Debutanţii anului 2018

0

Cu toate că abia a trecut prima lună din acest an, Salonul Auto de la Detroit ne-a rezervat câteva lansări demne pentru acest an. De fapt, maşinile despre care o să citiţi în rândurile următoare reprezintă legende în sine, fiind îmbunătăţiri şi reinterpretări ale unor modele devenite cult, în timp.

Mercedes Benz G-Class

maşinile anului 2018

Probabil cel mai cunoscut model Mercedes Benz şi totodată cel mai longeviv, masivul şi pătrăţosul G-Class, a văzut în 2018 cea mai importantă schimbare a sa în cei aproape 40 de ani de carieră. Germanii au păstrat reţeta câştigătoare, iar asta înseamnă că G-ul 2018 nu vine cu un design radical schimbat. Totuşi în materie de G-uri, acesta este cel mai „rotunjit”. Dacă exteriorul este tipic pentru design-ul anilor ‘70, interiorul este adus în prezent. Clienţii îşi doreau mai mult spaţiu şi mai mult confort de la G-Class, aşa că noul model vine cu o caroserie mai lată şi o planşă de bord foarte luxoasă, inspirată de la modelele limuzină. Chiar dacă din punct de vedere estetic, G-Class parcă a devenit mai „soft”, germanii ne spun că noul model este chiar mai capabil decât precedentul, dar şi mai confortabil pe şosea. Au revizuit suspensia, direcţia, motorizările şi capacităţile offroad. Noul G-Class nu a părăsit tronul niciodată, iar acum promite să fie cel puţin încă 40 de ani, acel offroader de lux pe care îl ştiam.

Ford Mustang Bullitt

maşinile anului 2018

O altă maşină legendară, este Ford Mustang Bullitt. Această ediţie a fost făcută celebră de Steve McQueen, care a condus prima generaţie Ford Mustang în pelicula Bullitt din 1968. Actorul a spus atunci despre acel Mustang verde că este „effortlessly cool”, deoarece nu avea toate emblemele şi logo-urile Ford sau Mustang, ci doar o culoare specială şi un schimbător de viteze în forma unei bile de biliard. Aceste detalii au fost restilizate şi pentru noul Mustang Bullitt, făcând un omagiu maşinii de acum 50 de ani. Noul model dispune de 475 de cai putere cu 15 mai mult decât un Mustang GT şi vine echipat bineînţeles, doar cu transmisie manuală. Pentru cei care au spus că facelift-ul noului Ford Mustang nu a adus beneficii stilistice, înseamnă că nu au văzut cum arată noul Bullitt.

Range Rover SV Coupe

maşinile anului 2018

Deocamdată acest model nu a fost încă prezentat în toată splendoarea sa, dar oficialii britanici ne-au spus că modelul va debuta la Salonul Auto de la Geneva. Deci îl vom vedea luna viitoare. Poate că un SUV Coupe de dimensiuni mari, nu îşi mai are rostul în preferinţele clienţilor de astăzi, dar să nu uităm că prima generaţie Range Rover a fost construit doar în caroserie cu două portiere. Şi a fost aşa 11 ani, până când a doua generaţie a venit, opţional cu 4 portiere. În afară de ultimul model, toate generaţiile au avut o caroserie coupe, fie în producţie, fie concept. Sunt destul de puţine detalii despre noul SV Coupe, dar aşa cum îi spune şi numele este construit de divizia Special Vehicle de la Land Rover, iar toate creaţiile lor sunt extrem de apreciate. Vor exista doar 999 de bucăţi Range Rover SV Coupe, iar după toate informaţiile primite, acestea îşi vor găsi locul cel mai probabil prin garajele şeicilor.

Curiozităţile lunii

Ştim cu toţii că Bugatti Chiron este cel mai impresionant automobil construit până în prezent. Nu doar datorită performanţelor, dar şi a modului în care acesta este asamblat. În niciun loc nu se face rabat de la calitate excepţională, nici dacă vorbim de etrierele frânelor. Bugatti testează un etrier făcut din titan şi printat 3D. Dacă acesta se va regăsi pe actualul model sau pe unul din viitor, vor fi cele mai mari bucăţi de titan din lume, printate 3D.

Dacia Logan Premium

maşinile anului 2018

Încă din 2004, atunci când a apărut, Dacia Logan a vrut să fie cea mai accesibilă maşină nouă de pe piaţă. Ţelul iniţial a fost ca preţul de bază să fie 5000 de euro, dar aproape nimeni nu şi-a dorit acea variantă. Astfel, în timp, Dacia Logan a primit în standard sistem electronic de stabilitate, climatizare automată sau chiar ecran de infotainment cu touchscreen. Probabil că un Logan Premium şi-ar pierde esenţa, nu pentru asta a fost construit, dar un artist şi-a imaginat cum ar arăta berlina românească cu faruri LED, jante cromate şi un interior cu elemente Mercedes Benz. Trebuie să recunoaştem că nu arată rău deloc.

About Author

Daniel Batrin

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.