P.S. It’s Complicated: Adrenalină pe șine

0

În Brumărelul anului 1989 mi-am strigat venirea în lume. Într-o zi aruncată la câțiva ani distanță de acest moment, am deschis geamul de la cameră. Când mi-am dezlipit buzele unele de altele, literele mi-au fugit de pe limbă. Nu mai văzusem niciodată așa ceva decât pe sticla televizorului. La două etaje mai jos, după un ocol de zeci de garaje și-un râu, ochii mi s-au pironit pe asfalt.

Atunci, în acea zi, vedeam pentru prima dată un elefant în carne și oase. Cu ocazia acelei parade se anunța venirea în oraș a unui circ. A fost prima dată când ai mei mi-au făcut cunoștință cu acest spectacol ireal de real. Țin și acum minte încântarea ce m-a năpădit de cum am pășit în cortul central. Însă, după terminarea spectacolului, nici nu putea fi vorba de casă când aveam atâtea linghișpire la dispoziție. Le-am încercat doar pe cele aprobate de mama și de atunci m-am îndrăgostit de adrenalina dată de aceste mașinării minune.

Ultima doză pe care am luat-o a fost anul trecut. Am devenit una cu scaunul atât trupește, cât și sufletește, am urlat începuturi de alfabet ca să mă audă tot neamul pământesc și m-am învârtit cu 120 km pe oră la înălțimi de 3 Guliveri. Însă ce nu am încercat nici până azi e roller coaster-ul. Cel puțin, nu fizic.

În materie de iubire în schimb, acesta este singurul pe care l-am testat mereu. Fiecare urcare în el a fost încărcată de emoțiile unui nou început, de curiozitatea următoarei clipe și de multă rușine. De ce? Pentru că toți cei care mergeau pe aceleași șine alături de mine puteau să mă vadă în momentele de bucurie când îmi exploda un zâmbet tâmp pe față, dar și în clipele de anxietate când ochii mi se umpleau de frică.

În primele ture din roller coaster-ul emoțional, inima nu este obișnuită cu urcușuri și coborâșuri, motiv pentru care logica are datoria s-o liniștească. Când vezi lumea de sus, te sperie gândul că jos te poate aștepta orice, iar când începi să urci, te sperie ideea de a o lua de la capăt.

Și așa se pierd emoțiile, adrenalina și bucuria de a călători cu cineva alături. Sau pur și simplu de a călători singur. Oricât de puțin sau de mult am sta în acel carusel, fie că e vorba de 5 minute, 3 ani sau de o viață, ar trebui să ne punem întrebarea: atunci când fericirea ne îmbată iar supărarea se lipește imediat de noi ca o gumă de mestecat, ce facem? Aruncăm zâmbetul de pe buze și ne încruntăm frunțile la guma care nu vrea nicicum să se dezlipească sau alegem să ne bucurăm de acea amețeală dulce, atât cât o ține ea?

sursă foto: freepik.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply

*