Secrete bine păzite cu Roua Flaviu

0

De când lumea şi pământul, unii oameni şi-au folosit corpul pentru expunerea operelor de artă. Am putea spune că şi-au decorat exteriorul cu imagini, fraze, peisaje reprezentative care să exprime interiorul. Se spune că decizia primului tatuaj e mai grea, apoi totul devine o rutină şi te trezeşti gândindu-te după o vreme unde să-l faci pe al doilea şi tot aşa.

Trebuie să recunosc că mi-am dorit un tatuaj de când mă ştiu iar decizia a fost luată instant atunci când am avut ocazia să-l cunosc pe Flaviu, un artist din Timişoara care de mai bine de doi ani de zile creează opere de artă pe un altfel de pânză. Dacă nu mă crezi, aruncă o privire pe pagina studioului lui, Mr. Jones, şi cu siguranţă vei rămâne surprins de operele lui de artă transpuse pe piele cu o meticulozitate şi tehnică greu de egalat.

De ce ai ales să devii un tattoo artist? Cum ai ajuns aici şi de cât timp faci asta?

Fac tatuaje de mai bine de 2 ani în studio… înainte de asta am avut o perioadă destul de scurtă în care mi-am exersat mâna acasă. Trebuie să recunosc că am început să tatuez cu unicul scop al învățării tehnicii, dar am ajuns, în scurt timp, să o iubesc ca formă de manifestare a artei. Coincidenţa face că aveam în clasă un coleg care tatua, iar ulterior colegul actual de lucru, Pfeifer, m-a ajutat să îmi conturez și canalizez stilul.

Roua Flaviu mr jones tatuaje timisoara

Care a fost primul tatuaj pe care l-ai realizat?

Pfff… a fost oribil. Am făcut ceva biomecanic pe un antebraţ. Rezultatul nu a fost aşa de rău, dar din cauză că lucram acasă şi nu aveam condiţii, eram ca un fel de măcelar.

Cum ţi-ai descrie propriul stil?

Consider că stilul meu merge către un realism ilustrativ. Merg mult spre monocromie, încerc să redau dinamism în compoziţie. Momentan încă studiez tehnica. Cel mai probabil asta voi spune şi peste 10 ani pentru ca arta tatuajelor înseamnă studiu constant si perfectionare continuă.

Roua Flaviu mr jones tatuaje timisoara

Care consideri că este cea mai mare provocare pentru un tattoo artist?

Provocarea cea mai mare ar fi diminuarea timpului de execuţie; în acelaşi timp, calitatea şi detaliile nu trebuie să lipsească. Cred că trebuie să ajungi la nivelul la care să percepi cu adevărat esenţa lucrării.

Unde îţi găseşti inspiraţia atunci când creezi o schiţă pentru un tatuaj?

Aici, cu inspiraţia, este greu de spus. Eu cred că este un cumul de experienţe vizuale. Uneori visez şi încerc să redau în desen asta- dar în tatuaje inspiraţia vine odată cu cerinţa, iar imaginaţia se îmbunătăţeşte odată cu experienţa. Timpul și experiența îşi pun amprenta asupra creativităţii.

Ce îţi place cel mai mult din meseria de tattoo artist? Care este partea ta preferată?

Hmm… experienţa în sine este uimitoare dacă ştii să o privești din mai multe unghiuri. Din punctul de vedere al clientului, este ritualul în sine în care oferă o parte din trup să îl stigmatizezi. Din perspectiva mea, conectarea cu o sursă de informaţie nouă. Dar până la urmă, din punct de vedere artistic în fiecare zi e un nou început.

Roua Flaviu mr jones tatuaje timisoara

Care este tatuajul de care eşti cel mai mândru?

Cred că urmează o serie de tatuaje de care voi fi mândru, dar am și în prezent câteva. Cel care este fruntaş în topul meu ar fi un spate întreg legat de o temă istorică realizat recent, în 7 zile consecutive. Clientul a fost foarte curajos și răbdător.

Care este cel mai important lucru pe care oricine ar trebui să îl ştie înainte de a-şi face primul tatuaj?

Că îl vor avea pe viaţă- ar fi primul clişeu. Motivul în sine trebuie să fie sau design sau semnificaţie. Dacă alegi semnificaţia ar fi bine să fi sigur pe semnificaţie. Iar ca design, înseamnă că eşti dispus să acoperi cu cerneală proporţii mai mari din corp, într-un stil armonios, bineînțeles, nu haotic.

Au românii prejudecăţi despre oamenii cu tatuaje?

Încă mai avem prejudecăți legate de multe lucruri. Nu vrem să acceptăm faptul că suntem într-o continuă schimbare- ceea ce a fost cândva nu mai reprezintă un etalon pentru prezent, cu atât mai puțin pentru viitor.

După schimbarea mai multor generații şi valul de multiculturalitate ce ne bate la uşă, suntem puși în fața acceptării şi îmbrăţişării manifestărilor artistice de orice fel ar fi ele. Până la urmă pielea nu te face un om mai bun sau mai rău. Aştept cu nerăbdare ziua când o să tragem această concluzie.

Roua Flaviu mr jones tatuaje timisoara

Ce sfat i-ai da unei persoane care îşi doreşte să devină tattoo artist?

Să se apuce de această meserie doar dacă ştie să deseneze bine. Iar dacă motivul este unul de ordin financiar, să știe că o să aibe o carieră scurtă.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*