Călătoritul ca terapie – drumeție spre centrul sinelui

0

Se spune că sunt multe lucrurile care îți pot testa limitele în lumea aceasta. Eu aș spune că sunt destul de puține cele care merită atenția noastră. Călătoritul este unul din acei factori care te pot împinge până pe buza propriei tale ființe- de aici și sutele de jurnale de călătorie scrise cu sufletul pe tavă. Luna aceasta am realizat că toate călătoriile pe care le-am întreprins până acum m-au schimbat într-o mică sau mare măsură. Și este și normal să se întâmple asta. Mi-am acordat câteva zile pentru a reparcurge jurnalul meu de călătorie și a identifica evenimentele ce au declanșat o mică schimbare sau un mic pas spre interiorul interiorului sufletului meu. Răspunsul, cel puțin în cazul meu, a fost relativ simplu de formulat: timpul pe care l-am petrecut cu mine însămi a fost catalizatorul ce a declanșat seria dezastrelor, a situațiilor penibile, a reușitelor și a recordurilor personale.

Am început să percep călătoritul precum o terapie ce previne și, la nevoie, tratează.

Din momentul în care am descoperit acest lucru, mai bine spus conștientizat, mi-a fost mai ușor să înțeleg rostul călătoriilor spirituale. Da, inevitabil am ajuns și la acest subiect. Primul lucru care vă vine în minte este Eat. Pray. Love, cartea/filmul care a lansat acum ceva timp delirul sau trend-ul călătoriilor de redescoperire a sinelui. Nu a inventat Elizabeth Gilbert acest tip de călătorit, ci doar i-a dat un aer cool, contemporan. Cu toate acestea, călătoriile realizate individual în scopul (re)descoperirii sinelui datează de când lumea… credeți-mă pe cuvânt, iar dacă chiar vă tentează filme de acest gen permiteți-mi să vă fac două recomandări. Mai bine trei. Avem așa: Into the Wild (2007), The way (2010), Wild (2014). Sunt chiar ultimele trei filme pe care le-am văzut pe această temă și care m-au determinat să mă gândesc la călătoriile spirituale: dacă mi se potrivesc, ce aș pune la bătaie în cazul în care m-aș avânta la drum și care sunt destinațiile care m-ar atrage. Din lașitate sau poate doar din precauție am să rezum lista la doar două.

India

Cunosc India doar din scrierile lui Eliade care m-au fascinat de când eram pitică. Prezenta o lume atât de diferită de a mea încât simțeam nevoia să cunosc acea cultură, acea nouă planetă. Nu știu cum s-a întâmplat, însă în perioada adolescenței am întâlnit un student indian care medicina în Timișoara. Prin el am descoperit frumusețea obiceiurilor de neînțeles pentru noi și importanța religiei în viața sa. Țin minte că de ziua mea ne-a gătit, mie și familiei mele, specialități ce îi aminteau de casă. Mi-a rămas în minte grija cu care părinții au selectat cuțitele, ca nu cumva să nimerească acela pe care l-au folosit la pomana porcului sau cel cu care pregătesc friptura de porc. Am apreciat respectul arătat față de o cultură adesea greu de înțeles. Astfel, am avut prima mea întâlnire cu gândul că pot ajunge și eu acolo într-o zi. Încă îmi amintesc gustul extrem de dulce al desertului gătit în acea zi și mirosul mirodeniilor scoase din săculeți brodați. Pot spune că atunci a început călătoria mea, căci m-a împins să învăț mai multe despre ce înseamnă cultură, limite și înțelegere.

