Multiplele personalități ale lui Andrei Ciobanu

0

Andrei Ciobanu a cunoscut succesul atât pe scenă, ca stand-up comedian, cât și ca om de radio. Dar ceea ce l-a propulsat cu adevărat în atenția tuturor a fost prima și foarte controversata lui carte, Suge-o Ramona. A urmat și a doua carte, Suge-o Andrei, iar anul acesta ne-a pregătit încă o surpriză majoră. Află toate detaliile chiar de la el, din interviul de mai jos.

Cine este Andrei Ciobanu și cum ai ajuns să faci stand-up?

Andrei Ciobanu este un băiat care s-a născut în Suceava acum 28 de ani și jumăte, care a vrut să devină fotbalist, dar mama lui nu… mama lui voia să facă canto… și a făcut și fotbal și canto. După, s-a dus la facultate la Cluj (la fără taxă că a învățat bine). Și a făcut facultatea la Cluj și în timpul ăsta s-a apucat și de stand-up; văzuse el pe net când a apărut stand-up-ul la noi, pe Teo, Vio și Costel și nu știa exact la ce se uită, și a învățat glumele lor și le zicea prietenilor și mureau toți de râs.

La Cluj s-a întâmplat să văd o preselecție pentru trupa de umor, Comedica. M-am dus acolo și am trecut prin 3 preselecții (zici că intram în NATO nu într-o trupă de umor). Am luat preselecțiile și am devenit noul membru al trupei. Amuzant este că ei căutau o femeie. Acuma nu știu dacă am fost eu atât de bun încât au zis: “bă îl luăm pe ăsta chiar dacă noi căutăm o femeie” sau am fost eu mai efeminat și au zis “las’ bă, merge și ăsta”.

Am terminat facultatea și voiam să fac stand-up. Adică mi-ar fi plăcut să fac asta dar nu știam că se poate face bani din stand-up, că eu nu luam bani pe spectacole; mă rog… spectacole e mult spus… pe alea 5 minute cât urcam eu pe scenă. Am zis totuși că mă duc la București să-mi încerc norocul. Am deschis un show cu Teo, Vio și Costel unde m-au remarcat și mi-au zis că le place de mine că sunt foarte bun și că ar trebui să merg mai departe cu toată treaba asta. Așa am ajuns la București.

Cum a ajuns “Suge-o Ramona” de la o postare pe pagina ta, la o carte în print?

Daaa, habar n-am. E foarte interesantă toată treaba asta; adică și acum mi-e greu să cred și să conștientizez tot ce s-a întâmplat. Eu am postat pe Facebook ceea e în momentul ăsta primul capitol, și povestioara aia s-a făcut virală. Țin minte că pe vremea aia aveam vreo 8000 de like-uri la pagină și de la 8000 de like-uri am crescut foarte mult. Și toți oamenii îmi lăsau comentarii: “Păi și mai departe, ce s-a întâmplat? Ce a făcut Ramona? Care-i faza?” Și pentru că eu știam ce s-a întâmplat mai departe… am scris.

La un moment dat mi-a scris chiar Ramona un mesaj în care îmi spunea să povestesc anumite faze. După ce am postat mesajul ei, parcă totul a luat-o și mai razna, cumva oamenii și-au dat seama că e o poveste reală și nu o fabulație a imaginației mele.

Următorul pas a fost să caut un loc online unde să pun toate “capitolele”. Mi se părea că pentru cineva care intră pentru prima dată pe pagina mea de Facebook totul era fără sens. Și așa am descoperit Wattpad. Trebuie să recunosc că nu m-am uitat niciodată în statistici să văd dacă textele mele sunt citite, dacă am comentarii și așa mai departe. După câteva luni, când am aruncat un ochi mai în detaliu, am văzut că până în momentul acela, 800 de mii de oameni îmi citiseră cartea. Îți dai seama că nu mi-a venit să cred… aproape un milion de oameni. Toți cititori unici.

