Confesiunile unei persoane transgender – sau cum să ai curajul de a fi tu

2

Ne naștem și murim. Însă între cele două puncte a propriei vieți ține doar de noi dacă alegem să supraviețuim sau să trăim. Și dacă pentru prima eforturile sunt minime, cea din urmă cere curaj. Curajul de-a demisiona și a-ți lua viața profesională de la capăt, de-a pune punct unei căsnicii care te nefericește, de-a fi TU. Și când vorbesc de acest tu, mă refer la cine ești cu adevărat în adâncul sufletului, nu cine îți dictează societatea să fii.

În momentul în care viața ne spulberă anumite incertitudini, cum ar fi diferențierea unui bărbat de o femeie, apare frica. Și de multe ori frica aceasta de necunoscut ne împinge să dăm verdicte drastice înainte de-a deține toate informațiile. Așa se întâmplă și când vorbim de comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și trans), mai exact de persoanele trans (termen umbrelă care include toate variațiunile transgenerice – transsexuali, transsexuale, transgenderi, travestiți, androgini – persoane neconforme cu normele de gen).

Am avut ocazia să vorbesc cu trei bărbați trans care au împărtășit părți de suflet și au răspuns la câteva întrebări despre ce înseamnă să fii trans, care sunt dificultățile întâmpinate și care sunt speranțele lor în ceea ce privește viitorul. Indiferent dacă au ales să-și păstreze identitatea sau să rămână anonimi, important este mesajul transmis.

Patrick

1. Ce anume a declanșat decizia de a tranziționa (tranziția presupune procesul prin care bărbatul trans sau femeia trans fac demersurile necesare pentru a se identifica cu sexul psihologic și pentru a fi perceput(ă) în societate ca atare).

Cred că declanșarea a pornit de la faptul că m-am născut. De atunci și până acum a fost doar o căutare continuă de soluții și o planificare detaliată care, în contextul actual, și-a găsit configurația potrivită abia la 28 de ani.

2. Cum au reacționat cei din jurul tău (familia, prietenii, apropiații) când le-ai comunicat decizia ta?

Fiecare moment de coming out, fie că a fost față de prieteni vechi, noi sau familie, a fost unic și gândit în detaliu. Știam că trebuie să adaptez ce, când și cum spun în funcție de fiecare, chiar dacă ideea era aceeași. Când am început să mă deschid față de oamenii dragi, am făcut-o întâi cu cei mai noi prieteni ai mei, apoi, căpătând curaj, am început să mă deschid față de prieteni care mă știau din copilărie. Toți au avut reacții bune și de susținere. Cu familia a fost greu și încă e uneori, pentru că în sufletul lor ei simt, probabil, că pierd o fiică și câștigă un fiu. Cu toate că un fiu au avut dintotdeauna, doar că n-au știut. Dar am norocul să fiu respectat și iubit necondiționat de părinții mei. Toți părinții ar trebui să înțeleagă că tranziția nu e de la un gen la altul, e de la un copil nefericit la unul fericit. Și n-ar trebui să conteze altceva pentru un părinte.

3. Ai fost agresat verbal, psihic de cei din jur pentru că ai luat decizia de a tranziționa către genul masculin?

Momente de discrimare au fost, da, dar nu multe și pe toate le-am gestionat cu deschidere și înțelepciune. Ajută întotdeauna să știi cine ești și ce vrei, să-ți asumi totul și să înțelegi mecanismele cognitive după care se ghidează specia asta a noastră. Dar, pe de altă parte, nu există om care să nu fi fost discriminat măcar o dată în viață.

4. Din câte știu, există un număr de operații pe care statul român le oferă într-un an pentru diferite cazuri de orice natură. Tu ai primit ajutor și înțelegere de la stat, sau ți-ai suportat singur toate cheltuielile medicale?

Statul nici măcar nu-și pune problema că am putea exista, nici în ce măsură și nici ce nevoi avem. E o loterie, fiecare se descurcă cum poate; de la găsit specialiști care să ne acorde asistență medicală, până la avocați care să ne reprezinte în instanță, pentru schimbarea actelor sau judecători care să înțeleagă problematica trans în toată amploarea ei. Unele analize sunt acoperite de asigurarea de sănătate (dacă o ai), la fel și unele consultații, dar ține doar de medicul respectiv să vrea te ne trateze. În zona de chirurgie nici nu intru.

