Top 5 maşini pe care le aşteptăm în 2018

0

BMW Seria 3

maşini pe care le aşteptăm în 2018

Cel mai vândut sedan premium din lume o să aibă o nouă generaţie în 2018. BMW Seria 3 este punctul de referinţă în acest segment, chiar dacă actuala generaţie a apărut acum 5 ani. Facelift-ul aplicat în 2015 a împrospătat gama, dar concurenţi precum Mercedes Benz C-Class sau Audi A4 au modele noi şi tehnologii mult mai avansate. Noul BMW Seria 3 va intra într-un segment foarte populat şi apreciat, dar cu forţe noi, mai ales că multe dintre tehnologiile disponibile vor fi preluate de la fraţii mai mari Seria 5 şi nava amiral Seria 7.

BMW Seria 8

maşini pe care le aşteptăm în 2018

Anul viitor se anunţă foarte aglomerat pentru bavarezi, spunând că vor lansa cel puţin 12 modele noi. Asta înseamnă unul pe lună, iar dintre toate acestea, noul Seria 8 se vrea cel mai frumos. Înlocuind Seria 6, viitorul Seria 8 se plasează mai sus în gamă, fiind mult mai luxos, mai sportiv şi mai mare. Fanii ultra-sportivelor se vor bucura şi în această clasă de un produs al diviziei M Gmbh, deoarece bavarezii au promis un model M8, care a fost deja testat în varianta de competiţii, pe modelul M8 GTE.

Dacia Duster

maşini pe care le aşteptăm în 2018

SUV-ul românesc a fost lansat chiar în luna decembrie a acestui an, dar îl vom vedea extensiv pe străzi abia din 2018. Noua Dacia Duster este un pas mare făcut de producătorul autohton, fiind mult mai atrăgător, mai tehnologizat şi mai modern decât vechiul Duster. Dacia promite că preţul nu va creşte foarte mult, Duster rămânând cel mai accesibil SUV din acest segment. Cu siguranţă Duster va face volumul de vânzări pentru Dacia, mai ales peste hotare, iar noi abia aşteptăm să îl luăm la test.

Mercedes Benz A-Class

maşini pe care le aşteptăm în 2018

Cel mai mic model Mercedes Benz, hatchback-ul A-Class va fi supus unui facelift important în 2018. Preluând noul limbaj de design început de noul CLS, A-Class va fi mult mai agresiv, dar şi mult mai tehnologizat, cu un interior futurist. Noul A-Class nu vine cu o platformă nouă, dar tot ceea ce se putea îmbunătăţi, va fi îmbunătăţit.

Audi A6

Şi concurentul bavarezilor are de gând ca 2018 să fie anul schimbărilor. Pe lângă noul SUV Coupe Q8, A1 şi multe alte modele sportive, Audi vrea să ne prezinte noul sedan de clasă mare, A6. Acesta este cel mai vechi model Audi care încă nu a primit noul limbaj de design, iar asta se vede mai ales în competiţie direct cu mult mai apreciatele Mercedes Benz E-Class sau BMW Seria 5. Viitorul Audi A6 se va asemăna foarte mult cu noul Audi A8, recent lansat, iar asta nu poate decât să ne bucure.

Menţiuni:

Rolls Royce Cullinan

maşini pe care le aşteptăm în 2018

Probabil sunt printre cititorii revistei şi unii care şi-au încercat norocul cu crypto-moneda Bitcoin. Pentru aceştia, Rolls Royce a pregătit maşina perfectă pentru anul viitor. Îmbinând luxul specific britanicilor, dar acum într-o caroserie SUV, noul Rolls Royce Cullinan promite să fie cel mai luxos, cel mai exclusivist, dar şi cel mai scump SUV produs vreodată. Este pentru prima dată când britanicii se gândesc la o astfel de caroserie, dar care va fi bazată pe noul Rolls Royce Phantom, despre care aţi citit în numărul precedent al revistei.

Curioziţăţile lunii

A fost stabilit cel mai ciudat record de viteză pe celebrul circuit Nurburgring. Un Porsche Panamera Sport Turismo a parcurs cei 20 de km ai circuitului în 12 minute şi 5 secunde. Poate că nu pare puţin în comparaţie cu recordul precedent, stabilit de aceeaşi maşină, dar de data aceasta Panamera Sport Turismo a tractat pe o remorcă, un tractor Porsche Junior din 1960.

Administraţia Drumurilor din Statele Unite a emis o atenţionare către toţi şoferii care în această perioadă a Crăciunului transportă brazii pe plafonul maşinii. Peste 200.000 de accidente se întâmplă anul din cauza neancorării potrivite a brazilor în timpul mersului. În plus, aceştia ar trebui strânşi pe suporturi speciale, nu legaţi de portiere sau prin geamurile deschise, deoarece pot cauza probleme costisitoare.

About Author

Daniel Batrin

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.