A avea sau nu pretenţii?

0

Cu toţii ne aşteptăm ziua de naştere cu nerăbdare. Dacă nu pentru acel încă un an în plus, atunci măcar pentru cadourile împachetate frumos cu miros de speranţă că încă n-am îmbătrânit… încă. Acum câţiva ani aşteptam şi eu acest moment cu sufletul la gură şi cu nerăbdarea jonglând cu fiecare trăire. Pentru că cei dragi m-au surprins cu atenția lor vizavi de  dorinţele şi nevoile mele, aşteptările de la cel iubit au atins cote maxime. Însă dezamăgirea a înlocuit orice sentiment.

Acum, la ani distanţă de acel incident, nu pot să nu mă întreb: e bine sau nu să avem pretenţii, în special de la cel de lângă noi? Un prieten bun nu pierdea ocazia să-mi repete arhicunoscuta zicală “Nu-ţi crea iluzii ca să nu trăieşti deziluzii”. Și chiar dacă uneori duc o luptă interioară aprigă, iar acest îndemn este acum îmbibat în fiecare părticică din Anca, bine-ar fi fost să fi ştiut asta şi cu ani în urmă.

Se spune că odată cu trecerea anilor, pretenţiile pentru cei de lângă noi cresc… oare ajungem să ştim că merităm mai mult? Faptul că acum suntem mai cizelați ne dă dreptul să cerem același lucru de la partener? Cu acest adevăr (oare?) unanim acceptat, am pornit în aflarea mai multor păreri de la cei din jurul meu.

Daniela, în vârstă de 41 de ani a afirmat următorul lucru: „Simt că mă respect mai puţin dacă accept câte aş fi acceptat acum 20 de ani şi odată cu trecerea timpului oamenii devin mai rigizi, mai puţin flexibili. Când eşti tânăr nu îţi evaluezi obiectiv atuurile ca acum. Îmi pare rău că nu am gândit aşa atunci.”

„Nu cresc pretenţiile faţă de celălalt, ci faţă de tine. Nu e obligatoriu să-ţi creezi un ideal pe care dacă nu-l atingi să renunţi în a mai căuta persoana potrivită” este de părere Mirabela de 26 de ani.

Cătălin, la cei 23 de ani, consideră că totul este mult mai complex. „E ca şi cum calităţile ar fi traduse prin să aibă, iar defectele să n-aibă. Nu doar că acestea se adună, ci ele practic se înmulţesc una cu cealaltă, ceea ce face ca pretenţiile să fie şi mai mari.”

Cu aceste răspunsuri în minte am încercat să trag o linie şi să înţeleg natura acestor pretenţii sau lipsa lor; de ce aşteptăm sau nu ceva de la cineva sau de la noi şi cum poate o relaţie să răzbată în aceste condiții confuze. Adevărul este că nu există o reţetă standard pe care respectând-o „vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi”, transformând astfel câmpul iubirii într-un teren minat plin de flori şi culoare. Consider că este important să ştim ceea ce vrem de la viaţă şi implicit de la noi. Însă consider că în momentul în care începem să cerem ceva de la cel cu titulatura de Alesul ori Aleasa, vorbim cu persoana greşită.

THE ONE n-are nevoie de ghidul “Do’s and dont’s for a happily ever after”, deoarece ar însemna că fiecare pleacă la drum cu persoana greşită. Au mai spus-o şi alţii şi o mai repet şi eu, cu ajutorul comunicării orice problemă se poate rezolva. Şi aici nu mă refer la a comunica pentru a bandaja o relaţie disfuncțională în care pretenţiile ambilor parteneri s-au transformat în reproşuri şi frustrări, ci mă refer la a comunica şi a înţelege că rezolvarea este uneori mai sănătoasă când drumurile merg înainte… chiar dacă merg separat.

Noica spunea că „…ne întoarcem spatele, pentru că suntem oameni neserioşi, care au descoperit cuvântul ca să nu se mai înţeleagă între ei.” Consider că acest cuvânt ar trebui să ne apropie, să ne ajute să ne exprimăm sentimentele şi grija faţă de cel drag, nu să ne îndepărteze de acesta din cauza aşteptărilor.

Nu ştiu să existe vreo relaţie ideală, dar dacă ea ar exista, atunci mi-ar plăcea să cred că arată aşa: o listă standard cu pretenţii ce trebuie bifate în faţa oricărui nou partener, dar de care uiţi cu desăvârşire în momentul în care persoana potrivită a intrat în viaţa ta.

sursă foto: photl.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply


*