Minute de filosofie cu… BARAKA

0

BARAKA nu este doar un loc, este o stare de spirit, un grup de 4 tineri care își lasă imaginația să zboare pe culmile unde doar mintea unui artist poate să ajungă. Prin arta lor ei caută reacții, indiferent că ele sunt negative sau pozitive, țelul lor e să stârnească în privitor un sentiment. Adesea blamați pentru curajul de care dau dovadă, eu consider că ei sunt deschizători de drumuri în România, o gură de aer proaspăt, o încercare de aliniere la contemporanul de afară. Vă invit să-i descoperiți și voi pe Mihai Toth, Paul Feier, David Iancu și Adrian Popa aka BARAKA

Pentru început, povestiți-ne puțin despre cine este BARAKA. Cine sunt persoanele din spatele conceptului? Care este nucleul acestui proiect și cum a pornit totul?

Baraka este o entitate artistică emergentă formată din 4 persoane David Iancu, Adrian Popa, Paul Feier și Mihai Toth. Putem considera ca și nucleu o dedicare aparte în atelier, hrănită de o foame nebună de cunoaștere. Pur și simplu iubim să facem artă. Povestea a început cu aproape 6 ani în urmă, când ne-am cunoscut accidental, în cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de vest din Timișoara. Prietenia noastră s-a clădit treptat și natural, iar la un moment dat am înțeles că ne doream mai mult decât ne oferea instituția la vremea respectivă. A fost un soi de nebunie atunci când am găsit împreună un spațiu abandonat și am început să activăm instinctiv. Când am început să lucrăm sub același acoperiș, fiecare avea propria sa preocupare: unul era obsedat de desen și sculptură, altul începea un demers în dezvoltarea sculpturii în lână, unul era preocupat de vibrații sonore și mai era încă unul care intra în zona performance-ului. Abia după 3 ani ne-am dat seama că lucrările fiecăruia sunt de fapt lucrări concepute în grup prin discuții și experiențe. Așa s-a născut grupul Baraka Artist.

baraka arta

Unde vă găsiți inspirația?

De obicei inspirația ne prinde cu mătura în mână. Având un atelier generos ca spațiu, întotdeauna avem ceva de făcut pentru întreținerea lui. Atunci când măturăm, tăiem iarba, ștergem sculpturile de praf sau când instalăm o rețea nouă de lumini etc., apar tot felul de discuții de tip brainstorming care duc la nașterea următoarelor lucrări. Statul la masa rotundă, cu berea în mână, niciodată nu a funcționat la noi pentru generarea de idei.

Din punctul vostru de vedere, care este funcționalitatea artei în timpurile noastre?

Nu există o funcționalitate în artă. Noi privim arta total ieșită din contextul vieții sociale, religiei sau politicii. Arta e o forță (a naturii), pe care omul încearcă să o mânuiască cumva. Ea oferă artistului o putere extraordinară, dar așa ceva vine la pachet cu o doză mare de asumare și responsabilitate. Ce putem spune noi e că arta contemporană îți deschide noi orizonturi și îți dă posibilitatea să vezi lucrurile din viața de zi cu zi din perspective diferite. E ca o tablă de șah, trebuie să ai răbdare, să știi cum să abordezi o situație și să fii pregătit pentru o posibilă provocare. Poate fi considerată și un sport, în cazul artiștilor, nu e doar un sport al minții, ci și o provocare fizică. Oricum suntem de părere că arta nu poate fi definită, dar ea poate oferi de multe ori un mediu rezonabil de reflecție asupra unor concepte.  

baraka arta

Care sunt personalitățile care au avut cea mai mare influență asupra voastră?

Pe noi, încă de la începutul prieteniei noastre, ne lega un fel de simpatie față de așa zisa “Școala de la Cluj”, elita artiștilor din 2005, printre care Mihai Pop, Adrian Ghenie, Ciprian Mureșan, Șerban Savu etc., care au reușit să mobilizeze fosta Fabrică de Pensule din Cluj într-o direcție de centru de artă contemporană, care s-a deschis oficial în 2009, cu galerii de artă, ateliere pentru artiști, săli de teatru contemporan etc. Au reușit să provoace un val în lumea artei contemporane internaționale.

Am crescut urmărindu-i pe cei din Cluj și am înțeles că arta are o putere incredibilă de a mobiliza anumite contexte și cercuri sociale. Dar și în Timișoara avem modele, cum e grupul Sigma, chiar dacă se întâmpla când noi nu eram încă născuți. Din astfel de exemple am realizat că noi trebuie să avem propria noastră nișă și abordare, că noi nu trebuie să așteptăm să ne ia pe sus vreun val, ci că valul trebuie creat de noi.

Care este reacția publicului la arta voastră?

