P.S. It’s complicated: Investiții în orb

0

A fost cândva, nu demult, un el și o ea. S-au văzut, o curiozitate s-a înfiripat între ei, iar după câțiva mii de pași s-au trezit în fața unei porți. Era prima poartă din multe altele care se întrezăreau în fața lor. Era poarta plăcutului. Prima întrebare adresată amândurora de o voce venită din neant: “îi dai un like? Da și da. Perfect! Vă invităm să vă continuați drumul până la poarta următoare.”

Au ridicat din umeri, s-au luat de mână și au continuat mai departe la pas lejer. Și-au pus tot felul de întrebări, care mai de care mai intime. Au râs mult. Ea la glumele lui, el de râsul ei. Și-au scos realizările de la naftalină, aruncând din colț în colț eșecurile ca și cum ar fi fost aducătoare de ghinion. Fără să realizeze cum a trecut timpul, au ajuns la poarta numărul doi, aceea a îmbarcării în relație.

Aceeași voce i-a luat prin surprindere: “Vă mulțumim că ați ales serviciile noastre. Vă rugăm să depozitați în sertarele marcate cu roz, respectiv albastru, toate bunurile pe care doriți să le investiți în această relație. Pe măsură ce aportul personal va crește, investiția comună va prospera.”

S-au uitat unul la altul cu o oarecare nedumerire, neștiind cât va investi celălalt. Dacă ce pune unul în sertar este mai puțin decât ce a pus celălalt? Dar dacă este prea mult? Să-și pună inima, visurile și temerile sau ajung 5 lei și-un zâmbet? Dar dacă? Sertarele s-au ferecat, contractul s-a semnat și au lăsat porțile în urma lor. Un singur rând scris cu litere de furnică a rămas necitit. Acum mâinile au luat distanță, privirile nu se mai intersectau, iar gândurile roiau deasupra lor ca albinuțele în jurul reginei.

În fața lor se întrevedea un panou înfipt în mijlocul unei bifurcații de drum. Era plin cu bilețele, unele mai mari, altele mai mici. Din curiozitate s-au apropiat și au început să le citească. Sperau să găsească indicații care să-i ghideze spre drumul cel bun. El a început cu voce tare:

„Dacă știam că sertarul a rămas gol în urma lui, m-aș fi întors din drum.”

„Dacă aș fi știut că visurile ei nu se împleteau în jurul meu ci al altuia, nu aș fi investit atâta încredere.”

Ea, cu voce scăzută a continuat să citească de pe un alt bilețel:

„Nu știu care e drumul cel bun, dar cu siguranță nu e alături de el. Am investit tot și n-am rămas decât cu o inimă ciopârțită.”

O liniște supărătoare a împânzit aerul și pentru prima dată după momentul depozitării, s-au privit în ochi. Nici el, nici ea nu știau care e calea de urmat, cât va dura călătoria lor și ce anume a lăsat fiecare în sertar ca fundație a relației lor. Însă au decis să meargă mai departe. Tot ce a rămas în urma lor a fost un mesaj scris cu marker roșu pe panou: Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână!

sursă foto: freepik.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply


*