Foamea emoţională

0

Ce este foamea emoţională? E simplu – este senzaţia nejustificată de foame pe care o simţim atunci când suntem supuşi unui stres de orice natură; ori atunci când actul de a mânca ne conferă o stare de stabilitate interioară, ori de confort psihic, care ne lipseşte. Cauzele ei sunt multiple, şi despre ele poate vom vorbi într-un alt articol; acum să vedem cum putem să controlăm această senzaţie, care adesea dă multă bătaie de cap, mai ales sexului frumos, prin creşterea în greutate care îi urmează.

Există strategii care să vă ajute atunci când simţiţi că nu puteţi controla imboldul de a mânca, chiar dacă nu vă este foame. Una dintre strategii este denumită Cei cinci ”D”. Iată cum funcţionează:

Atunci când simţiţi că vă e poftă (nu foame, ci poftă!) de a mânca:

  1. Decalaţi cu cinci minute mâncatul. Adesea foamea va ceda. Dacă nu cedează, treceţi la următoarea strategie.
  2. Distrageţi-vă atenţia de la mâncarea pe care o poftiţi implicându-vă într-o activitate care necesită concentrare şi care nu este compatibilă cu mâncatul. Telefonaţi unui prieten sau unei prietene, faceţi o baie caldă relaxantă, daţi cu aspiratorul prin casă, faceţi câteva exerciţii de fitness sau aerobic după un video, ascultaţi nişte muzică şi dansaţi prin casă. Faceţi ceva, orice vă e la îndemână şi simţiţi că vă face bine, pentru a vă distrage mintea de la gândul de a mânca. Puteţi chiar să citiţi sau să priviţi la TV, doar dacă acestea nu sunt activităţi pe care le asociaţi cu mâncatul. Dacă nici aceasta nu funcţionează, treceţi la sugestia următoare.
  3. Distanţaţi-vă de mâncarea pe care o poftiţi. Mergeţi la sala de sport sau de fitness, faceţi o plimbare, plimbaţi câinele. Ieşiţi afară din casă şi plecaţi de lângă sursa tentaţiei dvs. Dacă încă mai simţiţi tentaţia, încercaţi următoarea strategie.
  4. Determinaţi cât e de puternică pofta pe care o simţiţi. Cât e de puternică dorinţa dvs. de a consuma mâncarea în cauză? Este un exerciţiu bun acela de a vă evalua poftele pe o scară de la 1 la 10. Dacă o poftă este foarte puternică, să spunem, 10 pe scara aceasta, aţi putea vrea să cedaţi tentaţiei, mai ales dacă aţi încercat toate strategiile anterioare de a face faţă poftelor, însă încă mai aveţi o dorinţă puternică să gustaţi mâncarea. Acum că aţi stabilit că o să mâncaţi puţin din mâncarea pe care o poftiţi, întrebarea este, cât de mult veţi mânca?
  5. Decideţi-vă ce cantitate de mâncare este rezonabilă şi potrivită. Puneţi o porţie rezonabilă pe o farfurie şi puneţi restul înapoi. Mâncaţi-vă porţia încet. Savuraţi fiecare îmbucătură. Şi, lucrul cel mai important, nu vă simţiţi vinovaţi. Aţi meritat-o!

Câteva trucuri pentru a evita poftele

Este important să nu vă simţiţi niciodată înfrânţi dacă din când în când cedaţi poftelor. Poftele pot să afecteze chiar şi cea mai hotărâtă persoană care urmează o dietă. Însă, din fericire, vă puteţi înarma împotriva lor:

  • Încetaţi să mai demonizaţi hrana sau grupele alimentare. Nu etichetaţi alimentele ca fiind ”rele”, ”ilegale”, sau ”interzise”. Nu mâncarea contează atât de mult, cât mărimea porţiei pe care o mâncaţi. Totuşi, aveţi în vedere care sunt alimentele sănătoase – şi anume, cerealele integrale, legumele şi fructele.
  • Nu vă înfometaţi. Păstraţi la îndemână gustări sănătoase, cum ar fi fructele sau batoanele de cereale sau fructe (fără zahăr adăugat).
  • Nu săriţi peste mese, deoarece acest lucru vă va face mai mult să poftiţi alte mâncăruri şi gustări pentru că vă este foame.
  • Beţi multă apă. Deshidratarea poate fi uneori confundată cu foamea. Apa vă va face de asemenea să simţiţi o senzaţie de plinătate, aşa că veţi simţi mai rar foamea.
  • Nu păstraţi în casă mâncărurile pe care le poftiţi, şi nu mergeţi la cumpărături atunci când vă este foame. Este mult mai probabil ca atunci să cumpăraţi mâncăruri care vă ispitesc.
  • Faceţi-vă plăcerea din când în când, astfel încât să nu vă simţiţi frustrat(ă). Mâncaţi o porţie mică din ceva ce poftiţi – de exemplu, un baton de ciocolată nu prea mare.
  • Faceţi regulat exerciţii fizice. Pe lângă faptul că arde calorii, exerciţiul fizic efectuat regulat poate elimina anxietatea ce poate duce la pofta după alimente de consolare.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Adrian Petre

Leave A Reply

*