O poveste despre pasiune și iubire – Dr. Laura Rațiu

0

Când eram mică și mă întreba un adult ce vreau să mă fac când voi fi mare, răspunsul meu era mereu același… zootehnistă. Nu știam exact ce presupunea această meserie, dar auzisem eu prin satul copilăriei mele că are legătură cu îngrijirea animalelor. Abia când am crescut mai mare mi-am dat seama că eu de fapt veterinar aș fi vrut să mă fac. Pe mine însă, pașii m-au purtat pe un alt drum, dar am fost mereu curioasă de versiunea mea în uniformă de super-erou veterinar. De data aceasta am stat puțin de povești cu Dr. Laura Rațiu, omul din spatele clinicii Bassy. Ce am întrebat-o, dar mai important, ce mi-a răspuns, veți găsi în interviul de mai jos.

Spuneți-ne câte ceva despre dumneavoastră. Cum ați ajuns să practicați meseria de veterinar și cum decurge o zi obișnuită la Clinica Veterinară Bassy?

Eu mi-am descoperit adevărata vocație, aceea de medic veterinar, ceva mai târziu în viață. După ce am absolvit Facultatea de Mecanică și am lucrat ca ofițer de informații, mi-am dat seama că dragostea mea și pasiunea mea pentru animale, dorința de a le ocroti și a le ajuta, se pot concretiza și că acest lucru îmi doresc să fac, de fapt, în viață.

O zi obișnuită la Clinica Veterinară Bassy? Multă bucurie alături de animăluțele sănătoase, multă tristețe pentru cele în suferință, multă muncă, mult prea multe acte și registre…

Care sunt cele mai intense provocări în această meserie?

Mentalitățile oamenilor reprezintă cea mai mare provocare și cea mai grea luptă pentru mine și pentru noi, la Clinica Veterinară Bassy. Faptul că încă există destul de multe persoane care consideră firesc să țină câinii în lanț, faptul că sunt destul de mulți oameni care abandonează, neglijează și chiar chinuie animale, cred că este nu numai trist și inuman, dar reflectă și gradul de cultură și civilizație al românilor. Și lupta permanentă pentru a face proprietarii de animăluțe să înțeleagă importanța vaccinărilor, importanța sterilizării, să înțeleagă că medicina nu e matematică, din păcate, că organismele reacționează diferit la tratamente și la boli. Iar lipsa asigurărilor de sănătate în domeniul veterinar face munca medicului veterinar mult mai dificilă.

De asemenea, aș spune și faptul că medicul veterinar în România nu are statutul meritat și astfel nu poate reprezenta un reper și un sprijin real pentru proprietari, parțial din cauza legislației, parțial din cauza mentalităților și uneori chiar din vina neavizaților care “știu ei mai bine” totul.

Povestiți-ne despre un caz ce v-a rămas în suflet.

Bucuria e imensă atunci când reușești să învingi boala sau chiar să sfidezi moartea, atunci când vezi aceeași bucurie în ochii proprietarului. Așa s-a întâmplat și cu Tasha, un bichon de 2 ani, care a fost lovită de mașină. Când vezi un cățel de 4 kg zdrobit, pur și simplu te întrebi cum poate un “om” să nu frâneze sau măcar să oprească mașina să ducă animăluțul la veterinar! Din fericire, un om a adus-o la clinică și din fericire Tasha – care a evadat din curte după ce muncitorii au lăsat poarta deschisă, avea microcip și stăpânii au putut fi anunțați. După o amputare de membru, o hernie inghinală și multiple plăgi necrozate, au urmat multe săptămâni de luptă, medicație, laser terapeutic, bandaje, din nou operații. Iar acum, după 2 ani, Tasha, chiar și în 3 picioare, e cel mai vesel și sănătos cățel. Și se bucură alături de noi de fiecare dată când vine la clinică.

Din punctul dumneavoastră de vedere, cum credeți că stă România la capitolul animale abandonate sau cele născute pe stradă și neglijate? Credeți că se va schimba ceva în această direcție într-un viitor apropiat?

Abandonul, neglijarea și chiar torturarea animalelor în România reprezintă un mare minus al societății noastre, din punctul meu de vedere și, așa cum am mai spus, reflectă foarte clar gradul de civilizație și de cultură al unui popor. Din păcate, eu cred că nici nu se va schimba mare lucru într-un viitor apropiat, tocmai pentru că totul ar trebui să pornească de jos în sus, bineînțeles cu sprijin legislativ și executoriu. Doar că, în opinia mea, în România, numărul persoanelor care abandonează, neglijează, disprețuiesc sau chiar torturează animalele este mult mai mare decât cel al iubitorilor de animale, al celor care ajută, cât și cum pot, animalele abandonate.

Credeți că românii adoptă sau cumpără mai mult?

Eu cred că românii adoptă și cumpără aproape în egală măsură. Și consider că, indiferent dacă unii posesori de animale preferă să adopte sau alții își doresc o anumită rasă de câini sau de pisici, important este ca fiecare să își iubească și să își ocrotească companionii.

Cu ce e diferită o clinică veterinară de un simplu cabinet veterinar?

O clinică veterinară, așa cum mi-am dorit-o eu și așa cum este Clinica Bassy, oferă posibilitatea de a diagnostica, de a preveni și de a trata, de a interveni chirurgical și de a spitaliza animale de companie. Și toată această muncă o fac împreună cu colegi foarte bine pregătiți profesional și cărora le pasă cu adevărat de animăluțe. Iar investițiile în aparatură performantă, medicamente și consumabile de top, în alte produse și în pregătirea profesională continuă sunt similare cu cele ale unui spital uman, diferența fiind că costurile le suport eu și nu statul.

Dacă ar fi să o luați de la început, ați alege tot meseria de veterinar? Dacă nu, ce altceva v-ar fi plăcut să faceți?

Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege categoric din nou meseria de medic veterinar.

Pentru noi e clar că meseria de veterinar vine la pachet cu o iubire necondiționată pentru animale. Dețineți animale? Povestiți-ne puțin despre ele.

Într-adevăr, toate animăluțele sunt foarte aproape de sufletul meu, eu nu concep viață fără companioni necuvântători. Pot spune fără nici o umbră de îndoială că dragostea necondiționată pe care o oferă și legăturile care se leagă nu se compară cu nimic altceva. Clinica am numit-o după Bassy, cățelușa mea Basset Hound care a fost alături de mine timp de 13 ani foarte frumoși. Acum, alături de mine acasă am cățelușele Sophie, teckel sârmos, Maggie, basset hound iar la clinică locuiesc Yoda și Schnautzy, cățelușele mele metis adoptate și Trixie, o pisică europeană. În curte mai am 6 căței metis adoptați și indoor 10 pisici.

Ce sfaturi aveți pentru cei care au necuvântătoare blănoase în grijă?

Din punctul meu de vedere, un animăluț este ca un copil, un copil care în permanență are nevoie de afecțiune, de protecție, după care trebuie să strângi jucăriile și să faci curat, care te iubește necondiționat și care îți oferă nenumărate bucurii, un copil care nu devine adult niciodată. Și înseamnă o mare responsabilitate, în același timp.

Tocmai de aceea, pentru a vă bucura împreună, recomand: vaccinați și deparazitați la timp, sterilizați, mergeți la veterinar la controale periodice, fiți atenți la modificările de comportament, oferiți-le afecțiune, hrană bună, un adăpost bun și curat, plimbați cățeii în lesă și țineți pisicile cât mai mult în casă!

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.