Apples and Gasoline – Ancuța Coman & Cristian Boldișteanu

0

Pe Ancuța o cunoșteam încă de la primul număr al revistei. Pe vremea aceea făcea parte din echipa de redacție. Țin minte și acum când îmi povestea despre planul ei îndrăzneț de a lăsa totul în urmă și a-și urma inima spre meleaguri exotice și încă nedescoperite de ea, și trebuie să recunosc că mi se părea un vis destul de îndrăzneț și destul de greu de implementat. Nu a trecut mult și în viața ei a apărut Cristi, iar împreună și-au făcut curaj să-și dea demisia de la joburile din corporație, să vândă tot ce aveau și să se lase purtați spre locurile la care au visat dintotdeauna. Prima lor escapadă a fost un drum spre Maroc cu motocicleta. Au poposit în fiecare țară căreia i-au trecut granițele și au multe de povestit. Despre restul poveștii lor vă las pe voi să citiți în interviul de mai jos.

Noi vă cunoaștem încă de pe vremea când ceea ce faceți acuma era doar un vis. Spuneți-le și cititorilor noștri câteva cuvinte despre voi și, în special, despre proiectul Apples and Gasoline. Proiectul prin care v-ați propus să cutreierați lumea în lung și în lat.

Noi suntem Ancuța și Cristi, cuplul din spatele Apples and Gasoline. Până acum doi ani, ca mulți dintre oamenii din jurul nostru, ne doream o casă, povesteam despre întemeierea unei familii și aveam profesii care ne satisfăceau nevoile. Cu toate acestea, aveam gânduri legate de scopul nostru în viață, ca oameni. Simțeam că scopul nostru nu este să ducem o viață de roboței și să ne pensionăm. Chiar dacă ne plăceau profesiile alese, parcă ceva nu ne dădea pace. Ne era teamă să nu cădem în rutina unei vieți prescrise de societate, pur și simplu nu găseam un răspuns logic pentru întrebarea “De ce să stăm 5 zile pe săptămână închiși într-un birou până la pensie?”. Au fost multe gânduri de acest fel. Să muncim pentru a cheltui pe lucruri de care nu aveam nevoie, să luăm o rată la o casă pentru 30 de ani și să continuăm așa, nu era ceea ce ne doream. Am crezut că viața e mai mult decât atât și am vrut să vedem dacă e chiar așa. Apples and Gasoline a pornit treptat. Mai întâi a fost o pagină de Facebook, unde ne puneam pozele, apoi a devenit un blog, apoi o modalitate care ne-a adus unele beneficii și care ne-a facilitat unele colaborări în ultima perioadă. Am vrut să documentăm ceea ce facem, să găsim o modalitate prin care să ținem legătura cu cei de acasă. Când ești plecat, simți această nevoie și doar să postezi fotografii cu imagini feerice pentru a vedea oamenii pe unde umbli tu, nu se potrivea cu noi, am vrut să scriem, poate să inspirăm.

Apples and Gasoline - Ancuța Coman & Cristian Boldișteanu

După ce v-ați dat demisia de la jobul de tip 9:00-17:00, care a fost primul vostru gând?

Ce mai putem vinde sau dona pentru a pleca mai repede. 🙂 Demisiile ni le-am dat cu gândul de a pleca, care suna a cea mai mare nebunie posibilă atât pentru noi, cât și pentru cei apropiați. Ne-au plăcut dintotdeauna călătoriile, plecam frecvent în afara orașului sau țării, fie și pentru un weekend, dar nu am fost aventurieri, nu ne-am cățărat pe munți, nu am dormit în cort mai mult de două nopți de două-trei ori în viață și așa mai departe. Când vorbeam cu prietenii despre ce urma să facem, uneori aveam impresia că pe noi vrem să ne convingem și nu pe ei.

De unde ați găsit curajul să porniți pe acest drum? Dar și susținerea?

Curajul vine din frică, din teama de a nu urma un traseu deja bătătorit de alții, de a nu urma o rețetă. E o combinație între rebeliune, teamă, curaj, curiozitate și altele. Susținerea am avut-o în noi, ne-am sprijinit mult reciproc și oricând unul dintre noi nu a fost confortabil cu ceva, ne-am oprit. Călătoria ne-a învățat multe despre noi ca persoane, dar mai ales ca și cuplu.

Prima voastră escapadă a fost o călătorie cu motocicleta până în Maroc. Care a fost cea mai mare provocare de pe drum?

Călătoria spre Maroc a fost o nebunie încă de la început. Chiar și în ziua în care am plecat ne tot întrebam dacă chiar e ok să plecăm. Au fost multe provocări, foarte multe, dar sincer, cea mai mare cred că a fost schimbarea, trecerea dintre capitole. E greu să lași în spate o perioadă întreagă cu tot ce ar fi putut fi și să te lansezi în ceva necunoscut. Pur și simplu nu știi ce urmează în secunda următoare.