Așadar, să-ți răspund la întrebare: nu am primit nici ajutor, nici înțelegere de la stat. Și nici nu mă aștept să primesc prea curând. Toate cheltuielile au mers din buzunarul meu sau al părinților mei către sistemul privat de sănătate. Din punctul acesta de vedere, sunt un caz privilegiat. Medicii care acceptă să ne trateze așa cum se cuvine sunt extrem de puțini, iar cei care ne resping, cu mult mai mulți. Probabil că a trecut prea mult timp de când au depus jurământul lui Hipocrate și l-au uitat.

5. Atunci când te întâlnești cu persoană nouă, îi spui că ești transgender?

Împreună cu Sasha Ichim, președintele și fondatorul Asociației TRANSform, suntem singurii care facem activism trans, în mod public și vizibil, din postura de persoane trans. Noi ne-am asumat identitatea de bărbați trans și de activiști trans și nu vrem să le separăm. Așa că eu și, cu siguranță, și Sasha ne bucurăm de fiecare dată când cunoaștem o persoană nouă și avem ocazia să-i povestim despre noi și despre ceea ce facem. Asta nu înseamnă că de fiecare dată când cunosc pe cineva nou zic “Salut, sunt Patrick și sunt trans.” E ca și cum tu ai spune “Salut, sunt Anca și sunt femeie”. Ar fi cam ciudat.

6. Care este reacția lor în momentul în care află?

Fiecare reacție e individuală. Dar predomină curiozitatea, exprimată cu mai mult sau mai puțin bun simț.

7. Crezi că fenomenul Caitlyn Jenner va aduce schimbări și în țara noastră?

Cu siguranță că nu. Încă nu avem același grad de înțelegere și deschidere. În schimb, ceea ce putem face cu toții și ceea ce facem noi, cei de la Asociația TRANSform, e să ne aliniem mentalităților de acolo, curentelor în ceea ce privește diversitatea, activismul, să înțelegem trendurile și să încercăm să le adaptăm și aplicăm în contextul în care trăim.

8. Ce ți-ai dori să îți aducă viitorul?

Timp și sănătate să fac tot ce mi-am propus.

9. Care este mesajul pe care vrei să-l transmiți celor care nu înțeleg lupta dusă de persoanele transgender?

Dacă-mi permiți, o să folosesc un citat, al cărui autor inițial pare să fi fost Ian Maclaren, dar care în timp s-a metamorfozat puțin în: “Everyone you meet is fighting a battle you know nothing about. Be kind. Always”. O să încerc să-l traduc astfel: “Toți oamenii pe care îi cunoști duc o luptă despre care nu știi nimic. Fii bun. Întotdeauna.”

Octavian

1. Ce anume a declanșat decizia de a tranziționa (tranziția presupune procesul prin care bărbatul trans sau femeia trans fac demersurile necesare pentru a se identifica cu sexul psihologic și pentru a fi perceput(ă) în societate ca atare).

Când vorbim de persoane transgender nu vorbim de o schimbare, vorbim de o identitate constantă, înnăscută, care poate fi conștientizată sau nu, exprimată sau nu. Am fost întotdeauna un băiat și de fiecare dată când mi se impuneau anumite standarde sau când eram îngrădit de așteptări contrare naturii mele, simțeam discrepanța dintre ceea ce presupuneau ceilalți și ceea ce simțeam eu. Am încercat întotdeauna să fiu sincer cu mine însumi și să mă exprim sincer, atât verbal, cât și prin îmbrăcăminte și comportament. Cei din jurul meu au fost mereu confuzi și uneori încă sunt, dar eu nu am fost niciodată confuz, chiar dacă nu am știut să-mi exprim într-un limbaj universal înțeles trăirile, eu am fost întotdeauna masculin, indiferent de reacțiile celorlalți și m-am exprimat ca atare.

