P.S. It’s complicated: Îndrăgosteală sau iubire de sine?

0

Iubește-ți corpul. Iubește-ți sufletul. Iubește-ți mintea. Iubește-te în întregime. Am auzit de atâtea ori aceste sintagme încât mă întreb cum, prin repetitivitatea lor, nu mi s-a lipit vreuna de neuroni? Și cum de încă nu mă iubesc în totalitate? Dar poate nu repetiția acestor cuvinte este necesară pentru a ne schimba propria percepția despre noi. Poate avem nevoie de un învățător care să ne împărtășească tehnici, metodologii sau rețete magice. Sau poate un alt mod de-a percepe viața ne poate fi suficient. Unul instaurat de sine.

M-am trezit de multe ori rostind cuvintele: îmi urăsc părul, înălțimea. Și până nu demult niciodată nu mă surprindeam făcându-mi un compliment. Unul cât de mic, dar sincer. Niciodată! Așa că am început să citesc cărți de autocunoaștere, să urmăresc filmulețe pe Ted. Și ai crede că m-am deșteptat. Nu, doar aveam aha-uri de moment care dispăreau cu viteza cu care apăreau pe buzele mele. Și poate te-ai aștepta să îți spun de acel moment extraordinar care mi-a întors viața cu 180°. Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar n-a fost deloc așa. Și mă bucur să pot spune că lecțiile prețioase pe care le-am învățat de-a lungul vieții nu au venit pe vreun fulger al sclipirilor de moment.

Nu demult mi s-a spus așa: cu cât clipele de conștientizare vin în timp, cu atât ele se cimentează mai bine în adâncul nostru. Și dacă mă gândesc la lecțiile de istorie pe care mă obligam să le rețin în școală, cu greu aș putea să mai reproduc o pagină, un rând. Greu însemnând deloc. Pentru că învățămintele pe care încercăm să le absorbim și să ni le însușim cu viteza luminii nu rămân. Ceea ce rămâne cu adevărat este lecția pe care o înveți în timp. Care îți taie calea la fiecare pas pe care îl faci în parcursul tău prin această lume, care îți lasă o urmă în existență și care apoi se strecoară în buzunar pentru a-ți fi partener de drum. Așa am învățat cum să am grijă de mine. Cum să fiu aspră cu mine când devin prea comodă. Cum să mă accept cu cele mai puțin bune după ce am dat cu mine de toți pereții enervării.

Dacă aștepți un semn, un citat sau o carte care să te învețe cum să te iubești, aștepți degeaba. Eu pășesc în continuare pe cărarea vieții mele, pregătită să fiu lovită din stânga și din dreapta de vreo experiență care să îmi dezvăluie mai multe din tainele acestei lumi, care să-mi spună câte puțin despre mine. Fie că e vorba de cum să mă accept, cum să fiu mai bună cu ceilalți, cum să ajut mai mult sau cum să nu mai judec atât de aspru viața, oamenii ori sinele. Nimic nu se învață peste noapte, însă partenerii de drum care te însoțesc în incursiunea ta spre descoperirea vieții pot să îți dea o mână de ajutor. Nu întinde brațele spre cer pentru o mană cerească instantanee, privește alături și ia aminte. Ceartă-te, acceptă-te, iubește-te. Dar nu pe loc, nu peste noapte. În timp, cu răbdare și îngăduință.

sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply

*