Chimie sau fizică? Relaţia dintre bărbat şi automobil

0

Bărbaţii iubesc maşinile. Iubesc mai ales maşinile personale. Spre deosebire de alte relaţii pe care le au, maşina şi-au ales-o. Ca să nu existe confuzii, cred că celelalte relaţii se întâmplă. Întâlneşti întâmplător o persoană de care te îndrăgosteşti. În schimb, când vine vorba de maşini, această relaţie se formează încă de când eşti mic. Atunci când mintea zburdă, bărbaţii se îndrăgostesc de maşini, iar aceasta este o relaţie de lungă durată, care cu greu este înţeleasă de cei din jur.

Totuşi, cercetătorii au încercat să afle de ce bărbaţii sunt atraşi de maşini. Unul dintre studii ne duce până în era preistorică, acolo unde nevoia de deplasare era esențială pentru supravieţuire. Nu puteai sta doar în grota ta, trebuia să explorezi. Odată cu era automobilului, bărbaţii au putut să exploreze tot mapamondul, în confort. Totodată automobilul reprezintă un statut social, iar pentru bărbat, acesta poate fi un mod de a-şi arăta puterea. Se ştie că multe dintre automobile sunt cumpărate doar pentru a impresiona. Din acest motiv avem automobile care la prima vedere nu par foarte practice, dar pe termen lung se dovedesc a fi de real ajutor. Automobilul este o extensie a personalităţii bărbatului.

În timp, pe lângă faptul că ne reprezintă, automobilul devine un adevărat camarad, pe care ne putem baza chiar şi în momentele grele. Dacă avem grijă de ele şi le „ascultăm” problemele, automobilele ne răsplătesc cu momente fericite. Pentru mine, de exemplu, automobilul este psihologul perfect. Atunci când sunt îngândurat sau mă apasă ceva, mă urc în maşină şi conduc. Pur şi simplu. Condusul te destresează, eşti doar tu cu gândurile tale şi cu prietenul tău– automobilul. În plus, atunci când conduci nu trebuie să te îmbraci într-un anumit fel, nu trebuie să fii bărbierit şi nici nu contează kilogramele de după Sărbători. Maşina te acceptă aşa cum eşti. Dacă eşti fericit poţi să dai volumul mai tare şi chiar să ţopăi în maşină. Dacă vrei puţină adrenalină, trebuie doar să apeşi acceleraţia.

Între bărbat şi automobil se formează o chimie specială, ce nu are cum să se destrame. Chiar şi după mulţi ani, bărbaţii îşi amintesc prima maşină, prima „tură” cu o maşină specială şi niciodată nu se plictisesc să vorbească despre maşina personală. Atunci când ies la bere cu băieţii, acesta este subiectul principal. Bărbaţilor le place să se laude cu maşina personală, dar să şi audă poveşti despre altele. Nu există vreo poveste interesantă din viaţa unui bărbat care să nu implice şi automobilul. Fie că am mers cu viteză, că am escaladat munţi sau am ţinut de mână persoana iubită în timp ce conduceam spre apus, toate au fost posibile datorită maşinii.

Pentru că automobilul oferă bărbatului toate aceste senzaţii, pentru că ne place mirosul de benzină, sunetul eşapamentului sau forma unei maşini sport, această relaţie este foarte specială. Adevărul este că sentimentele sunt subiective şi de cele mai multe ori neînţelese, dar cine spune că ar trebui înţelese?

sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Daniel Batrin

Leave A Reply

*