2. Cum au reacționat cei din jurul tău (familia, prietenii, apropiații) când le-ai comunicat decizia ta?

Cei apropiați m-au înțeles, de altfel, cu cât o persoană e mai apropiată, cu atât e mai dispusă să te susțină. În special că toate lucrurile pe care le-am înșirat mai sus, gesturi, vestimentație, interese, au căpătat sens și pentru ei. Chiar dacă la început li se părea ciudat să audă că cineva apropiat e trans, din cauza stigmei care e asociat cu termenul, cei mai mulți au un moment de ”AHA!” și li se pare mult mai ușor să mă accepte așa cum sunt decât să continue să-și facă iluzii.

3. Ai fost agresat verbal, psihic de cei din jur pentru că ai luat decizia de a tranziționa către genul masculin?

Se pune foarte mult accentul pe violența interpersonală; oamenii ascultă cu sete genul acesta de povești, pentru că o violență directă e și mai ușor de înțeles. Consider că e mult mai important să vorbim despre violența instituțională, despre indiferență, lipsa de recunoaștere legală, neglijența intenționată. Limbajul în care sunt exprimate anumite prevederi legale abundă de prejudecăți a căror deconstrucție este mult mai dificilă. Ceea ce ne rănește cel mai mult este lipsa de perspective, teama de prejudecăți personale exprimate în sentințe judecătorești definitive care nu-ți mai permit să-ți schimbi actele cu toate că tu arăți conform cu standardele de gen social acceptate. Ca să subliniez încă o dată importanța recunoașterii instituționale a persoanelor transgender și ce influență enormă are acest lucru asupra validării sociale a indentității cuiva- diagnosticul de tulburare de identitate de gen m-a ajutat personal de câteva ori în a-i face pe oamenii din viața mea să înțeleagă că acesta nu e un act de rebeliune, ci un lucru de importanță majoră ce trebuie adresat după anumite standarde. (n.a. identitatea de gen = sentimentul individual al masculinității sau feminității proprii, determinat atât de factori psihologici sau sociali, cât și de atitudini și comportamente dobândite din mediul familial sau cultural).

4. Din câte știu, există un număr de operații pe care statul român le oferă într-un an pentru diferite cazuri de orice natură. Tu ai primit ajutor și înțelegere de la stat, sau ți-ai suportat singur toate cheltuielile medicale?

Această întrebare, chiar dacă este formulată ca o curiozitate financiară, este invazivă. Dar e important că ai menționat faptul că există un număr limitat de persoane care au acces la anumite proceduri. Presupun că se subînțelege că există și un număr limitat de persoane care își pot permite din propriul buzunar aceleași proceduri, iar atunci vom avea persoane care își permit sau nu hormoni, terapie, intervenții chirurgicale (unele devin necesare după utilizarea hormonilor). Și este foarte important de înțeles faptul că, indiferent de stadiul de tranziție al unei persoane, identitatea sa e validă. O persoană își poate face corpul să arate conform felului în care simte- să se exprime prin vestimentație, prin exercițiu sau cu ajutor medical- dar și înainte și după anumite intervenții, genul acelei persoane rămâne același. Persoana în cauză e singura în măsură să-și evalueze identitatea și să o comunice, nimeni nu poate decide pentru altcineva, indiferent de parcursul medical de corecție a unor caracteristici.

5. Atunci când te întâlnești cu persoană nouă, îi spui că ești transgender?

Eu mă prezint întotdeauna ca atare, ca Octavian. Dacă o persoană află anumite detalii sau are anumite curiozități, mă străduiesc să îi explic, dar nu consider acest lucru relevant. Singurii oameni pe care ar trebui să îi preocupe corpul meu sunt doctorii și persoanele care sunt interesate de o relație intimă. Pentru toți ceilalți astfel de curiozități sunt deplasate. A întreba un bărbat dacă și-a făcut operație de mărire de penis sau a întreba o femeie dacă ovulele ei sunt viabile pentru fertilizare nu e doar deplasat, e un act de hărțuire sexuală. Persoanele transgender nu diferă cu nimic din acest punct de vedere. Astfel de discuții nu se încep oriunde și nu e normal să fie pornite de persoane mai mult sau mai puțin străine.

