The Motans – Fifty – Fifty!? Ne-au cucerit 100%!

0

Succesul fabulos, dar și piesele lor atât de proaspete și catchy, ne-au făcut curioși de băieții de la The Motans. Așadar, ALTFEL a stat de vorbă cu Denis, solistul trupei, despre parcursul lor surprinzător, pasiunea pentru muzică și modul în care au fost primiți de public. Cu o colecție impresionantă de fani și multiple proiecte în derulare, The Motans au pornit în forță și nu se lasă, nici acum, mai prejos. Cu ambiție, talent și multă dedicare, ei reușesc să ne cânte și să ne-ncânte inimile la fiecare concert și cu fiecare ocazie.

Cum şi când a luat naştere proiectul The Motans? Cum v-aţi unit ca trupa?

The Motans a luat naştere în septembrie 2015 în Chişinău, cu mine, Denis Roabes, component (artist, songwriter). Când am devenit artist Global Records, am început să lansez piese şi inevitabil au apărut şi concerte. Mi-am dorit să cânt live, cu un band.

De ce The Motans? Cum ai venit cu numele acesta?

Numele de The Motans a venit de la visele pe care le-am avut în ultimii şapte ani. Visam foarte des aceste feline, aşa că am hotărât să denumesc acest concept la fel de abstract ca şi visele mele, adică “The Motans”.

Care e mesajul şi vocea The Motans?

The Motans a apărut din necesitatea de a crea ceva special, din dorinţa de a reda o muzică diferită care transmite emoţii, stări. Fac mereu muzică aşa cum vreau să o fac, fără a mă supune anumitor reguli sau tendinţe, cred că asta e formula cea mai bună. Fac muzica aşa cum o simt, acesta este motivul pentru care am numit stilul The Motans – “Rhythm&Soul”.

De ce ai ales România?

Nu pot să spun că am ales România. Aşa s-a întâmplat. BRomania a găsit muzica mea pe YouTube, i-a arătat-o lui Ştefan Lucian de la Global Records, am avut o discuţie pe Skype şi aşa a început totul.

the motans interviu

Ce anume te inspiră?

Inspiraţia mi-o dă viaţa de cele mai multe ori, ceea ce văd în jur, ceea ce aş vrea să transmit.

Cum ai ales muzica? Cum te-a ales ea pe tine?

Am decis să renunţ la o carieră în marketing şi vânzări pentru a-mi urma pasiunea de a face muzică.

Ştiu că te pasionează filosofia, psihologia.  Cum împleteşti domeniile acestea cu cel artistic/muzical?

Este o combinaţie destul de naturală, cred că prin muzică, în piese, atunci când compui, pui bucăţi din tine şi din universul tău.

Care melodie este cea mai apropiată de sufletul tău?

Fiecare piesă spune o poveste din viaţa mea, o trăire. Fiecare dă o culoare. Poate că piesa “Versus” pentru că aşa a început totul. Dar şi “August”, cea care urmează.

Cum te regăseşti tu în ceea ce cânţi?

Pentru că eu sunt cel care compune absolut toate piesele The Motans, mă regăsesc 100% în ceea ce cânt. Piesele mele sunt părţi din mine.

Ce înseamnă fanii pentru tine?

Fanii înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că au susţinut The Motans de la început, cu bucurie, au ascultat muzica, au venit la concertele noastre şi o fac in continuare. Sunt foarte bucuros că avem ca fani oameni frumoşi. Le mulţumesc pentru susţinere.

Cum au fost primiţi The Motans de către fani?

Cu căldură, cu bucurie şi încredere. Eu, recunosc, sunt emoţionat, de fiecare dată când citesc mesajele lor de susţinere sau le întâlnesc privirile sincere la concerte.

Ce relaţie ai cu aceştia? Cum se manifestă ei atât la concerte, cât şi prin intermediul social media?

Ne susţin mult, primesc multe mesaje pe pagina de Facebook The Motans, unde încerc să răspund cât de des pot, dar ne şi vedem la concerte, unde cântă vers cu vers alături de mine, ne vedem în backstage, vorbim. Le mulţumesc foarte mult şi încerc să îi bucur cu şi mai multă muzică.

Povesteşte-mi, te rog, o experienţă care te-a emoţionat legată de fani.

Fiind la început de drum, nu s-au adunat atât de multe experienţe cu fanii, e o relaţie pe care o construim. Mă emoţionează sinceritatea lor, emoţia, iubirea. Cred că la fiecare concert sau prin fiecare mesaj de pe Facebook, fiecare gest mic îmi creează o emoţie aparte, care îmi dă şi încredere.

the motans interviu

Cum ţi se pare publicul din Timişoara?

Am fost primiţi cu bucurie la Timişoara şi ne dorim să ne întoarcem de fiecare dată ca să ne cunoaştem mai bine.

Care sunt planurile The Motans pentru cele ce urmează?

Urmează să mai lansăm piese, vine şi single-ul de vara care se numeşte “August” şi care se va lansa foarte curând. Şi, de asemenea, noi colaborări. Cred şi sper că va fi o vară cu multe experienţe noi şi plăcute.

Ce ai vrea să le transmiţi cititorilor ALTFEL?

Să aveţi “o vară frumoasă ca Marilyn Monroe”, cu muzică şi rhythm & soul!

text: Ștefana Macovei

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*