la numărul 2. De ce ne oprim aici? Pentru că în acest an câteva asociaţii împreună cu doi absolvenţi ai Facultăţii de Arte, au demarat un proiect de restaurare a porţilor vechi din Timişoara. Poarta de la clădirea din Piaţa Romanilor numărul 2 a avut norocul să fie aleasă şi restaurată. Ne bucurăm de descoperire și, așa cum faci când întâlnești o minune, îți pui o dorință.

Zis și făcut!

De la numărul 2 trecem strada pentru a ajunge în dreptul statuii Sfântului Nepomuk. Ioan Nepomuk a fost un preot al secolului al XIV-lea, de origine germană. Devine vicar al Pragăi în 1389. Legenda spune că el a fost schingiuit de regele Wenzel pentru că nu a dorit să încalce secretul spovedaniei.

Cartierul Fabric timisoara

Din anul 1727 este patronul catolicilor din Banat. Statuia lângă care ne aflăm este cea mai veche din oraş. Nu se ştie numele sculptorului, dar se ştie că în anul 1720 aceasta se afla în faţa Cazinoului Militar, apoi în anul 1752 este mutată în faţa Liceului Carmen Sylva. După cinci ani este mutată lângă Podul Decebal. Anul 1908 găseşte statuia lângă ştrandul Termal, pentru ca din 1932 să se găsească în curtea bisericii catolice din Iosefin. În 2013, după restaurare, statuia este mutată în faţa bisericii Millenium. Un drum anevoios recompensat prin expunerea sa într-un loc scăldat de soare.

Biserica Millenium a fost ridicată pentru a marca cei 1000 de ani de la formarea statului maghiar. Piatra de temelie s-a aşezat pe 4 octombrie 1896, iar biserica a fost sfinţită pe 13 octombrie 1901. Deasupra intrării se află statuile sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, iar deasupra lor statuia Mântuitorului. Intrăm în biserică. Este duminică, iar slujba deja a început. Pentru a nu deranja, părăsim biserica şi ne continuăm plimbarea în jurul bisericii. În această zonă a locuit o parte din comunitatea evreiască din Timişoara.

Ajungem în dreptul clădirii ce găzduieşte astăzi liceul William Shakespeare. Admirăm porţile caselor de lângă liceu. Una dintre ele are sculptate două medalioane ce poartă literele P şi E. Probabil iniţialele tâmplarului care a realizat-o sau probabil iniţialele familiei ce a locuit aici. Cine ştie ce istorie ascund aceste frumoase porţi.

La capătul acestei străzi pe partea dreaptă, descoperim că a funcţionat şcoala evreiască din Fabric la începutul secolului al XIX-lea. Din cauza ideilor antisemite, evreii nu au mai avut dreptul de a studia cu ceilalţi elevi. Iată de ce comunitatea a decis să întemeieze aici o şcoală pentru ca elevii evrei să-şi poată continua studiile. În aproprierea şcolii se află sinagoga din Fabric. O bijuterie arhitectonică ce îmbină numeroase stiluri arhitecturale. Clădirea îmbină elemente maure, neoromanice şi neogotice cu motive secession. A fost inaugurată la 3 septembrie 1899 şi a avut o orgă făcută de celebrul Wegenstein. Peste drum de sinagogă se află palatul Josef Kunz, construit în 1892.

Dacă suntem în acest loc, ne întoarcem puţin privirea spre parcul Regina Maria, fost Coronini. Aici se afla cinematograful Apollo, inaugurat într-o zi caldă de mai 1909, în prezenţa lui Carol Telbisz, cel mai longeviv primar al Timişoarei. După naţionalizare, a fost cunoscut sub numele de cinematograful Parc. Printre primele proiecţii trebuie să amintim proiecţia operei Tosca. Un lucru interesant, operă la cinema.

Peste drum de palatul Josef Kunz se află casa arhiducelui, una din cele mai vechi clădiri ale cartierului Fabric. Clădirea a aparţinut tot lui Josef Kunz, cel care avea o fabrică de cărămidă. A fost construită în 1870 şi a fost prima clădire cu două etaje din cartierul Fabric. Din monografia primarului Josef Geml, aflăm că în 1873 casa este cumpărată de către arhiducele Johann Salvator de Austria Toscana, care fusese mutat disciplinar de la Viena la Timişoara. De ce? Pentru că inima sa la 16 ani fusese furată de către o balerină de la Hofoper, lucru inacceptabil pentru o persoană cu sânge albastru. În perioada cât a stat la Timişoara, arhiducele câştigă multe onoruri militare în luptele la care participă, dar nu renunţă la pasiunea sa şi în 1883 compune prima sa piesă de balet. Rolul principal îl dedică iubirii sale, Milli. După moartea prinţul moştenitor al casei de Habsburg-Lorena, Rudolf, arhiducele decide să renunţe la toate titlurile şi onorurile sale, îşi schimbă numele în Johann Orth, după numele castelului său Schloss Orth, și se căsătoreşte la Londra cu Milli. În 1890, îşi ia licenţa de căpitan de vapor şi îşi cumpără un vapor. Împreună cu Milli pornesc într-o călătorie în jurul lumii. Ultima dată sunt văzuţi într-un port din Uruguay de unde pleacă spre Chile. Nu au mai ajuns niciodată aici. Zvonurile spun că s-ar fi retras în Patagonia, însă nu au fost confirmate. Autorităţile îl declară oficial mort pe arhiduce în 1911. Iată, pe scurt, povestea casei de la numărul 11, casă cunoscută până şi astăzi sub numele de Casa Arhiducelui.

După ce am savurat pe deplin această scurtă poveste de amor, ne apropiem de Băile Neptun. Clădirea este opera arhitectului Székely László şi a fost construită între anii 1912 – 1914 în stil secession vienez. Pe frontonul principal se mai văd iniţialele arhitectului. În această clădire a funcţionat o baie publică precum şi un bazin de înot. Lângă Băile Neptun sau Băile Hungaria, cum erau cunoscute inițial, Székely László construieşte în 1911, un palat cu elemente geometrice, palat pentru mama sa.

Intrăm în parcul Regina Maria, sau Poporului, fost Coronini. Vremea este extrem de frumoasă şi soarele destul de cald. Ne aşezăm pe o bancă pentru câteva momente de literare. Cum am spus la începutul acestei plimbări, alături de noi ne-a fost cartea Gettei Neumann. Este momentul să citim două pasaje din această carte. O mărturie care ne prezintă o zi din viaţa unei familii de evrei şi o altă mărturie care prezintă imaginea oraşului la început de secol XX, un cartier Cetate frumos cu oameni îmbrăcaţi în haine elegante.

Aici se încheie plimbarea noastră. Un ochi râde, unul plânge. Râsul exprimă fericirea pentru că am avut şansa de a vedea atâtea lucruri frumoase, care nu ştim cât vor mai dăinui. Plânsul exprimă… tristeţe stârnită de vederea stării destul de precare a clădirilor din acest cartier.

text: George Blaj
Poze: Giorgia Harasim

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply


*