6. Care este reacția lor în momentul în care află?

În general oamenii sunt curioși pentru că e un subiect tabu și există o anumită stigmă care de multe ori îi oprește din a explora un subiect chiar și atunci când sunt singuri la propriul calculator. Oamenii se simt încurajați de prezența unei persoane transgender pentru a deschide subiectul și a elimina orice fel de suspiciune asupra propriei lor persoane. Ideea de normalitate e atât de importantă încât oamenii își pun întrebări de genul: ”De ce m-ar interesa așa ceva, pe mine, un tip hetero?”. Curiozitatea nu te face gay sau transgender dacă nu te-ai născut așa și nu te-ai simțit astfel niciodată, te face doar mai puțin ignorant. Dar oamenii se tem să se întrebe anumite lucruri, iar când au ocazia de a pune întrebări, devine interesant pentru că discuțiile devin foarte lungi, deoarece sunt multe aspecte pe care le realizează pe parcurs și simt nevoia să le clarifice.

7. Crezi că fenomenul Caitlyn Jenner va aduce schimbări și în țara noastră?

Sincer, nu. În SUA e o celebritate dar aici este o notă de subsol și avem nevoie de vizibilitate pentru propriii noștri activiști care sunt dispuși să vorbească despre asta. Din păcate nu sunt tratați cu seriozitate și de multe ori refuză să devină subiecte de can-can. Presa e interesată de partea asta spumoasă, de detalii sexuale, de violență, de comedii absolute și tragedii publice, iar atunci persoanele serioase se feresc de lumina reflectoarelor.

8. Ce ți-ai dori să îți aducă viitorul?

O sentință favorabilă pentru schimbarea actelor.

9. Care este mesajul pe care vrei să-l transmiți celor care nu înțeleg lupta dusă de persoanele transgender?

Cea mai importantă luptă va fi întotdeauna propria luptă pentru schimbare în bine și pentru o înțelegere mai profundă a propriei persoane. Cea mai urgentă nevoie, a fiecăruia, fie că o conștientizează sau nu, e aceea de a se înțelege pe sine, cu propriile valori și prejudecăți. Nu cer străinilor să mă susțină sau să mă înțeleagă, deși de multe ori persoanele transgender și-ar dori să aibă parte de mai multă anonimitate în viața de zi cu zi.

Sunt oameni care au preconcepții ce îi determină să reacționeze în mod agresiv sub pretextul protejării unor valori, dar acțiunile lor susțin contrariul. Dacă ții cu adevărat la viață și la familie, consider că sunt lucruri mai importante pentru care poți lupta, cum ar fi locuințele pentru tineri, lipsa de grădinițe, condițiile din orfelinate, ș.a.m.d., nu stigmatizarea femeilor care nu-și permit un copil sau stigmatizarea persoanelor LGBT. Când cineva se manifestă prin insulte și ține mai mult să condamne anumite categorii decât să participe în acte caritabile sau în alte lucruri utile, asta spune multe despre caracterul lor. Dacă ar avea timp de introspecție și-ar înțelege mai bine alegerile. Dacă nu mă înțelegi dar îți sunt indiferent, mergi mai departe cu viața ta. Dacă nu mă înțelegi și ești curios, educă-te. Dacă nu mă înțelegi și asta te face să vrei să mă respingi sau să mă agresezi, evaluează-ți prejudecățile. Și cam atât.

Andrei

1. Ce anume a declanșat decizia de a tranziționa (tranziția presupune procesul prin care bărbatul trans sau femeia trans fac demersurile necesare pentru a se identifica cu sexul psihologic și pentru a fi perceput(ă) în societate ca atare).

Nu cred că a fost o declanșare undeva. A fost dintotdeauna. Am știut că sunt băiat indiferent de ce încerca să-mi demonstreze lumea din jur.

2. Cum au reacționat cei din jurul tău (familia, prietenii, apropiații) când le-ai comunicat decizia ta?

Nu a fost o decizie sau o schimbare radicală, pur și simplu familia a acceptat de când eram copil, mai apoi prietenii. Au crescut cu mine așa, nu li s-a părut niciodată ceva ieșit din comun faptul că eram mai băiat și mă făceam plăcut prin alte metode. Punctul pe i l-am pus în liceu când am venit cu prima iubită acasă. Atunci au înțeles că, de fapt, aceasta chiar e viața mea. O perioadă părinții mei au fost deranjați și supărați pe mine, dar nu m-au alungat. Fiind departe la liceu, locuind în cămin li s-a făcut dor de mine și m-au acceptat. Am cei mai buni părinți din lume, mă iubesc și mă susțin așa cum sunt. Pe alocuri i-am educat eu și le-am arătat că nu duc o viață întocmai roz într-un corp greșit.