Apples and Gasoline - Ancuța Coman & Cristian Boldișteanu

Cea mai frumoasă amintire de pe drumul spre Maroc?

Cred că cele mai frumoase amintiri sunt cele legate de campat. În primele două săptămâni am campat în fiecare seară din Croația până în Spania. Era minunată senzația că ai cu tine tot ce ai nevoie, de la haine până la adăpost. Faptul că adormeam și ne trezeam cu natura, că uneori nu aveam semnal la telefon sau internet, că găteam și ne făceam cafeaua dimineața lângă cort, asta chiar e ceva ce nu se poate uita și abia așteptăm să repetăm experiența.

Cum reușiți să vă luați toată viața cu voi într-un singur rucsac de fiecare? Cum alegeți ce este esențial?

La început ni se părea greu, acum pare floare la ureche. Principiul nostru este că acolo unde sunt oameni, vom găsi mâncare, haine și adăpost, așa că nici nu ne stresăm să plecăm cu prea multe după noi. Dacă avem nevoie, cumpărăm de pe drum. Evident, ajungi să ai o uniformă de călătorie, sunt tot aceleași haine pe care le tot porți. Uneori te mai plictisești de ele sau se deteriorează. Atunci încercăm să le donăm și le înlocuim. Pentru a nu căra prea mult în spate, ideea noastră a fost că atunci când cumpărăm ceva, renunțăm la altceva din bagaj. În principiu, fiecare dintre noi are grijă de ceea ce are în bagaj și dacă simțim că e prea mult, vedem ce putem lăsa în urmă. Cu cât ai mai puține, cu atât e mai simplu. Când sunt multe, te încurci în ele, nu știi ce să alegi în ziua respectivă și sunt greu de împachetat. Noi în maximum 15 minute eram gata de plecare pentru următoarea destinație.

Cum reușiți să vă finanțați? Înțeleg că economisirea este literă de lege, dar trebuie să ai un venit din care să economisești? Sau poate mă înșel eu?

Poate cel mai mare avantaj al nostru a fost faptul că am economisit din timp, nu pentru călătorie, ci pentru viitor, pentru o casă sau pentru altceva. Cum lucrurile s-au schimbat și prioritățile noastre la fel, acele economii ne-au prins foarte bine. Ne-am pregătit pentru călătorie aproape un an, timp în care am știut direcția spre care mergem, nu mai era nevoie să cumpărăm mai nimic, pentru că plănuiam să vindem ce aveam și atunci am început să economisim și mai mult. Am vândut cam tot ce aveam când am plecat și de acolo a venit o altă parte din buget. Pe parcursul călătoriei am avut câteva proiecte și colaborări care ne-au adus și ele o parte din venit, dar principala sursă au fost economiile.

De mult îmi doresc să ajung și eu în Asia și vă urmăresc pașii mereu cu entuziasm, iar articolele le diger până la ultima literă. Spuneți-mi cele mai importante 3 lucruri pe care trebuie neapărat să le știm dacă plănuim o excursie în Asia.

Noi am fost în Asia de sud-est, așa că ne vom referi la acea parte, însă sfaturile pe care le vom da se aplică la multe dintre călătorii, poate la majoritatea, indiferent de durată și destinație. În primul rând, foarte puține lucruri sunt așa cum au fost planificate, cam totul se schimbă pe traseu și e importantă flexibilitatea. În al doilea rând, bugetul se schimbă. În funcție de luni și de locații, bugetul diferă, uneori cheltui mai mult, iar alteori mai puțin. În al treilea rând, cel mai important poate este să te lași călătoriei. Asta înseamnă pentru noi să îți dai voie să simți locul unde ești, să fii cu oamenii de acolo, să stai și să simți că trăiești, fără să pui presiune pe tine spre o direcție sau spre alta.

Cum e viața de nomad? Nu vă năpădește dorul de casă? De prieteni? De familie?

Viața de nomad e faină dacă îți place să iei lumea la picior, să cunoști oameni, să nu te deranjeze îmbrăcămintea simplă și lejeră, schimbarea cazărilor, diversitatea culinară și așa mai departe. Uneori ne este dor de acasă și acesta este și unul din principalele motive pentru care ne-am întors în țară, cel puțin pentru o perioadă. Prieteniile de pe drum sunt de scurtă durată și nu au acea profunzime pe care o au cele de acasă, din simplul motiv că timpul în care se construiesc aceste relații este unul foarte scurt și nu ai timp să-l cunoști pe celălalt așa cum îți știi prietenii de acasă.

Apples and Gasoline - Ancuța Coman & Cristian Boldișteanu

Tocmai ați încheiat un sejur de 5 luni în Asia, unde o să vă poarte pașii în anul 2018?

