România pe haine – Lana Dumitru

0

Invitatul de seamă al acestui număr este Lana Bălana (Dumitru), designerul român care a cucerit piața românească și internațională prin creațiile ei atipice și inconfundabile, transformând motivele tradiționale în pattern-uri reinterpretate digital, extrem de cool. Este genul acela de om care te face să te simți mândru că ești român, iar în cele ce urmează te provoc să intri în lumea Lanei și să descoperi ce o inspiră și care este mesajul ei.

În creațiile tale, de cele mai multe ori, regăsim spiritul românesc. De ce simți nevoia să transpui asta atât de intens?

Într-adevăr, brandul meu este cunoscut în România mai ales pentru reinterpretarea motivelor tradiționale locale, deși presa internațională m-a remarcat inițial pentru rochia Facebook și temele legate de digital și noua noastră viață socială hibridă. Acum 8 ani, când am creat rochia Etno Star (care și astăzi este printre cele mai populare produse), am vrut doar să arăt că și motivele de pe covoarele bunicii se pot purta, nu numai tricourile cu I love NY sau cu logo-urile brandurilor de lux celebre. Și că hainele mele pot deveni un “pașaport textil” oriunde mă duc pe glob. E părerea mea despre România pe care am transpus-o pe haine.

Cum ai descrie lumea Lanei? Cum arată o zi din viața ta?

Lumea mea e optimistă, plină de soare, cu un zâmbet larg aruncat peste orice situație pe care o întâmpin. Fiecare zi din viața mea arată diferit pentru că nu merg la birou, nu am un program fix și sunt propriul meu șef – dar asta nu înseamnă că de multe ori nu muncesc mai mult decât dacă aș avea unul, mai ales că sunt și angajatul meu în același timp. 🙂

interviu Lana Bălana (Dumitru)

Cum prinde contur o colecție? Care sunt pașii?

Unul dintre cei mai importanți pași în conceperea unei colecții este inspirația, scânteia care se aprinde și mă obsedează câteva zile până se încheagă într-un concept care mă împinge apoi spre un research – pas la fel de important. Apoi urmează schițele, realizarea graficii pentru imprimeuri, prototiparea, producția în sine etc. (majoritatea etapelor sunt digitale). Și la final sunt pașii clientului mulțumit care îmi poartă creația.  🙂

Genială ideea cu Cimitirul Vesel. Cum ai ajuns să faci o colecție inspirată din asta?

Cam cu același imbold cu care am făcut și hainele cu printuri reinterpretate, etnice – simțind nevoia să arăt lumii întregi motivele noastre de mult uitate și câteodată chiar defăimate. Sunt un mare fan al artei naive și consider că acest cimitir este un muzeu al acestei arte în România. Am avut surpriza să aflu că internațional nu multă lume știa de el și m-am bucurat să îl pot promova prin creațiile mele.   

Cum de apare Florin Salam pe tricourile din colecția Lana X Britnic?  

În acea colecție creată împreună cu remixerul cultural Julien Britnic am trecut în revistă mai multe simboluri culturale românești clasice, dar am inclus și repere culturale pop care definesc momentul prezent, printre care se remarcă Florin Salam, pe care ni s-a părut interesant să-l avem pentru prima dată într-un context fashion.

interviu Lana Bălana (Dumitru)

Te joci foarte mult, creațiile tale au o doză serioasă de umor, veselie. Care e mesajul tău?

Așa este! Nu sunt genul de designer care se ia în serios și nici care critică. Toate hainele mele sunt niște păreri purtabile, adesea umoristice, și câteodată chiar și auto-ironice. De aceea, mesajul meu este “Wearing Lana keeps you happy”, atât de simplu!

Cum ți se pare sfera de fashion din România? Ce te atrage și ce ți-ai dori să schimbi?