3. Ai fost agresat verbal, psihic de cei din jur pentru că ai luat decizia de a tranziționa către genul masculin?

Agresat ar fi mult spus. Eu sunt poate un caz mai fericit. Înfățișarea masculină o am de mic copil. I pass as a MAN really easy. Dar când mai lucrezi cu oameni mai needucați sau prost îndoctrinați de religie, te confrunți cu fel de fel de discriminări. De la glume proaste pe baza sexului, la bârfe stupide pe la spate. La început mă afectau, acum sunt imun. Am ajuns la concluzia că dacă eu pot să trăiesc așa cum sunt și să am lângă mine femeia pe care mi-o doresc nefiind un bărbat complet, celorlați nu ar trebui să le pese.

4. Din câte știu, există un număr de operații pe care statul român le oferă într-un an pentru diferite cazuri de orice natură. Tu ai primit ajutor și înțelegere de la stat, sau ți-ai suportat singur toate cheltuielile medicale?

Nu am primit nimic de la stat. Am plătit cam tot ce era de plătit. Raportul psihologic și cel endocrinologic am avut norocul să nu le plătesc datorită firmei la care lucrez și care mi-au oferit asigurare medicală la o clinică privată foarte cunoscută. Restul de intervenții chirurgicale costă. Însă lipsa de informare la noi se resimte și în sistemul medical.

5. Atunci când te întâlnești cu persoană nouă, îi spui că ești transgender?

Nu le spun din prima, las să mai treacă timp. Nu știu de ce ar conta asta și ce legătură are viața mea personală cu un om pe care pot să nu-l mai văd niciodată. La locul de muncă și multe alte cunoștințe nu îmi știu adevărata identitate. Totuși, cei care au aflat din alte părți, nu și-au schimbat părerea ori atitudinea față de mine.

6. Care este reacția lor în momentul în care află?

Unii sunt cam uimiți, alții nu înțeleg și nu le pasă, alții vorbesc în necunoștință de cauză.

7. Crezi că fenomenul Caitlyn Jenner va aduce schimbări și în țara noastră?

Din câte am văzut, puțin. Nu s-a mediatizat prea mult în presa românească, însă din ce am văzut pe internet, românii au reacționat destul de ok.

8. Ce ți-ai dori să îți aducă viitorul?

Sănătate. O familie a mea. Stabilitate. Putere să merg mai departe. Să trec peste operații și schimbare. Iar tuturor celor care ne văd altfel decât normali, îi rog la un exercițiu de imaginație: cât timp ar rezista într-un corp greșit?

sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

2 Comments

  1. Foarte frumos articolul, felicitări pentru eforturile voastre de a ne pune într-o lumină mai bună!
    Mă regăsesc în multe aspecte de acolo, însă vreau să fac o mică observație Ancăi: Ai menționat „identitatea de gen = sentimentul individual al masculinității sau feminității proprii, determinat atât de factori psihologici sau sociali, cât și de atitudini și comportamente dobândite din mediul familial sau cultural” – aceasta nu este tocmai definiția potrivită, din punctul meu de vedere, și poate fi interpretată greșit de cei care nu sunt informați. Identitatea de gen nu este influențată în nici un fel de factori sociali și nu este dobândită din mediul familial sau cultural, este pur și simplu ceva cu ce te naști, este definită de structura creierului nostru.
    Au fost multe studii de caz care au dovedit acest lucru, respectiv cazul celebru al lui David Reimer, un băiat care s-a născut băiat, dar cum organul lui genital a fost distrus la o vârstă fragedă în urma unei operații, părinții și medicii au decis să îl transforme într-o femeie, crezând că genul este ceva ce înveți în copilărie. Însă nu a fost așa, David nu a putut să se identifice cu cine era (și nu trebuia să fie), exact ceea ce simte și o persoană trans.

    • Bună, Brian. Îți mulțumesc pentru apreciere și pentru observație. În momentul în care am scris articolul, am fost îndrumată să folosesc un anume glosar de termeni, de acolo provenind și această definiție. Îți mulțumesc pentru lămurire, pe viitor voi ține cont de sugestia ta.

Leave A Reply


*