Ovidiu Megan – Despre antreprenoriat la început de drum

0

Am încercat să aflăm mai multe de la Conf. Univ. Dr. Ovidiu Megan, decanul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din Timișoara, despre ce așteptări ar trebui să aibă un antreprenor la început de drum și care sunt factoriii ce fac diferența între succes și eșec.

  1. Care sunt calităţile unui antreprenor de succes?

Unui antreprenor de succes nu trebuie să-i lipsească viziunea, creativitatea, pasiunea şi determinarea.

  1. De ce credeţi că sunt atât de mulţi antreprenori care eşuează încă de la început? Care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac tinerii antreprenori?

De cele mai multe ori cei ce au eşuat nu au cunoscut îndeajuns de bine domeniul în care s-au manifestat antreprenorial şi nu au dat dovadă de suficientă perseverenţă şi determinare în ceea ce au întreprins.

  1. Există un domeniu anume care acaparează mai mult atenţia antreprenorilor?

În general în atenţia antreprenorilor se află domeniile în care se pot realiza câştiguri semnificative într-un timp scurt precum IT sau piaţa de capital.

  1. La ce ar trebui să se aştepte un antreprenor aspirant, la început de drum?

La mult mai multe riscuri decât cele la care el se gândeşte la începutul demersului antreprenorial. Lipsa de experienţă îl va pune de multe ori în dificultate. De aceea doar persoanele care manifestă perseverenţă, gândire pozitivă şi capacitate de a lua decizii eficiente şi rapide pot supravieţui în acest domeniu.

  1. Cât de diferiţi sunt antreprenorii din România faţă de cei din străinătate?

Sunt diferiţi cu siguranţă. Sunt mai creativi şi determinaţi dar din păcate mai puţin pregătiţi. Antreprenorii români beneficiază însă de un mediu mai puţin concurenţial decât în alte ţări dezvoltate care le oferă mai multe şanse de reuşită.

  1. Cât de mult încurajează sistemul educaţional din România antreprenoriatul?

Sistemul educaţional românesc încurajează antreprenoriatul atât de mult cât îşi doreşte piaţa. Datorită ratei de eşec foarte mari în demersurile antreprenoriale şi mai ales mediului actual economic neprielnic un număr din ce în ce mai mic de cetăţeni sunt atraşi de antreprenoriat. Însă mai mult decât orice sistemul educaţional pe lângă un pachet de cunoștiințe furnizate deschide noi perspective, conexiuni şi oferă multe oportunităţi.

  1. Sunt Steve Jobs sau Bill Gates, exemple reprezentative pentru experiența antreprenorială?

Cu certitudine aceştia sunt exemple de succes în antreprenoriat prin prisma inovaţiilor tehnice promovate şi rezultatelor financiare obţinute. Însă există mulţi alţi antreprenori care de-a lungul anilor au generat un impact pozitiv semnificativ în comunităţile lor, dar care nu s-au bucurat de un succes financiar suficient de mare care să-i propulseze în prim plan la nivel mondial. Ei nu pot fi însă ignoraţi şi pot constitui exemple la fel de importante pentru tineri.

  1. Cât de răspândit este spiritual antreprenorial în rândul studenţilor? Este vârsta importantă pentru un viitor antreprenor? Poate aceasta influenţa succesul sau eşecul?

Antreprenoriatul este şi rămâne fără îndoială atractiv pentru studenţi. De ”vină” este tinereţea, pasiunea şi dorinţa lor mare de afirmare. Vârsta este importantă pentru un antreprenor şi cred că momentul propice de dezvoltare a unei afaceri de succes este între 20 de ani şi 40 de ani. Este momentul propice în care mixul viziune, creativitate, pasiune şi încredere este optim şi poate deveni decisiv în asigurarea succesului.

  1. Din experienţa personală, ce le recomandaţi viitorilor antreprenori?

Să nu înceteze să viseze şi să muncească cu pasiune şi determinare pentru realizarea viselor lor. Să nu se teamă de eşec şi să-l trateze cu maximă responsabilitate. Ele oferă multe învăţăminte care pot fi de real folos în demersul antreprenorial.

  1. Într-un final, mit sau adevăr… Cât de necesară este terminarea facultăţii pentru a deveni un antreprenor de succes?

În cele mai multe domenii finalizarea studiilor reprezintă o condiţie necesară dar nu şi suficientă. Ea oferă multe atuuri, oportunităţi însă ele trebuie dublate de inspiraţie şi de o personalitate puternică şi orientată spre performanţă. Personal cred că o universitate este un loc prielnic care oferă inspiraţia şi conexiunile necesare dezvoltării unei afaceri de succes. Dovadă sunt şi cei doi antreprenori de succes mai sus amintiţi care s-au afirmat din postura de studenţi ai unor prestigioase universităţi, chiar dacă ulterior datorită implicării totale în afaceri aceştia nu şi-au mai finalizat studiile.

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.