Admir foarte mult ce se întâmplă în zona de fashion în România. Sunt mulți designeri foarte creativi, talente în creștere și cu dorință de a realiza branduri noi, care să aibă succes pe plan național și internațional. Îi apreciez pe toți colegii mei care fac business din asta (ceva ce eu nu mi-am propus să fac) și îi susțin. Iar de schimbat la fashion-ul românesc, cred că singurul lucru pe care mi-l doresc este ca eu să fiu un brand mai bun, pentru că este singurul lucru care ține de mine. 🙂

interviu Lana Bălana (Dumitru)

Care este proiectul tău de suflet?

Cel mai recent proiect, la care am lucrat timp de 2 ani, împreună cu arhitectul Vlad Tenu, pentru Swarovski. Acesta este www.Foraeva.com – redarea unui motiv etnic de pe un covor românesc din 25.000 de cristale Swarovski, pe o rochie sculpturală, haute-couture, realizată cu ajutorul celor mai noi tehnici digitale – manifestul nostru legat de permanența tradiției într-un viitor globalizat. De altfel, foræva este și un design lab inovativ care pregătește noi proiecte surprinzătoare.

Proiectul PUMA T7 Etno Shake by Lana a avut un mare succes. Povestește-mi puțin despre asta, cum ai ajuns să colaborezi cu un brand atât de cunoscut la nivel mondial și ce a însemnat asta pentru cariera ta?

Lana pentru Puma este un alt proiect de “suflet”, printre altele, așa cum bine le-ai numit. A fost un moment-cheie pentru cariera mea, mai ales pentru că un brand atât de mare, internațional, a decis să folosească motivele mele (tot etno) pe o jachetă clasică, sport, care s-a vândut în toată lumea. A fost un fel de recunoaștere, după ceva ani, că ceea ce începusem să fac prin reinterpretarea digitală a acestor motive, este apreciată nu numai local, ci și global.

Ai publicat două volume de poezie în copilărie. De ce ai renunțat? Sau ne pregătești o surpriză, poate o colecție inspirată din asta?

Cred că nu ai cum să renunți la poezie, nici când îți dorești, aș compar-o cu mersul pe bicicletă. Odată ce începi să creezi poezii, nu te oprești niciodată să mai gândești în versuri, din când în când – așa cum nu uiți să mergi pe bicicletă dacă te trezești pe-o șa! Într-adevăr, nu am mai publicat cărți de ceva ani, însa unele haine de-ale mele cred că au și o calitate lirică. 🙂

Am citit undeva că descrii starea ta generală ca fiind zen. Unde îți găsești zen-ul și ce faci ca să îl menții?

Cred că noi am fost făcuți ca să fim zen, să fim oameni buni și iubitori, dar probabil pentru unii oameni e greu să cultive asta. Eu doar încerc să mențin această stare, care simt că este naturală, chiar dacă nu e tot timpul floare la ureche. 🙂 Îmi place să călătoresc și să fac lucruri relaxante, dar chiar și cele mai stresante task-uri pe care le am în legătură cu munca mă fac să mă simt bine, pentru că le execut din pasiune.

interviu Lana Bălana (Dumitru)

Să facem un exercițiu de imaginație. Suntem în România anului 2035, undeva pe stradă. Cum vezi lumea din jurul tău? Cum sunt îmbrăcați oamenii?

Ar putea fi îmbrăcați în rochia sculpturală Foraeva de mai sus de exemplu, o parte dintre ei, dar m-aș bucura ca toată lumea să poarte 99% creații ale designerilor români tocmai pentru că acest lucru pare acum S.F. 🙂

Ce ne pregătești pentru viitor?

Ceva nou, poate sub brandul Foraeva sau poate un volum de poezie, să speram.

Ce mesaj ai pentru cititorii Altfel?

Să fie mereu cu zâmbetul pe buze pentru că a fi un spirit pozitiv te face să te simți mereu Altfel! 🙂

About Author

Aliona Tcaci

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.