Despre detoxifiere (a de primăvară)

1

Victime ale propriului nostru succes

Trăind în mediul artificial de la oraş, controlat de mari corporaţii care au ajuns să ne polueze hrana, apa şi aerul, am ajuns să ne hrănim foarte adesea într-un mod nenatural şi nesănătos. Tindem să dăm corpului mai multe alimente pe care nu le poate folosi, şi mai puţin din mâncărurile hrănitoare de care are nevoie pentru a funcţiona eficient. Prin urmare, digestia e mai dificilă, iar eliminarea reziduurilor e mai îndelungată. Continuând să îl hrănim cu alimente pe care nu le poate folosi sau tolera, organismul își dă seama că poartă o luptă fără sorţi de izbândă şi începe să caute compromisuri, compensaţii sau încercări de a continua, în ciuda substanţelor cu care-l hrănim. Şi atunci nu ne vom simţi niciodată 100% satisfăcuţi, şi vor apărea bolile – inclusiv cele cronice.

Dacă vrem să realizăm mai mult, să obţinem mai mult de la viaţă, să avem mai mult succes, să fim mai satisfăcuţi – primul lucru care ne poate ajuta în acest sens e un corp sănătos, plin de energie şi în plină formă. Şi totuşi, acesta e cel dintâi lucru pe care îl ignorăm. Mâncăm pe fugă, sărim peste mese, mâncăm snacks-uri şi băuturi, folosim stimulente (ceai, cafea) şi agenţi relaxanţi precum alcoolul, ne îndopăm cu “energizanţi” ca zahărul şi ciocolata. Şi considerăm incomode şi consumatoare de timp toate alimentele care ne hrănesc şi toate obiceiurile care ne ajută să fim sănătoşi.

Oricum am lua-o însă, nu o să putem să ne ascundem de acest adevăr: doar având o alimentaţie sănătoasă şi un mod de viaţă armonios şi echilibrat, şi evitând toxinele (şi grăbind eliminarea celor care s-au acumulat deja) vom putea să ne cultivăm şi să ne menţinem sănătatea.

detoxifierea de primăvară

Ce sunt toxinele?

Termenul “toxină” vine din latinul “toxicum”, sau “toxon” din greacă, care înseamnă arc cu săgeţi otrăvite; ulterior de aici s-a format “toxicon” sau “pharmakon” în greacă, care înseamnă otravă (în cazul “pharmakon”, otravă folosită ca medicament – binecunoscuta siglă a farmaciilor cu un şarpe care îşi picură veninul într-o cupă).

Dacă avem o cămară plină de vechituri şi lucruri nefolositoare, sau un dulap neaerisit şi plin de blănuri de animale moarte, în ele vor începe să se formeze molii, şi vor atrage gândaci şi insecte. La fel, organismul devine în timp încărcat cu substanţe nefolositoare şi dăunătoare, care vor atrage microbii şi vor crea un mediu favorabil înmulţirii lor. Stagnarea din organism şi încărcarea cu substanţe toxice dau naştere la simptome diverse, pe care observăm doar din afară, căci nu putem vedea ce se întâmplă în interiorul corpului – aşa cum nici în cămară nu vedem până nu aprindem lumina.

Moliile şi gândacii nu sunt adevărata problemă, ci aglomeraţia şi stagnarea din cămară. Tot aşa, nu microbii sunt adevărata problemă, ci murdăria din corp care le crează un mediu propice dezvoltării. Simptomele bolilor sunt doar vârful iceberg-ului – ele ne arată că în interior s-au aglomerat substanţe toxice care nu mai lasă corpul să funcţioneze la parametri optimi. Şi, aşa cum naftalina nu rezolvă cauza apariţiei moliilor, şi e şi o substanţă toxică care va face să miroasă urât toate hainele din dulap, la fel, medicamentele chimice nu vor rezolva problema şi nu ne vor face niciodată sănătoşi cu adevărat, atâta vreme cât în interior nu vom face curăţenie deplină. De aceea Detoxifierea este, de fapt (sau ar trebui să fie), baza oricărei forme de tratament. De aici ar trebui să se înceapă tratamentul oricărei boli – pe aceasta ar trebui să se clădească fundamentul Sănătăţii.

Ce înseamnă Detoxifierea?

Detoxifierea e de fapt ceea ce a fost proiectat organismul nostru să facă. Oprind suprasarcina, şi dându-i substanţe nutritive în formă uşor de prelucrat, în stare crudă, pline de enzime – plus lichide, care să “spele” organele interne şi să vehiculeze uşor toxinele, organismul va începe să elimine toxinele cu care l-am “poluat”, la modul voit sau nevoit. Căile de eliminare sunt multiple – intestinul gros, rinichii, aparatul urinar, pielea sunt organe majore de eliminare. Ficatul e uzina metabolică a corpului, cu o mare capacitate de a neutraliza şi elimina substanţele toxice, şi toate substanţele chimice trec prin el – aşadar de sănătatea lui depinde în mare parte sănătatea organismului. De asemenea, foarte importantă e şi sănătatea aparatului circulator – sanguin şi limfatic, căci toate lichidele din corp sunt vehiculate pe aceste căi.

detoxifierea de primăvară

Surse de toxine – sau “cine ne intoxică”?