În foarte scurt timp au început să curgă cererile unei cărți care să poată fi ținută în bibliotecă și recitită. La început i-am direcționat pe toți pe site, nu înțelegeam de ce ai da bani pe o carte care e gratis online! Dar până la urmă am zis, fie… hai că fac o listă cu oamenii care ar vrea cartea, vorbesc cu o tipografie și să plătească fiecare costurile de producție. Partea cea mai interesantă a fost când lista mea a început să sară de 2000 de oameni. Mi-am dat seama că mă depășește situația și cred că nici nu era legal să vând de capu’ meu 2000 de cărți. Așa am ajuns să vorbesc cu o editură. Au făcut oamenii 5 mii de exemplare, să fie, să nu trebuiască. Am anunțat într-o zi de vineri că a ieșit cartea… luni nu mai exista nici una pe piață. De aici a explodat totul… cartea a devenit bestseller și eu autor.

interviu Andrei Ciobanu

Cum a fost experiența lansărilor de carte?

Experiența lansărilor a fost inedită pentru că n-a fost ca o lansare de carte obișnuită. Mă sunau librăriile: “domne’ hai să faci la noi” și eu eram conștient că nu puteam să fac lansarea într-o librărie, pentru că “Suge-o Ramona” nu e o carte obișnuită, nu e o carte care să-ți schimbe mentalitatea, care să te facă să vezi lucrurile altfel, sau o carte care să te învețe ceva; e o lectură ușoară pe care o citești și te simți bine, râzi și, bineînțeles, cred eu, te regăsești. Adică toți cei care au citit-o s-au regăsit în câte o părticică din carte.

Am analizat toate variantele și, având în vedere că eu mă duceam prin țară cu spectacole, m-am gândit că ar merge să le combin. Spectacol de stand-up cu lansare de carte. A fost o experiență super faină. Așa mi-am dat seama cât de mulți oameni și-au dorit să aibe un exemplar al cărții semnate. A fost oarecum și o campanie de fidelizare, zic eu, totul învelit într-o atmosferă relaxantă care, de obicei, începea cu un monolog apoi o sesiune de Q&A.

Ai ales cumva să mergi în stilul tău și te-ai asigurat că oamenii chiar își doreau să fie acolo….

Da, da. Adică să nu vină că erau în trecere…

După cum știm, Ramona este o persoană reală, evident a citit cartea. Ce părere are ea despre portretizarea ei în carte?

Cu Ramona cea reală (că nu o cheamă Ramona în realitate), n-am mai vorbit de ceva vreme. Ne-am întâlnit ultima oară când am fost amândoi acasă de Paște, înainte de lansarea cărții, când încă totul era la nivel de postări pe Facebook. Am stat la povești, am râs, am glumit. Totul a fost ok, a fost chiar încântată de idee, mai ales că era și ea conștientă că în mare așa a fost totul. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care a fost publicată cartea. Cred că ea are impresia că eu am făcut niște miliarde frumoase… îți dai seama că nu a fost nici pe departe așa. Ramona, dacă citești asta, să stai liniștită, în România nu se fac bani din cărți.

Până la urmă nu ai nici un feedback de la ea legat de carte?

Știu că-i plăcea și se amuza când era jumătate de carte pe net; după aia n-am mai vorbit niciodată, nici despre asta, nici despre altceva.

Și Anemona?

Cu Anemona a fost foarte amuzant. Datorită cărții am început din nou să vorbim. O perioadă lungă de timp am pierdut legătura cu ea. Nu aveam Facebook-ul ei pentru că nu o găseam, nu îi știam numele real. Dar, o fană a poveștii era din același oraș cu Anemona și am aflat de la ea numele ei real (oraș mic, aceeași generație – toată lumea cunoaște pe toată lumea) și Facebook-ul ei. Primul lucru pe care i l-am zis a fost scurt și la obiect: “hei, nu știu dacă ai văzut, dar eu am scris povestea noastră… mă rog, o parte din ea și aș vrea să știi asta de la mine” și i-am lăsat link. Mi-a răspuns după 12 ore… 12 ore în care eu am stat tot panicat. Feedback-ul ei a fost neașteptat. Mi-a zis că am făcut-o să plângă de cât de frumos am scris… și acum are ambele volume acasă, semnate.

Cred că am făcut o treabă bună în încercarea mea de a ascunde identitatea personajelor din cărți.

Apropo de asta, ce părere ai de oamenii care s-au pus să le caute pe Ramona și pe Anemona, adică te așteptai la efectul ăsta?

