Sexul la 20 și la 30 de ani (pentru ea)

0

Auzisem mai demult un citat care mi-a rămas în minte: ”Sexul fără dragoste este doar împerechere. Dragostea fără sex este doar filosofie.” Și cum pe atunci experiența mea de viață nu mi-a fost de mare ajutor, mi-am spus că voi vedea pe parcurs cum stă treaba cu dragostea din suflet și… din pat.

La vârsta de 20 de ani aveam o anumită viziune, priveam lucrurile dintr-un anumit unghi, iar pe măsură ce înaintam în vârstă, toate întrebările care mă frământau începeau să se clarifice. Și astăzi, la o vârstă mai aproape de prefixul lui 3, decât de cel a lui 2, mi-am luat prietenele la întrebări. Cum a fost sexul la 20, cum a fost la 30 și care e diferența de percepție a actului în funcție de cele 2 vârste.

Alexandra spune că la 20 de ani totul este timid, curiozitatea este la cote maxime, iar fluturașii fac prăpăd în stomac. În prezent, totul e mai focos datorită experienței dobândite în timp, iar acum ”știm ce ne place, cum ne place și suntem mai deschiși spre nou, mai lipsiți de inhibiții.” Atunci se discuta mai mult, acum ”nu se mai discută, se trece direct la fapte.”

Silvia consideră că momentul celor 20 de ani este unul stresant, mai ales când vine vorba de domeniul intim, însă ”este o perioadă  în care mă descopeream pe mine prin intermediul altcuiva, experimentam. Acum am ajuns la vârsta la care știu ce vreau, ce-mi place și totul este mult mai relaxant. La 20 iei experiența ca atare, pentru că toată lumea o face, însă la 30 totul e mai jucăuș și mai intens.”

”La început a fost interesant, totul era nou, însă existau și anumite limite. După ce treci de 30 de ani ai deja anumite pretenții, accentul se pune pe satisfacerea totală și totul e mai asumat, mai puțin calculat. Diferența dintre cele două vârste este dată de maturitatea cu care vezi totul”, a mărturisit Irina.

Noi descoperiri științifice nu am făcut cu ocazia acestor relatări, însă cert e că la o vârstă mai fragedă, curiozitatea este imboldul care ne împinge spre noi experiențe, spre noi trăiri. Pe măsură ce înaintăm în ani, actul în sine devine unul mai matur, mai bine conturat, mai calitativ. Contează enorm ca partenerul să fie atent la nevoile celuilalt, însă marele câștig ce vine împreună cu vârsta este legat nu de numărul de ei sau de ele, ci de cunoașterea sinelui. Atât a ceea ce ne place, cât și a lucrurilor care ne lasă reci.

sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply

*