Există cu adevărat toxine? Sau totul e doar un trend, o modă, un fad, aşa cum vor să ne păcălească prin mass-media în ziua de azi anumite persoane rău-voitoare sau ignorante (sau poate chiar plătite de companiile farma)?

Pe de altă parte, mediile sociale şi internetul vuiesc de proteste împotriva poluării alimentelor cu pesticide, a modificării lor genetice, a poluării aerului şi apelor, şi a efectelor nedorite ale vaccinurilor sau ale medicamentelor chimice. E suficient însă să ne reamintim cum miroase o persoană care nu foloseşte deodorant (cu toţii am întâlnit cel puţin una), sau care nu se spală pe dinţi, sau care are un miros neplăcut al gurii din cauza unei digestii proaste (datorate problemelor digestive şi a supraîncărcării cu alimente grele, toxice).

Sursele de toxine sunt numeroase – mult mai numeroase în ziua de azi decât în urmă cu 20 de ani! Ele pot fi în exterior, în aer (fumul de ţigară, poluarea auto sau cea datorată uzinelor chimice, odorizanţii artificiali sau alte substanţe chimice, etc.), în apă (metale grele, nitriţi, clor, etc.), în alimente (numeroasele şi toxicele E-uri, pesticide, etc.), sau în diverse substanţe cu care corpul nostru intră în contact şi se absorb prin piele (din haine, din produse cosmetice sau din tatuaje) – sau în interior, produse de metabolism, sau deşeuri în urma bolilor, toxine psihice, stres-ul, care devin toxine celulare. Suprasarcina se manifestă ca şi oboseală fizică şi mentală/psihică.

De ce “Detox”?

  1. Ca să eliminăm toxinele din corp. Oamenii de ştiinţă estimează că purtăm în organismul nostru aproximativ 700 de toxine, de diverse surse, ale căror efecte n-au fost încă studiate pe deplin.
  2. Ca să prevenim bolile cronice – cancere, accidente vasculare cerebrale, boli coronare care duc la atac de cord (angină, infarct miocardic), diabet, probleme articulare, osteoporoză- sunt toate boli datorate unui mod de viaţă dezechilibrat şi unei alimentaţii nesănătoase. Ele pot fi prevenite şi chiar reversate (tratate, vindecate) prin schimbarea alimentaţiei şi a stilului de viaţă – există deja numeroase studii clinice care dovedesc acest lucru.
  3. Ca să îmbunătăţim funcţia sistemului imunitar. Acesta funcţionează la parametri optimi atunci când organele sunt curate, iar sângele şi limfa nu sunt murdărite şi curg aşa cum trebuie.
  4. Ca să scăpăm de kilogramele în exces. Toxinele afectează abilitatea corpului de a arde grăsimi, încetinind metabolismul. Celulita nu e altceva decât depozitarea de toxine în ţesutul adipos! De aceea masajul anticelulitic şi alte proceduri nu vor avea niciodată efectele dorite dacă nu e curăţit corpul de toxine cât mai complet!
  5. Ca să încetinim îmbătrânirea prematură. Detoxifierea grăbeşte eliminarea din corp a radicalilor liberi (care grăbesc procesul de îmbătrânire la nivel celular) şi a metalelor grele. În acelaşi timp creşte absorbţia substanţelor nutritive şi a antioxidanţilor, care combat stresul oxidativ.
  6. Ca să îmbunătăţim calitatea vieţii. Corpul nostru nu funcţionează bine când e încărcat cu toxine – putem avea dureri articulare, dureri de cap, probleme digestive, insomnii, lipsă de energie, depresie sau stare de nervozitate, memorie slabă, etc.
  7. Ca să ne creştem nivelul de energie. După Detox vei avea mai multă energie fizică, emoţională, mentală, plus un somn mai de calitate şi mai odihnitor.
  8. Pentru o piele mai tânără. Dieta şi toxinele din mediu inevitabil afectează pielea. Detox ameliorează/vindecă acneea, fortifică părul şi unghiile, şi îţi dă o strălucire şi o culoare naturală, sănătoasă.
  9. Pentru o claritate mai mare mentală şi emoţională. Detox înseamnă un corp sănătos, adică o stare emoţională şi mentală bună, pozitivă; putem face faţă mai uşor problemelor, luăm decizii mai bune, vedem mai limpede lucrurile.
  10. Pentru a restabili echilibrul în toate sistemele organismului. Toate sistemele corpului funcţionează împreună pentru o stare de sănătate optimă. Atunci când le supraîncărcăm cu toxine şi alimente nesănătoase, ne îmbolnăvim. Detox reechilibrează organismul şi îl face să funcţioneze optim.

(va urma)

În numărul următor – metode de detoxifiere, cu specific pentru acest frumos anotimp, Primăvara.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Adrian Petre

1 Comment

Leave A Reply

*