Sincer să fiu, nu. Îmi aduc aminte că aveam o prietenă pe Facebook pe care o chema Anemona și care era din Arad și la un moment dat mi-a scris că îi pare rău dar ea o să-mi dea unfriend. Și când am întrebat-o ce s-a întâmplat, mi-a zis că nu mai suportă, că o sună într-una oameni să o întrebe dacă ea este Anemona lu’ Ciobanu. Au fost și oameni dubioși care mi-au căutat foaia matricolă din liceu (aparent sunt online… doar timp să ai să cauți). Și au luat la căutat toate Ramonele din generația mea și mi-au trimis lista cu ele să le spun care din ele este cea reală. Țin minte că i-am răspuns că nu știu dacă să fiu impresionat sau să sun la poliție :). Și mai sunt și o grămadă de persoane care mă întreabă obsesiv dacă povestea este sau nu reală. Eu sincer nu cred că treaba asta ar trebui să aibe vreo relevanță. Tu ai citit o carte care ți-a plăcut sau nu. Atât.

interviu Andrei Ciobanu

Apropo de asta, cât la sută e realitate și cât ficțiune?

Undeva la 70% în ambele volume este real. Dar cum spuneam, nu cred că treaba asta ar trebui să aibe vreo relevanță. Dacă afli că nu e reală, chiar dacă inițial ți-a plăcut cartea, nu o să-ți mai placă?

Povestește-ne puțin despre controversele legate de Suge-o Ramona.

Care controverse? Despre care dintre controverse să-ți vorbesc?

Ce critici ai primit cel mai des?

Că e un jeg de carte. Nu am nici o problemă cu criticile, să ne înțelegem, și de cele mai multe ori mi le asum, atât timp cât sunt argumentate. Nu am susținut nicio dată că sunt scriitor și nici nu o fac. Știu despre cărțile mele că sunt o lectură ușoară, relaxantă și nu am zis niciodată că ele tratează nihilismul și curentele romantismului. Sunt mulți oameni care nu înțeleg că în orice domeniu există stiluri și genuri. De exemplu, nu toate filmele bune trebuie să fie drame sau horror. Mai sunt și acele “comedy junk” care nu sunt capodopere dar sunt pentru nopțile în care vrei ceva ușor, să te relaxezi la un film care să nu trezească în tine prea multe întrebări existențiale, pe care să-l iei așa, ca atare, cu fabulațiile lui. Așa e și în cazul de față. Nu toate cărțile trebuie să fie Shakespeare, Nietzche sau Schopenhauer… mai e nevoie și de câte o lectură ușoară din când în când, amuzantă și relaxantă. Și eu consider că cele pe care le-am scris eu, asta sunt.

Au dat și explicație? Cei care au susținut că e un jeg?

Da. Că e o rușine pentru literatură… cum să faci glume despre Hitler în carte? Cum să vorbești așa?

Cum ai ales titlul?

Titlul s-a ales singur. Inițial, când era totul doar o poveste pe net, se numea Povestea Ramonei. Dar, având în vedere că fiecare capitol se termină cu Suge-o Ramona… Prea repetitiv să nu fie titlu.

Crezi că e o strategie bună pentru un scriitor să ofere online, gratis, o mare parte din conținut și după aceea să printeze?

Nu. Așa s-a întâmplat la mine, pentru că eu nu am pornit pe acest drum cu ideea unei cărți în minte. La mine totul a pornit de la niște postări pe Facebook, care au luat amploare. Din volumul II, de exemplu, nu am pus nimic pe net

Dacă ai lua-o de la capăt și cu Suge-o Ramona…?

Nu știu cum ar fi. Pentru că până la urmă aici e cumva vorba de un cerc vicios. Dacă eu nu scriam acele postări pe Facebook, nu se ajungea la nici o carte. Până la urmă, mulți au cumpărat cartea pentru că știau despre ce e vorba și pentru că le-a plăcut ce au citit în online. Altfel, prin metoda clasică, e cam greu. În primul rând, dacă nu ești un scriitor consacrat e foarte greu să găsești pe cineva care să te publice. Apoi, mi se pare la fel de greu să convingi cititorii să te cumpere. Cine ești tu să îți citească povestea? Cred că reclama din gură în gură e foarte bună în cazul de față. Iar dacă tu poți să-ți faci un blog și în ciuda tuturor informațiilor pe care le găsim azi pe “toate gardurile”, reușești să aduci oameni acolo în locușorul tău, să te citească, atunci cred că se merită să publici. Chiar azi m-a întrebat cineva: “Câți bani ai făcut din Suge-o Ramona? Că vreau să știu dacă merită să mă apuc de scris”. Dacă asta e prima ta întrebare, atunci nu ar trebui să te apuci de scris.