Ai atins un punct important. E foarte greu de spus. Suntem în punctul în care încercăm să ne creionăm măcar puțin ceea ce vrem să facem pe mai departe. Nu credeam că această călătorie o să ne schimbe atât de mult și mai ales că o să ne detroneze principii și convingeri despre noi și despre viață. Pe de o parte simțim nevoia de a avea o bază, iar pe de altă parte, aruncăm câte un ochi pe ofertele de zboruri. Ca să nu lăsăm întrebarea fără răspuns, probabil o să mai facem o călătorie cu motorul prin Europa și am vrea să revenim în Asia măcar pentru alte câteva luni, fie spre sfârșitul acestui an, fie spre începutul anului viitor.

Vreți să vă întoarceți la un moment dat de unde ați plecat? Adică la convenționalul unui job, poate responsabilitatea unei rate pentru o casă, o familie tradițională?

Prima tendință este să spunem nu, însă unul din lucrurile învățate în această călătorie a fost flexibilitatea. Nu știm, depinde de multe. Legat de job, foarte mult contează ce tip de job, pe ce perioadă și unde, însă clar nu căutăm un job clasic. Legat de casă am vrea să avem dacă decidem la un moment dat, dar nu ne-am lega de rate la bancă. Chiar ne gândeam la un moment dat care nebunie ar fi mai mare, să lăsăm tot în urmă și să plecăm sau să ne legăm de bancă 30 de ani? Familia tradițională e un concept pe care fiecare îl vede diferit, deși el se vrea a fi unul general. Nu știm, dar cert este că sunt multe concepte și principii care țin de acest tradițional și care pentru noi nu mai sună logic sau real în lumea în care trăim.

Ați întâlnit mulți români în drumurile voastre? Și cum sunt văzuți românii pe meleagurile pe care le-ați cutreierat până acum?

Am întâlnit foarte puțini români, extrem de puțini. Prima provocare este să le explici oamenilor unde este această Românie. În Asia de sud-est, unii nu au auzit în viața lor de ea, alții știu că e departe. După accent, oamenii ne confundă în majoritatea cazurilor cu ruși și uneori cu italieni, așa că ne folosim de Rusia și de Italia ca reper pe hartă pentru a le spune unde suntem noi. Încercăm să vedem partea bună în asta. Oamenii nu știu lucruri despre noi și avem ocazia să creionăm o imagine ok despre țara noastră. Europenii nu sunt prea încântați când le spunem de unde suntem, așa că preferăm ca senzație necunoașterea țării decât privitul cu dispreț. Trist, dar cât se poate de real.

Cât de des folosiți airbnb? Cum vă găsiți următorul loc de cazare?

Am folosit multe variante de cazări, camping și AirBnb am folosit cel mai mult în Europa, iar hoteluri, hosteluri și cazări în casele localnicilor am folosit în Asia de sud-est. Preferăm variantele care ne oferă o senzație de acasă, adică AirBnb, camping și cazări la localnici, dar evident, și celelalte au avantajele lor și nu sunt puține. De obicei le schimbăm între ele, e ca un ceas biologic, care ne anunță că e momentul pentru altceva. În Ubud, în Bali am stat 2 luni și am schimbat multe cazări, uneori preferam să stăm în centrul orașului, alteori ne căutam ceva în mijlocul orezăriilor sau mai aproape de junglă. Le găsim pe platforme, cel mai des am folosit AirBnb și Booking, dar am mers și direct la locații și am întrebat. Nu ne mai este teamă că dormim afară dacă nu rezervăm dinainte, mereu am găsit ceva.

Întrebări aș mai avea pentru voi o mie, dar va trebui să închei cu o ultimă întrebare. Ce sfaturi ați oferi pentru cei ce-și doresc să vă calce pe urme?

Înainte de a pleca aveam impresia că oricine poate face asta, dar acum ni s-a schimbat părerea. Credem că oricine își dorește mult de tot poate face asta, din simplul motiv că de-a lungul pregătirii, dar și pe drum sunt multe momente în care te gândești să renunți. E o schimbare majoră. Zilele trecute priveam un filmuleț care spunea că noi vedem o imagine și ne închipuim că așa este călătoria, acea poză de pe desktopul nostru. Însă, călătoria nu este o imagine, este un film. Nu te transpui acolo fizic, ci e un film în care pregătești plecarea, în care simți vântul, vezi oamenii, cauți transport, cauți unde să dormi, unde să mănânci, faci multe pentru a ajunge la acea imagine, care poate fi sau nu așa cum e la tine pe laptop. Așa e călătoria și asta le-am spune celor care își doresc să plece, să se aștepte la cu totul altceva față de ce își închipuie, uneori mai fain, alteori mai puțin plăcut. Nu banii sunt problema, ci voința, motivația, curajul de a lăsa în urmă o parte din ceea ce ești și de a pleca spre ceva necunoscut care o să te transforme într-un mod în care nici nu bănuiești. Poetic sau nu, așa am simțit noi.

About Author

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.