Dacă aș ajunge în India, cu siguranță unul din locurile pe care le-aș aborda ar fi un ashram. Acesta este echivalentul unei mănăstiri, unde yoghini și discipoli își desfășoară activitatea zilnică și unde adăpostesc persoane aflate în căutarea sinelui, a sensului. Povesteam cu cineva faptul că occidentalii consideră ashram-ul un fel de spa de lux, unde mergi la ședințe de yoga, masaj, meditație și după o lună ieși un alt om. Nu prea mulți sunt cei care știu că ashram-ul are un puternic rol în dezvoltarea comunității locale, că ajută localnicii prin a le oferi apă curată, haine, mâncare, având totodată un puternic rol educațional. Programul unei zile este destul de încărcat și, din câte am auzit și citit, îți pune la îndoială multe din lucrurile pe care le considerai banalități zilnice. Trezirea este dată undeva în jur de patru dimineața. Urmează sesiunile de puja, yoga, asane, meditații, după care pauza constă într-un un mic dejun 100% vegetarian, apoi fiecare dintre cei prezenți în ashram primesc sarcini pe care trebuie să le îndeplinească în acea zi sau zile la rând. Tocmai aceste acțiuni pe care le realizezi pentru ceilalți, fără niciun fel de interes personal sunt cele care generează schimbări în tine. În jurul orei paisprezece are loc prima pauză pentru ceai și odihnă. În scurt timp se încep noi ore de muncă și discuții duse cu propria conștiință până în momentul anunțării cinei care are loc în jur de ora optsprezece. Ziua se încheie din nou cu asane, meditații și yoga. De ce cred că o astfel de călătorie mi-ar fi potrivită? Pentru că austeritatea și modestia celor din jur m-ar îndemna să fiu mai blândă cu mine însămi și mai înțelegătoare cu neputințele mele. O lecție pe care orice om ce lucrează 7/7 ar trebui să o învețe.

calatoritul terapie

Nepal

Slăbiciunea pentru Himalaya am dobândit-o datorită unui prieten drag care mi-a povestit experiența sa din Nepal, Kathmandu, Himalaya. Am stat ore în șir cu urechile cât pâlnia și rozându-mi unghiile, în timp ce ascultam pățăniile sale. Mai apoi, scriitorul Marius Chivu mi-a alimentat slăbiciunea prin cartea sa „Trei săptămâni în Himalaya”. Am citit-o pe nerăsuflate și, deși mi-a fost greu să accept, am realizat că pot ajunge doar până în Kathmandu, căci fizicul nu îmi va permite să urc până la 5.400 m altitudine pentru a mă întinde pe „streașina lumii”, ci îmi va permite să stau cuminte sub umbra sa.

Cu toate acestea, lăsând la o parte experiența Himalaya, o călătorie în Nepal este în sine o călătorie intensă. La fiecare pas vei avea de-a face cu diferite forme ale spiritualității, o dimensiune extrem de importantă în aceste comunități. Sărăcia este la ordinea zilei, distanțele dintre caste încă destul de adânci, iar tradițiile culturale extrem de vaste. Nepal se confruntă cu tradițiile a două religii: hinduism și buddhism. Acestea împart valori comune (precum pacea interioară și cea socială), iar împreună cu cele (peste) 100 de limbi vorbite în Nepal se conturează o diversitate culturală incredibilă. Nepalul este o țară a cărei imagine ajunge să ți se întipărească pe retină. Pare ruptă de lumea cu care suntem obișnuiți și îți sfărâmă orice urmă de „detașare” pe care (poate) ai manifestat-o până acum față de problemele legate de sărăcie. Se spune că Nepalul este „o țară care te doare”. La o simplă căutare pe Google vei vedea milioane de poze, articole și documentare care îți vor demonstra că problemele tale sunt destul de ușor de gestionat în comparație cu ceea ce citești tu în acele articole. Soluția o poți descoperi cu răbdare, iar răbdarea o antrenezi în timp. Nici nu trebuie să treci prin chinuri fizice pentru a realiza că schimbarea depinde doar de voința ta și dorința de a mobiliza voințele celor din jur. Marius Chivu încheia cartea-jurnal, astfel: „Dar despre ce naiba e vorba aici, de ce plecăm cu sufletul franjuri și cu inima grea ca o stâncă, de ce parcă iar nu avem suficient oxigen în plămâni? Ei bine, poate pentru că Nepal chiar înseamnă: Never ending peace and love!.”

Cu greu putem hotărî care sunt cele mai potrivite călătorii pentru sufletul nostru, mai ales dacă nu îl cunoaștem atât de bine precum afirmăm. Știu că pentru unii cel mai vechi pelerinaj creștin El Camino – drumul către Santiago De Compostela– este călătoria revelatoare, dar știu și faptul că pentru alte persoane mutatul într-o țară străină este o călătorie la fel de spirituală precum El Camino. Desigur, nu are acea încărcătură religioasă, însă una cu siguranță există. Dacă nu știm ce călătorie ne poate salva de noi înșine, cum să aflăm care e momentul potrivit pentru a ne aventura într-o asemenea aventură? Ei bine, pentru a afla va trebui să plonjăm în gol, având încrederea că vom putea deschide parașuta la timp.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply

*