Ce ne poți spune despre volumul II? Despre Suge-o Andrei. Cu ce e diferit?

E foarte diferit. În primul rând, Suge-o Andrei nu mai e scrisă din perspectiva unui puști de 17 ani, e scrisă din perspectiva bărbatului de 25 de ani. Atunci când mă întreabă lumea care e mai bună, Andrei sau Ramona, ca să explic cel mai bine, îmi imaginez că Suge-o Ramona e ca primul apartament pe care trebuie să ți-l cumperi. Și strângi bani din toate părțile și strângi cureaua și faci multe sacrificii, pe când Suge-o Andrei mi se pare că e ca momentul ăla când ajungi să ai bani și îți permiți o mobilă și finisaje scumpe, un pian chiar. La Suge-o Andrei, știam că va fi o carte, am știut de la început cum va fi structurată, am urmat un plan pe care mi l-am făcut înainte, știam cum începe și cum se termină. La Suge-o Ramona a fost totul cum a venit, pe bâjbâite. Ramona e mai mult o adunătură de postări care se legau unele de altele. Mie mi se pare că e mult mai bine scrisă Suge-o Andrei.

Ce așteptări ai de la suge-o Andrei?

Sincer? Nu am nici o așteptare. Nu am avut nici la prima, nu am nici la a doua. Ce m-a interesat pe mine a fost să scriu cât mai bine și să portretizez personajele cât mai corect. Și sper, bineînțeles, că le place oamenilor. Atât.

Din research-ul meu am văzut că urmează o ecranizare după Suge-o Ramona. E adevărat?

Da, este.

Cum s-a ajuns la asta? Adică, postare pe Facebook, carte, ecranizare…

Încă de când am publicat Suge-o Ramona, au început să vină cererile de ecranizare din mai multe părți. Și de fiecare dată când discutam cu prietenii mei despre asta le ziceam că eu voi accepta o ofertă de film doar dacă aceasta vine din partea Cristinei Iacob. De ce? Pentru că știam că ea face filme comerciale, iar Suge-o Ramona este o carte comercială. Întâmplarea a fost că eram la dentist într-o zi când mi-a sunat telefonul… număr necunoscut. Cum nu puteam răspunde am trimis un mesaj: “Nu pot răspunde acum, sms vă rog”. Mi-a răspuns scurt și la obiect: “Sunt Cristina Iacob și vreau să vorbim”. Am sunat-o imediat după ce am ieșit de la dentist iar negocierea a durat fix 7 secunde. Ne-am văzut în seara aia, mi-a zis în mare cam ce ar vrea ea să facă. Am făcut și eu ca George R. R. Martin să îmi fac o idee despre cât de mult cunoaște ea din carte. I-am pus o întrebare la care nu ar fi știut să răspundă dacă nu ar fi citit cartea . Mi-a răspuns și am bătut palma. M-a mai întrebat câți bani vreau, eu am întrebat-o cât dă (până la urmă nu era atât de mult despre bani, cât îmi doream destul de mult să văd lucrul ăsta întâmplându-se). Am terminat filmările, iar anul acesta vom vedea filmul în cinematografe.

Super, de abia așteptăm!

Și eu!

Cum e viața la Kiss Fm?

Viața la Kiss este grea și frumoasă.

De ce grea și de ce frumoasă?

Trezitul ăla nenorocit. Și nu atât de mult trezitul, că până la urmă te obișnuiești cu el…

Scuze că te întrerup, la ce ora sunteți în studio?

La 6.

