Galivi Hair Transplant – Un loc magic

0

GALIVI este locul unde se întâmplă o “magie” vizibilă în medicina estetică, unde tehnicile chirurgicale inovative, arta și simțul estetic pentru frumos sunt îmbinate cu precizie pentru a crea armonie în înfățișarea exterioară a unui pacient, în ceea ce privește regenerarea părului sau estetica facială. Luna aceasta am avut ocazia să stăm de vorbă cu 3 tineri (Dr. Narad Gaurav, Dr. Mîrza Lilian și Dr. Narad Viviana) care și-au transformat pasiunea pentru frumos în meserie. Vă invităm și pe voi să îi cunoașteți mai bine pe cei care înfrumusețează în fiecare zi viața pacienților lor.

Cui i se adresează Galivi Hair Transplant?

GALIVI este o clinică medicală dedicată transplantului de păr și procedurilor de chirurgie estetică, unică în România prin intervențiile medicale oferite pacienților săi. Intervenția pentru transplant de păr poate fi aplicată oricărei persoane care experimentează o rărire semnificativă a părului, alopecie androgenica, sau care a pierdut păr în urma unor cicatrici sau arsuri.

Galivi Hair Transplan Galivi Hair Transplan

Ce presupune propriu-zis un implant de păr?

Implantul de păr se poate realiza prin două tehnici care diferă în ceea ce privește modul de recoltare a grefelor folosite ulterior în acoperirea zonelor afectate de alopecie.

Tehnica dezvoltată de-a lungul ultimului deceniu, FUT a reușit să devină standardul de aur în restaurarea chirurgicală de alopecie. Prin conservarea unei bune părți a zonei de păr permanent și recoltarea unei grefe care permite transplantarea în întregime a numărului de fire de păr. Printr-o acoperire a scalpului reușită din punct de vedere estetic și prin obținerea unui aspect cât mai natural, procedura FUT aduce o dezvoltare importantă în tehnica transplantului chirurgical de păr, depășind estetic celelalte proceduri.

Tehnica FUE (Follicular Unit Extraction) este o metodă prin care se extrag unități foliculare individuale de la nivelul zonei donatoare și ulterior se implantează la nivelul zonei receptoare. Recoltarea grefelor se realizează pe o arie întinsă, în mod uniform cu un aparat special ce creează micro-incizii și astfel cicatricile de la nivelul zonei donatoare vor trece neobservate.

Cât este de sigură procedura și cât durează efectul?

Procedura de implant de păr este una minim invazivă, pacientul putând să își reia activitățile cotidiene cât mai repede cu putință. Deși există și efecte adverse sau complicații ce pot apărea post-operator, acestea nu au consecințe grave asupra sănătății pacientului sau asupra procedurii efectuate. Efectul acestei proceduri este pe viață.

Galivi Hair Transplan Galivi Hair Transplan

Sunt cazuri în care implantul nu poate fi efectuat?

Da, pot exista cazuri în care implantul nu poate fi realizat. Existența unor boli sistemice precum diabetul zaharat, tulburările de coagulare, a unor boli psihiatrice ca și depresia, dismorfofobia sau a unor boli dermatologice precum psoriazisul, lichenul, lupusul discoid, alopecia aerată (faza activă), pot să reprezinte contraindicații relative sau absolute în realizarea procedurii. De asemenea, există cazuri în care așteptările nerealiste ale pacienților sau caracteristicile zonei donatoare (densitatea redusă ce nu permite recoltarea unui număr suficient de grefe, laxitatea scalpului ce predispune la dezvoltarea unor cicatrici inestetice, caracteristicile părului) contraindică realizarea implantului.

Cât de deschiși sunt românii față de această procedură?

În ultimul timp românii au devenit din ce în ce mai deschiși la orice procedură ce aparține chirurgiei estetice, iar implantul de păr nu se lasă mai prejos. Acest aspect poate fi pus, pe de o parte, pe seama faptului că ei își doresc o îmbunătățire a aspectului, ceea ce le aduce totodată și o mai mare încredere în sine, iar pe de altă parte, accesibilității de care se bucură în ultimul timp acest tip de procedură.

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.