Detoxifiere sau stil de viaţă?

0

Sărbătorile de iarnă au trecut, dar kilogramele în plus, grăsimile şi excesul de dulciuri îşi pun amprenta asupra corpului nostru. Aşadar este timpul să aflăm ce înseamnă „Detoxifiere!”

Detoxifierea este curăţarea organismului de absolut toate toxinele şi grăsimile în plus care ne afectează atât interiorul, cum ar fi colonul, ficatul sau rinichii, exteriorul cât şi atitudinea pe care o avem asupra vieţii noastre.

De ce să alegem detoxifierea?

Dacă răspunsul la întrebarea “Te simţi slăbit şi fără energie?” este DA, înseamnă că este timpul să iei atitudine în ceea ce priveşte eliminarea toxinelor care şi-au făcut cuibuşor în interiorul corpului tău. Tuturor ne place să avem un trup de invidiat, o minte ageră şi limpede şi o sănătate de fier, dar aceste lucruri nu vin la noi singure, ci doar cu puţin ajutor. Pentru început să facem curăţenie în meniul personal.

Acest “regim”, dacă îl pot numi aşa, poate fi urmat în nenumărate feluri. Important este să găseşti tu modalitatea cea mai potrivită de a-ţi ajuta organismul şi pe care o poţi duce la bun sfârşit. O cură de detoxifiere poate să ţină de la 48 de ore până la o luna sau chiar mai mult, în funcţie de ceea ce îţi doreşti şi de ce stil de viaţă/alimentar ai avut până acum.

Un compus antioxidant pentru micul dejun îl găsim în ouă şi în citrice. Astfel lângă omleta de dimineaţă putem adăuga un suc natural făcut din citrice, fără zahăr şi conservanţi sau dacă acesta lipseşte putem pune pe farfurie câteva felii de portocală sau lămâie. De asemenea este foarte important să folosim când gătim o serie de legume cunoscute în eliminarea toxinelor şi anume: conopida, varza, varza de collard, brocoli, kale sau fulgii de ovăz bogaţi în fibre. Dacă sistemul imunitar este afectat, atunci probioticele sunt cheia, pe care le găsim în usturoi, ceapă sau praz. Supele de linte şi fasole nu trebuie să lipsească din alimentaţie, ele fiind cunoscute pentru aportul de zinc adus organismului şi în ajutarea funcţionarii optime a ficatului şi digestiei.

Iubitorii de smoothie-uri trebuie să ştie că aceasta este una dintre cele mai eficiente modalităţi de detoxifiere. Câteva dintre smoothie-urile benefice acestui regim sunt cele cu kale şi mango, cu spanac, banană şi unt de arahide, smoothie cu sfeclă roşie şi fructe goji, cel verde şi cel cu măr şi ţelină.

Alte trucuri pe care trebuie să le ştim în regimul de detoxifiere este faptul că putem avea un regim atât pe bază de mâncare sănătoasă, cât şi unul strict stabilit doar din sucuri naturale şi smoothie-uri. Un factor important constă în consumul excesiv de apă, un factor decisiv în eliminarea toxinelor, precum şi consumul de aloe vera.

Dar mai avem două mici secrete, acestea fiind plantele alfalfa (lucerna) şi chlorella care stau la baza îmbunătăţirii calităţii vieţii noastre. „Alfalfa” este planta cu un conţinut ridicat în vitamine, minerale şi proteine, fiind un suport vital în dezvoltarea şi protejarea organismului. Beneficiile acestei plante asupra corpului sunt numeroase şi printre care se numără fortificarea şi hrănirea sistemului digestiv, scăderea nivelului de colesterol, curăţarea ficatului şi a sângelui. „Chlorella” este o algă miraculoasă bogată în nutrienţi, numită şi superaliment, supliment al energiei şi vitalităţii, care ne ajută în întărirea sistemului circulator, luptă împotriva infecţiilor şi a cancerului, creşte puterea de concentrare şi elimină colesterolul, fiind de asemenea un foarte bun antioxidant.

Beneficiile în urma detoxifierii organismului vor fi deopotrivă vizibile. Energia îşi recapătă locul de onoare în viaţa noastră, tenul „va întineri”, iar organismul curat va fi cel mai bun prieten cu gândirea pozitivă. Detoxifierea nu înseamnă doar să îţi cureţi trupul, înseamnă şi să ai o stare sufletească şi mentală echilibrată. Să nu uităm că „suntem ceea ce mâncăm!”

text: Andrada Tudosi
sursă foto: dollarphotoclub.com

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.