Deci, lucrurile stau în felul următor. Noi suntem în studio în momentul în care s-a dat drumu la emisiune și nu trebuie doar să fim acolo, cât trebuie să fim super vioi. Îți dai seama că uneori nu ai chef, alteori te doare măseaua sau poate ai băut și tu o bere, sau poate 10. Ideea e că tu trebuie să fii plin de energie, indiferent de situație. De asta sunt grele diminețile. Mi-e mi-a luat ceva vreme până să mă obișnuiesc. Trebuie să vorbești tare, articulat, să se înțeleagă fiecare cuvânt. Dar, în același timp, cred că mulți ascultători tocmai de aia ne ascultă, pentru că suntem foarte “true” și de cele mai multe ori nu mă ascund atunci când mi-e somn sau efectiv nu am chef de emisiune.

Apropo de asta, cât e organizat din tot ce faceți acolo, cât planificați și cât e spontan?

Păi, ca în mai toate emisiunile care se respectă, totul e organizat și planificat. Noi știm exact despre ce vom vorbi. Nu prea îți permiți să dai drumu la microfon și vezi tu ce iese. Știm subiectele, le alegem cu o seară înainte. Și mai e o chestie. La orice radio există ceasul… la ora aia trebuie să intre reclamele, la ora cealaltă trebuie să intre știrile. Totul trebuie să se întâmple la fix. Niciunde nu se face: “Hai să dăm drumu la cameră și vedem noi ce iese”.

E destul de multă muncă în spate. Mulți au impresia că e ușor, că stăm doar câteva ore acolo și gata, jobul nostru s-a terminat. Și oarecum mă bucur că las impresia asta, înseamnă că mi-am făcut bine treaba. Atât în stand-up cât și la radio și în multe alte domenii este foarte multă muncă în spate. La noi, e o întreagă echipă cu care lucrăm pentru matinal, pentru piese, pentru parodiile noastre, pentru filmulețe…

Cum vă vin ideile pentru parodiile respective?

Uneori e suficient să ascultăm o piesă și să ne vină ideea, alteori ne gândim că ne-ar plăcea să facem ceva cu Smiley, de exemplu. Luăm legătura cu el, îi propunem niște scenarii, alege ce îi place și dăm drumu’.

Ați avut vreo reacție negativă la parodiile astea?

De la cine? De la oameni sau de la artiști?

De la artiști

Nu.

De la oameni?

Eee, îți dai seama că pe Youtube sunt oameni care comentează.

Stand-up comedian, scriitor, om de radio. Dacă ar trebui să alegi una singură, ce ai alege? Care crezi tu că te reprezintă cel mai bine?

Stand-up, clar. Eu și acum mă consider un comedian care pe lângă asta mai face și alte lucruri. Și la radio e tot ca la stand-up, doar că mai elaborat, mai organizat, mai planificat. Cartea e scrisă tot ca la un stand-up… Să ne înțelegem, îmi place tot ce fac. La partea cu scrisul, îmi place libertatea pe care mi-o dă și faptul că nu sunt legat de un loc anume sau un orar anume. La radio îmi place super mult că intru în contact cu tot felul de oameni, ca și cum aș avea 2 milioane de prieteni, îmi place schimbul de idei care se face aici.

Ce alte planuri de viitor ai?

Vreau să plec într-o vacanță, nu am mai fost în una de 5 ani de zile. Aș mai vrea și o operație la nas, pentru că am deviație de sept și nu pot să respir și mi-ar plăcea să găsesc un doctor bun care să facă asta fără să mă doară ca dracu’. Mi-ar plăcea să-mi găsesc timpul să sărbătoresc toate cele realizate până acum.

Transmite-le un mesaj cititorilor Altfel.

Păi e foarte simplu, să fiți altfel. Că altfel tot timpu e bine.

Quiz:

Dacă ai primi un elefant unde l-ai ascunde?

Pe pian în bucătărie.

Într-un singur cuvânt, cum ai descrie internauții?

Mulți.

Care este cel mai inutil talent al tău?

Pot să-mi pocnesc nasul.

La ce film crezi că ar trebui neapărat făcută o continuare?

Nu știu la ce film ar trebui făcut un sequel, dar eu cred că ar trebui făcut un film după serialul Friends.

Ultimul lucru pe care l-ai mâncat este, de acum încolo, singurul lucru pe care mai poți să-l mănânci vreodată. Cât de curând o să mori?

Niciodată :)). Am mâncat Lava Cake înainte să vin aici. Deci o să fiu foarte gras.

Foto: Cristina Ivașcu

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*