Opt minute de filosofie cu Dr. Rey și Camelia Gherghel

0

Am ales pentru acest număr să stăm de vorbă cu un om care, împreună cu companionul ei patruped fac minuni în orașul Arad. Ei doi dau culoare vieții copiilor și oamenilor speciali, celor care au anumite probleme dar pe care ei le fac să pară doar niște hopuri care pot fi ușor trecute. Camelia a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări și să ne ducă dincolo de pragul căsuței lui Dr. Rey.

De ce psihologie?

Povestea mea a început încă din timpul liceului când participam la activități de ajutorare a copiilor și bătrânilor. Apoi, a urmat facultatea de psihologie unde am făcut cunoștință cu ceea ce urma să devină sensul meu în această viață: cunoașterea omului și a sufletului său. Am avut plăcerea de a-l cunoaște pe om cu sufletul său în organizații, realizând un master în Evaluarea, formarea şi consilierea psihologică a personalului, în clinici și spitale (Master Psihologie clinică și psihoterapii), în timpul voluntariatului la Spitalul Municipal Arad, în munca cu copiii cu nevoi speciale pe parcursul colaborării cu Integra, Asociația Persoanelor cu Dizabilități Mentale, în legătura mamă-copil (în cadrul Centrului Maternal) și apoi în practica alături de Dr. Rey.

Și am aflat așa: oriunde aș merge voi întâlni mereu suflete pline cu emoții și trăiri. Astfel că, misiunea mea, ajutată fiind de Dr. Rey este să ajut aceste suflete să se cunoască. Să își identifice emoțiile și trăirile și să învețe că e în regulă să se dezvăluie. Că sunt iubibile și valoroase. Să se elibereze de trecut pentru a putea trăi în prezent. Să își îngăduie să simtă acele emoții pe deplin.

De ce Dr. Rey?

Animalele și oamenii au o istorie comună destul de lungă. Întotdeauna m-au fascinat atât oamenii cât și animalele. Astfel că, în ziua în care am terminat facultatea, am început să caut o metodă de a-mi aduce cele două mari iubiri împreună. Într-un final, am reușit. Conceptul În vizită la Dr. Rey spune tot: animalele și natura ajută oamenii să se simtă bine cu ei înșiși și le crește nivelul sănătății. Nu mai este niciun secret faptul că dintotdeauna aceste beneficii și multe altele au făcut și fac parte din relația natură-animale-oameni și totodată faptul că nevoia noastră de a fi în această relație este scrisă în genele noastre.

interviu Dr. Rey și Camelia Gherghel

De ce Integra și copiii speciali?

Pe tot parcursul facultății am avut de îndeplinit diferite stagii de practică. Astfel că, într-un semestru, stagiul de practică a presupus participarea la activitățile de socializare și terapie ale Asociației Integra. Întrucât mi-au plăcut foarte mult atmosfera caldă și devotamentul celor implicați în acest proiect, am decis să devin voluntar. Au tot trecut vreo 7 ani de când am pășit pentru prima dată în universul acestor copii minunați, blânzi și darnici.

Cine este domnișoara Camelia Mihaela Gherghel?

Camelia este psihoterapeutul echipei. Ea face sesiuni de autocunoaștere și dezvoltare personală, terapii de familie, cuplu și copii, precum și intervenții pentru persoane cu nevoi speciale. Principiul după care ea se ghidează este că toți oamenii sunt unici și valoroși. Pornind de la această idee, misiunea ei este să-i ajute pe oameni să descopere aceste lucruri despre ei înșiși. A urmat Facultatea de Psihologie, două mastere, o formare continuă în cadrul Centrului de formare și terapie pentru Copil, Cuplu și Familie, un curs postuniversitar în Terapia și activitățile asistate de animale pentru persoane cu nevoi speciale și a participat și participă în continuare la conferințe și workshop-uri specializate în terapia de familie, cuplu, copil, autism, etc.

Cum arată noua căsuță a lui Dr. Rey?

Noua căsuță a lui Dr. Rey a fost creată din necesitatea de a-i ajuta pe copiii care au trecut prin suferințe diferite să se simtă confortabil și în siguranță pentru a putea vorbi. Noua căsuță a lui Dr Rey este un cort mare, plin cu perne pufoase și pături, cu ursuleți, luminițe și evident, Dr. Rey. De când cu această căsuță, am observat într-adevăr o deschidere mai mare a copiilor spre a vorbi despre divorțul părinților sau abuzurile suferite, pierderi or situațiile de bullying.

interviu Dr. Rey și Camelia Gherghel

Cât de mult ajută terapia cu Rey?

În cadrul cabinetului dar și în colaborările noastre cu diferite Asociații pentru persoane cu nevoi speciale, am observat o evoluție mult mai rapidă a recuperării copiilor. De exemplu, în dezvoltarea autonomiei personale, copiii sunt motivați să învețe cum să își spele dinții, fața, mâinile, cum să își facă un sandwich ori să își lege șireturile întrucât fac aceste lucruri prima dată pentru Rey, iar astfel sunt mult mai motivați. Atunci când terapia este focusată spre stimularea senzorială, se pot observa îmbunătățiri ale sistemelor senzoriale foarte repede deoarece exercițiile presupun comunicarea și formarea unei echipe cu Dr. Rey, care din nou îi motivează pe copii foarte mult.

Ce planuri au Dr. Rey și Camelia Mihaela Gherghel?

Dr. Rey și Camelia Mihaela Gherghel își doresc ca toți oamenii care le pășeșc pragul cabinetului să se simtă cât mai bine, iar evoluția terapiilor lor să fie cât mai eficientă și calitativă, iar astfel încercăm mereu să ne îmbunătățim serviciile. Recent, am introdus în cabinet ședințe de terapie asistată video. De exemplu, în terapiile cu copiii cu nevoi speciale, părinții interacționează prin joc pe rând cu copilul lor și învață să comunice cu acesta potrivit nevoilor sale, iar eu ca terapeut îi asist din cealaltă cameră audio și video la îndeplinirea nevoilor copilului. Apoi, avem ședințe în care analizăm comportamentele, emoțiile și stările avute în cadrul acelor interacțiuni cu scopul de a observa pattern-uri de interacțiune și de a produce schimbări care să se potrivească nevoilor actuale ale copilului lor. De asemenea, urmează să introducem în cabinet, în perioada următoare, jocuri kinetice asistate video pentru dezvoltarea fizică și senzorială a copiilor cu nevoi speciale.

Un scurt mesaj pentru cititorii Revistei ALTFEL

Mesajul meu către cititorii Revistei ALTFEL este să fie atenți mereu la ei înșiși, la felul cum se simt și modul în care aceste trăiri sunt comunicate, verbal sau nonverbal, întrucât pentru a putea oferi lumii exterioare tot ce avem noi mai bun în noi, avem nevoie prima dată să ne simțim bine cu noi înșine, să știm că suntem unici și valoroși. Căci, dacă nouă ne este greu să trăim cu noi înșine 24/24 cum să putem trăi în armonie cu lumea exterioară?

text: Mihaela Livia Popa
Photo Credits: Ameliegraphie si Blanka Zsori Photography

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*