Nu există public în România axat pe arta contemporană. Sunt doar câteva cercuri de persoane interesate. Suntem în proces de creare a unui public, dar asta presupune multă, chiar foarte multă răbdare, pentru educarea așa-zisului public care la un moment dat se va trezi din inerție. Noi, ceea ce putem face e să continuăm să activăm pe o anumită scenă. Afară, e altă poveste. În expozițiile susținute în străinătate, s-au născut discuții frumoase. Acolo, putem spune că drumurile au fost deja bătătorite, România e la început de drum, încă e un ”tărâm virgin” în care poți crea un trafic de idei diferit. De asta am decis să lucrăm aici, chiar dacă expunem dincolo de graniță.

baraka arta

Ce vreți să transmiteți prin arta voastră?

Nimic. Deși e foarte greu să transmiți acest tip de nimic despre care vorbim, pentru că în general ceea ce expunem are accent figurativ, iar cei care interacționează cu subiectele noastre se pierd în detalii. Noi promovăm un anumit tip de detașare în interacțiunea cu arta, ceea ce e o provocare pentru vizitatori.

Vă susțineți doar din artă?

Da, din fericire.

Cum arată o zi obișnuită în viața voastră?

În principiu o zi obișnuită la noi înseamnă 26 de ore. Culmea e că funcționăm după un program, ceea ce e destul de “dubios” pentru un artist. Ne place să ne trezim la 7:00 dimineața, la ora  8:00 deja la Baraka se aude zgomotul de flex și aparatul de sudură. În timpul zilei avem anumite “pauze” în care avem diverse întâlniri cu vizitatori și colaboratori. Programul de lucru se încheie de obicei în jurul orelor 2:00 – 3:00 dimineața, asta după o “partidă” de măturat Baraka. E, de fapt, un stil de viață în care ne-am complăcut cu ceva timp în urmă.   

Povestiți-ne puțin despre căsuța în care totul devine posibil. Cum a ajuns să fie sediul vostru?

Acum 6 ani am “furat” spațiul. Totul a pornit de la un proiect pe care-l aveam în minte. Eram în anul întâi, al doilea semestru și voiam să realizăm o reinterpretare contemporană a picturii lui Rembrandt, “Rondul de Noapte”. Problema era că dimensiunea pânzei plănuită de noi era de 4 metri înălțime și 7 metri lungime. Un astfel de proiect nu are nici o șansă în fața pereților oferiți de facultate. Pornind într-o plimbare în jurul facultății, accidental ne-am lovit de clădirea dezafectată în care se odihneau câțiva oameni ai străzii printre multe gunoaie și, probabil, șobolani. Am intrat, am prins pânza și am început să pictam. A fost o nebunie, am luat câteva mături, cearceafuri șifonate și am dus o bătălie cu însăși pânza. A ieșit un “fiasco” vizual, atât de bine ne-am simțit pictând imensa pânză, încât am zis că asta e momentul perfect în care trebuie să facem ceva cu noi și cu spațiul acesta. Nu am întrebat pe nimeni cui aparține clădirea, ne-am văzut de treabă și timp de un an nimeni nu ne-a întrebat nimic. Mai apoi au apărut niște autorități, administratori ai facultății, care ne-au luat la întrebări, așa am aflat că această construcție aparține Universității de Vest din Timișoara. Am început să batem la tot felul de uși din Universitate, până am dat de “Sfântul Ilie”, un director general administrativ din Universitate, pe nume Ilie. Domnul Ilie ne-a ascultat povestea și a rezonat atât de bine cu noi, încât tot ce a spus a fost “ – Băieți, de acum vă puteți considera ca și copii mei!”. Am primit o ștampilă și o semnătură, au trecut aproape 6 ani, și uită-ne aici.      

baraka arta

Ne povesteați că voi nu sunteți 4 persoane diferite, ci sunteți oarecum părți ale aceluiași mecanism creator… Cum reușiți să lăsați individualitatea deoparte și să nu vă pierdeți în celălalt?

De fapt, fiecare dintre noi are o personalitate diferită, dar ceea ce lăsăm deoparte este orgoliul. Faptul că am creat împreună un context în care doream să ne dezvoltăm natural spiritul artistic, credem că acesta a fost elementul principal ce ne-a acaparat ego-ul. Trecând prin tot felul de momente cu spațiul nostru s-a creat o energie aparte între noi.   

Cum a fost primit Prevernisajul Baraka și ce așteptări aveți de la evenimentul din octombrie?

La un moment dat am primit un feedback interesant de la un cadru didactic din Facultatea de Arte, cum că nu mai văzuse asemenea expoziție în Timișoara de acum 50 de ani. Pentru octombrie anunțăm un “fiasco” contemporan în toată puterea cuvântului.

La ce să ne așteptăm în viitor de la BARAKA?

Baraka artist își va continuă traseul de acum înainte, pe diverse scene și în diverse colțuri ale lumii, sau în România. Vom crea reacții diverse, așa cum ne-am obișnuit cu ceva timp în urmă.

Un mesaj pentru cititorii Altfel.

Sperăm că pe parcurs cititorii să devină tot mai numeroși, și încurajăm publicul larg să interacționeze cât mai des posibil cu aria culturală de pretutindeni. Vă așteptăm la spațiul nostru de creație pentru povești și inspirație!

About Author

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.