Brioșe cu dovleac dulce și cremă de unt

0

Timp: 30-35 minute
Porții: 16-18

Ai nevoie de:

Pentru brioșe:

  • 250 gr. piure de dovleac (din conservă sau preparat acasă)
  • 250 gr. făină
  • 100 gr. zahăr fin
  • 2 ouă
  • 110 ml. ulei vegetal
  • 90 ml. lapte
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1 praf de sare
  • 2 lingurițe rase de scorțișoară
  • ½ linguriță cuișoare pudră
  • 1 linguriță extract de vanilie

Pentru frosting:

  • 100 gr. unt nesărat la temperatura camerei
  • 200 gr. zahăr pudră extrafin
  • 1 linguriță extract de vanilie (portocală, migdale etc.)
  • opțional: colorant alimentar pudră portocaliu

Preparare:

  1. Încălzește cuptorul la 180°C.
  2. Într-un bol, amestecă toate ingredientele uscate: făina cernută, zahărul, praful de copt, bicarbonatul, sarea, scorțișoara și cuișoarele.
  3. În alt bol, amestecă bine: ouăle, uleiul, laptele la temperatura camerei, vanilia și piureul de dovleac.
  4. Adaugă peste amestecul anterior ingredientele uscate cernute printr-o sită. Astfel, brioșele se vor coace uniform. Amestecă cu o spatulă până la omogenizare.
  5. Pregătește tava specială pentru brioșe, pe care o ungi cu puțin ulei sau cu unt. Pune hârtiile pentru brioșe și umple-le pe trei sferturi. Lasă-le la cuptor 15-20 min., până trec testul cu scobitoarea.
  6. După ce le scoți din cuptor, lasă-le să se răcească complet la temperatura camerei.

Pentru frosting:

  1. Bate untul cu un mixer până devine cremos.
  2. Incorporează zahărul pudră pe etape și mixează 3-5 min. până la omogenizarea completă.
  3. La sfârșit, adaugă extractul de vanilie și colorantul alimentar și mixează câteva secunde.
  4. Ornează brioșele cu poșul numai după ce s-au răcit complet.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Andreea Corneanu

Leave A Reply


*