Secrete bine păzite cu Dargo

0

Dargo și Prozăcel activează de ani de zile pe scena party-urilor timișorene. Am stat de vorbă cu ei pentru a afla ce înseamnă muzica bună pentru ei și care au fost cele mai frumoase momente pe care le-au trăit alături de publicul timișorean.

Cum a început totul pentru tine? De ce ai ales această cale?

Cred că toată povestea are legătură cu arborele genealogic, unchiul meu a înființat corul Ion Romanu care-i poartă numele în prezent și a reușit să aducă muzica corală în lojă, de aici intuiesc și afinitatea mea pentru muzică. Dacă e să mă refer la primul contact cu muzica electronică, asta s-a întâmplat undeva prin 1998 la vârsta de 14 ani în clubul No Name din Timișoara, care avea o cu totul altă înfățișare decât în prezent. De aici nu a durat mai mult de un an până la achiziția primului mixer și a unui CD-player dublu. Sub forma aceasta a început călătoria mea în lumea muzicală care nu cred că a fost o alegere conștientă la aceea vreme, dar care s-a conturat din ce în ce mai bine pe parcursul anilor.

Ce înseamnă muzica bună în concepția ta?

E greu de catalogat muzica bună, bănuiesc că în aproape orice gen de muzică există piese bune, dar dau un 10+ DJ-ilor care folosesc în mare parte vinil-uri.

Care au fost cele mai faine momente din cariera ta?

Aș începe cu anul 2005, an în care dețineam un club numit Plan B, unde am avut câteva seri notabile pentru acea vreme; au urmat 3 ediții de Sag Gathering din care prima mi s-a părut mai inedită, datorită locației, mai exact undeva pe o plajă, în pustietate. În 2009 am luat parte la înființarea Nightlong Events și am avut o serie de petreceri bune, dar dintre toate aș menționa o petrecere sub pod în 2011 împreună cu Prozacel și una în 2014 alături de Jozif… o dimineață fabuloasă, reușind să ascultăm inclusiv The Doors. În prezent mă concentrez pe Trompi Records, care se conturează din ce în ce mai bine și promite momente memorabile.

Care este primul lucru pe care îl faci când îți pregătești un set?

Din 2011 eu pun muzică doar de pe vinil-uri, ca atare, primul pas este să achiziționez viniluri, ulterior urmând o selecție din arhiva acumulată, în funcție de momentul serii în care pun muzică.

Ce înseamnă un “public bun” pentru tine?

Un public bun pentru mine este cel care știe la ce fel de petrecere vine și ce artiști prestează acolo. Pentru a avea un public bun este nevoie de un public receptiv la muzica electronică, nu este suficientă doar prezența lui la acea petrecere.

Dacă ai avea puterea să faci un gen muzical să dispară pentru totdeauna, pe care l-ai alege? De ce?

Nu mi-aș permite să fac așa ceva. Muzica este o manifestare și ar fi greșit să fac asta. Faptul că mie nu îmi place genul, nu mă îndreptățește să șterg cu buretele exprimarea oamenilor respectivi.

Recomandă-ne doi Dj care crezi tu că sunt foarte buni în ceea ce fac.

Dacă aș face referire doar la petrecerile la care am participat, nu la ce am ascultat pe diferite site-uri de muzică, aș recomanda trei Dj : Ricardo Villalobos, Lee Budrige și Richie Hatwnin.

foto: Cristiva Ivașcu

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*