Călătorie în farfurie – mic atlas condimentat ca reper culinar

0

Se spune că dragostea trece prin stomac. Eu aș merge puțin mai departe și având ca reper această zicală am să spun următorul lucru: poți ajunge să cunoști o cultură uitându-te în farfurie. Atunci când călătorim, indiferent de locația pe care o alegem, cel mai interesant moment este cel în care trebuie să ne decidem dacă mâncăm ceva specific local sau mergem pe alegerea celebrelor fast food-uri, respectiv a felurilor de mâncare deja cunoscute nouă. Cei mai curajoși aleg să încerce ceva nou, ceva local, ceva exotic, așa că iau meniul între palme și comandă ce le este relativ cunoscut sau merg pe recomandarea chelnerului.

De aici până la a se hotărî (fără a strâmba din nas) asupra preparatului dorit e o cale lungă ce  presupune executarea câtorva manevre prin care se cere asigurarea și confirmarea asigurării din partea chelnerului a faptului că acel preparat este chiar gustos. Mai intervine o problemă: în cazul în care nu se cunosc condimentele, călătorul întreabă ce gust au sau cu ce se aseamănă gustul acestora. Acela este momentul în care ai pierdut simpatia chelnerului, în care trebuie să te oprești, să iei o gură de aer și să oferi o comandă fermă. Știu că te întrebi: „ok, și cum ajung să nu pun aceste întrebări aparent aiurite?”. Răspunsul meu pentru tine este simplu: cunoscând ingredientele unui mix de condimente, cel puțin the big picture.

Să ne imaginăm că avem o farfurie mare și albă în fața noastră. Desenăm conturul mapamondului cu piper negru, apoi începem să umplem acest contur cu ingrediente specifice câtorva zone de pe această hartă. Începem cu America de Sud. Cu ce am putea să umplem acest spațiu? Ei bine, punem o linguriță de paprika, piper negru, chimion, piper roșu, semințe de muștar, oregano, cimbru, sare, praf de usturoi și praf de ceapă. Acestea sunt ingredientele care stau la baza mixului denumit cajun pentru care New Orleans este recunoscut în întreaga lume- bucătarii din această regiune folosind această combinație în mod constant pentru a asezona preparatele din pește, cartofi sau salatele.

Harta noastră începe să capete culoare, așa că mergem mai jos și ajungem în Mexic. Aici nu vom întreba „Que hora es?”, ci „cu ce ne condimentăm siesta?”. Identificăm în farfurie teritoriul potrivit și presărăm scorțișoară, boabe de vanilie, boabe de cacao, praf de chilli și zahăr. Îți sună cunoscută combinația? Sigur că da. Mai adăugăm lapte și avem o porție delicioasă de ciocolată caldă! Ne permitem să fim superficiali și vom spune că una din cele mai importante descoperiri ale Lumii Noi este ciocolata! În secolul al XV-lea, două civilizații s-au ciocnit: conchistadorii spanioli și mayașii. Boabele de cacao s-au numărat printre numeroasele comori aduse de către spanioli în Europa. Mayașii prelucrau aceste boabe utilizând boabe de vanilie, scorțișoară și praf de chilli, însă europenii au îndulcit rețeta adăugând zahăr, apoi lapte pentru a face compoziția mult mai lichidă.

Să ne îndreptăm atenția spre partea stângă a mapamondului improvizat în farfurie și să vedem cu ce putem colora China! Se știe despre acest tărâm că este unul al echilibrului și asociat unei culturi în care elementele primordiale sunt considerate a fi 5 la număr. De aici și obiceiul de a genera combinații de condimente care să includă 5 ingrediente asociate celor 5 gusturi: dulce, amar, acru, sărat și umami (ultimul tip de gust descoperit, relativ recent, cu sensul de savuros). Acest mix plin de savoare este cel mai des folosit în procesul de “flavor potting”: fierberea cărnurilor într-un sos bogat condimentat, timp de câteva ore. Una din cele mai des întâlnite combinații de condimente este alcătuită din: semințe de fenicul, anason, scorțișoară, piper, cuișoare. Acum că am colorat și această zonă, ne propunem să ocolim India căci cu toții am auzit de curry și mergem mai jos spre Thailanda care e considerată țara templelor și a apusurilor tropicale. Aici dăm peste o denumire interesantă: nam prik, care de fapt este un sos. Sosul are la bază oțet, zahăr, ardei iute, lime și usturoi. Pare o combinație letală, însă e temelia de la care pornește prepararea oricărui sos thailandez. Localnicii recomandă adăugarea de nuci, coriandru și chiar ulei de pește. Colorăm și această zonă și ne dăm seama că ne ustură puțin vârful degetelor de la cum am sfărâmat condimente predominant iuți, așa că vom lua o pauză și ne vom delecta cu frumoasa priveliște a mapamondului care ne amețește cu mirosul puternic al condimentelor.

Acum că ai o priveliște de ansamblu, am să te las să colorezi în continuare harta. Poate descoperi noi arome pe care nu le-ai încercat până acum și care cu siguranță îți vor condimenta viitoarele călătorii. Până la recitire, îți doresc să ai parte de o călătorie plăcută în propria ta farfurie!

foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply

*