P.S. It’s complicated: A avea sau nu frici?

0

Care este cea mai mare frică atunci când te implici într-o relație?
Dar când au trecut câteva luni?
Dar după ce te căsătorești?

Indiferent de stadiul în care ne aflăm în raport cu cel/cea iubit/ă, fricile se țin scai după noi. Nu se lipesc de haine, ci de suflet și-l înghiontesc când se scaldă în momente de mare bucurie. La fel ca și cei din jurul meu, am pornit în fiecare nouă relație cu un set de frici împletite cu prejudecățile societății în care trăim. Și-atunci mi-am spus că mi-ar fi viața mult mai ușoară fără ele. Dar, așa cum scriam într-un articol anterior, la fel cum ai nevoie de tristețe ca să apreciezi bucuriile, fie ele mari sau mici, așa mi-am dat seama că fricile sunt necesare. Că ne oferă acea doză de realism când tălpile noastre nu ating solul. Că putem fi senini și dacă ele ne mai taie calea.

Ce contează, în schimb, când vorbim de frici este puterea pe care le-o conferim și cât de mult le lăsăm să ne conducă pașii. Frica ne ajută să detectăm un pericol iminent, pune corpul în alertă, îl pregătește de luptă și-l ajută să treacă mai departe de provocări. Dar când lăsăm temerile să ne paralizeze gândurile și sentimentele nu facem decât să stagnăm, sau chiar mai rău, să pornim pe o pantă descendentă.

Când vine vorba de relații, ce facem cu întrebări precum: mă va face să sufăr?, dacă nu mă va iubi suficient?, este persoana potrivită pentru mine?, sau altele din aceeași categorie? Și nu vă voi zice ce să faceți, ci vă voi povesti ce-am făcut eu.

Cea mai mare frică pe care am avut-o în toate relațiile și pe care probabil o voi avea mereu, este aceea de abandon. Indiferent de cuvintele care curgeau din gura celui de lângă mine, de fapte sau de gesturi, eu mă întrebam încontinuu: dacă într-o zi mă va părăsi? Și așa cum poate bănuiți, chiar s-a întâmplat să fiu abandonată. Ce m-a surprins era că abandonul nu punea punct automat și relației. Noi eram în continuare pe ringul de dans, doar că nu mai dansam la unison, ci mă mișcam în gol, de una singură. Privind înapoi, dar și înainte, am devenit conștientă că cea mai mare frică a mea nu mă înspăimântă, ci mă ajută să devin alertă când cei dragi se îndepărtează de mine. Iar asta nu face decât să mă ajute să realizez că am mereu două variante: să lupt când știu că am toate motivele s-o fac sau să renunț când nu mai există altă cale de întoarcere.

Datorită acestei frici am pus punct relațiilor în care activam singură, dar totodată mi-a dat speranța că următoarea călătorie alături de un om îmi va demonstra că el nu mă va părăsi cât încă mă ține de mână. Și dacă o va face, voi ști să merg mai departe fără să privesc în urmă cu regret.

Ne ascundem fricile și credem că devenim mai liberi, mai fericiți. Dar eu cred că ceea ce încercăm să ținem departe de noi, atragem și mai aprig în jurul nostru. Și nu știu cum reacționați voi în fața fricilor voastre, însă pe mine ele m-au învățat că vor face mereu parte din viața mea și sunt exact atât de puternice precum le permit eu să fie!

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply


*