P.S. It’s Complicated: Tu cum stai cu normalitatea?

0

Grădinița. Școala primară. Școala generală. Liceul. Facultatea. Fiecare etapă din viața noastră își găsește începutul în sfârșitul etapei anterioare. Și indiferent de treapta pe care ne-am afla, lucrurile pe care le avem de învățat trec peste răzoarele sufletului nostru și își înfig rădăcinile cât mai adânc cu putință. Una din lecțiile pe care mi le-am însușit până acum și care mi-a revenit în minte zilele trecute, este legată de normalitate. Nu ce înseamnă ea pentru cei din jur, ci pentru mine. Să mă explic. Am mai spus-o și-o mai repet: dacă o relație nu te-a învățat ce vrei de la viață, cu siguranță te-a învățat ce nu vrei. Ce am văzut și mi s-a „băgat” în cap prin acțiunile celor din jur este că bidineaua se îmbibă în poxipol, se văruiesc cei 2 amorezați pe de-a-ntregul și se expediază în lume fix așa: supergluidizați.

O perioadă lată de vreme am mers cu acest val al „normalității” până când hobby-urile, visurile și părerile mele au fost lăsate în urmă precum firimiturile lui Hansel și Gretel. Înaintând, însă, mă simțeam tot mai goală. Nu pentru că viitorul părea să nu mă ducă la un izvor al fericirii, ci pentru că fiecare firimitură aruncată în urma mea mă seca pe dinăuntru. Și atunci am înțeles că acesta este cel mai sigur exercițiu de pierdere a sinelui. Dacă fiecare pas spre această normalitate acceptată de majoritate părea unul natural, pentru mine era calea certă spre autodistrugere.

Tot ce mi-a rămas de făcut a fost să mă întorc pe același drum și să mă reîntregesc culegând fărâmele din mine. Iar pentru că ușurința nu este un ingredient în rețeta experiențelor de viață, multe din ele dispăruseră. Iar greu nu este să te clădești știind cine ești, ci să te reconstruiești fără să ai toate bucățile la îndemână. Atunci am început să mă îndoiesc de această normalitate. De această masă a oamenilor pentru care lipirea la propriu de cel de lângă este un lucru perfect natural și necesar.

O relație nu trebuie să înnoade doi oameni cu toate sforile existente, ci trebuie să îi lege printr-un scop comun, visuri coapte împreună și sentimente din același registru, fără a strivi însă dorințele proprii. Dacă cineva încă mai crede că asemănarea trebuie să fie de 100%, uită că deosebirile sunt necesare și sănătoase. Uită că vizionatul acelorași filme, mersul la aceleași evenimente și întâlnitul cu aceiași oameni asigură plictiseală în cantități absolute într-un timp record.

Pentru mine normal înseamnă să împărtășesc povești, idei, dileme și chiar glume fără ca cel de lângă mine să le fi auzit până atunci și, la rândul meu, ador să aud povestindu-mi-se alte întâmplări care îmi sunt total străine. Să pot să recomand o carte pe care am citit-o, un loc pe care l-am descoperit sau să aduc în discuție conștientizări pe care le-am avut în momentele mele de solitudine. Doar că la fel de normal mi se pare să se întâmple și invers.

Nu suntem roboți programați după același soft și cu siguranță particularitățile ne fac unici. Îngăduie-ți să deschizi ochii și nu te pierde pe parcursul acestei vieți. Fii înțelegător și adu-ți aminte că normalitatea nu trebuie stabilită în funcție de parametrii impuși de societate, ci de cei ai firescului și bunului simț.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply


*