Dincolo de granițele Jazzului – JazzyBIT

0

Nu mai ţin minte exact cum am dat prima dată peste muzica lor. Cert e că mi-au plăcut de la prima ascultare. Am început să caut mai multe despre ei şi, ca să vezi, nu doar că erau din România, erau şi timişoreni. Am zis atunci că e musai să mă văd cu ei la un pahar de vorbă să-mi povestească mai multe despre cine sunt, cum au început şi care sunt planurile lor de viitor. Lucrurile au decurs foarte natural… cafeau de la Ambasada a fost aromată, compania mai mult decât plăcută, iar povestea lor foarte inspiraţională. Aşa că, fără alte vorbe, vă las pe voi să-i descoperiţi mai departe pe băieţii de la JazzyBIT.

Povestiți-ne puțin despre voi. Cine este Teodor, Mihai și Csongor și de unde a pornit inițiativa de a forma acest trio?

Teo și cu mine ne-am cunoscut în Timișoara Big Band unde amândoi am cântat o vreme, iar Csongi ne-a fost recomandat de către o prietenă comună, soprana Diana Pap. Teo a avut inițiativa și ne-a propus să facem un trio, iar în toamna lui 2011 am început repetițiile. În 2 februarie 2012 am avut primul concert, 2 ani mai târziu am lansat primul album, iar 4 ani mai târziu am lansat al doilea, “Horizon”, tot în 2 februarie, de aniversarea noastră.

Care a fost reacția publicului la primul album și cum a fost el primit pe piața muzicală din România și nu numai?

Primul album “Touch the Sky” ne-a dus foarte departe. Am ajuns în locuri unde nu credeam că vom ajunge vreodată, am cântat în majoritatea orașelor cu public jazz din țară, dar am ajuns și în Ungaria, Austria și Italia. Reacțiile publicului au fost foarte bune, motiv pentru care am și fost invitați să cântăm în atâtea locuri. Albumul a fost primit bine și pe piața muzicală, am fost nevoiți să refacem tirajul de 2 ori!  

Știu că urmează un turneu de promovare al albumului “Horizon”. Puteți să ne spuneți puțin despre ce v-a inspirat când l-ați creat?

Ne-am inspirat în primul rând reciproc. Practic JazzyBIT este o combinație a gusturilor muzicale ale fiecăruia dintre noi, pe care le amestecăm și din care rezultă piesele noastre. Dar la fel de important este și background-ul muzical al fiecăruia și influențele pe care le aducem în trupă. Am compus și creat ceea ce am simțit și ceea ce ne-a plăcut să cântăm.

Spune-ți-ne puțin despre cel de-al doilea album. Câte piese conține, cât costă și ce aduce în plus față de primul album?

Albumul conține șapte piese compuse integral de noi, cum am făcut și la primul album. Se va putea cumpăra la concertele noastre cu 40 de lei, dar și online, de pe contul nostru de Bandcamp: https://jazzybit.bandcamp.com. “Horizon” a fost înregistrat la un studio de top din Budapesta, deci sună mai bine decât primul, dar aduce și o ușoară schimbare stilistică, sau mai degrabă o găsire a identității JazzyBIT. Pe lângă asta, albumul conține și un booklet de 16 pagini, în care fiecare piesă este ilustrată grafic de către designerul Ovidiu Hrin.

Muzica voastră nu este un jazz tipic / clasic. De unde vă inspirați în general? Ce a stat ca piatră de temelie atunci când v-ați găsit / creat sound-ul?

În primul rând, dorința de diversitate. Ascultăm foarte multă muzică, foarte diferită și încercăm să introducem în muzica noastră elemente cât mai diverse. Avem influențe rock, blues, latin jazz, funk, etc. Ne place să pășim peste granițele jazz-ului câteodată, granițe ce sunt oricum foarte largi.

interviu JazzyBIT

Știu că toți aveți job-uri full time. Cum vă împărțiți între muncă, familie și muzică?

Cu o planificare foarte bună, șefi înțelegători dar și cu familii care ne susțin în ceea ce facem. Facem regulat ședințe în care discutăm până în cel mai mic detaliu despre următoarele acțiuni, și fiecare din trupă are responsabilitățile sale.

Ați fost în zeci de concerte peste tot în țară și nu numai. Care este concertul preferat al fiecăruia dintre voi?

Am cântat peste 100 de concerte în 4 ani de activitate!

Michi: Concertul meu preferat a fost în Sardinia, în vara lui 2014. Poate și din cauză că am stat câteva zile acolo și ne-am bucurat de un concediu involuntar. Dar mi-a mai plăcut și când am cântat pe vaporul A38 din Budapesta, care este printre cele mai bune cluburi din Europa.

Teo: Fiecare concert are ceva special și diferit față de oricare altul, deci îmi este foarte greu să aleg unul preferat. Bucuria cu care cântăm la fiecare concert este preferata mea.

Csongi: Nu pot să spun că aș avea un singur concert preferat, dar îmi place foarte mult să cânt la festivaluri de jazz.

Mihai, am aflat că tu ai învățat singur să cânți la bas. Cum ai făcut asta și cât de greu a fost?

Practic, am profitat din plin de era internetului și am învățat din tutoriale online și video-uri YouTube. Cred că a fost mai greu decât cu un profesor, dar am luat-o ca și un hobby. Am învățat, în schimb, foarte multe cântând cu muzicieni foarte buni și încă fac asta.

Vă mai amintiți primul concert? Unde a fost și cum v-ați descurcat?

Da, sigur, în 2 februarie 2012, la Jazz Office în Timișoara. A fost foarte fain, și a fost urmat de alte 2 concerte, în Arad și Oradea. Ținem minte doar că a nins foarte tare în acea perioadă, și am fost nevoiți să dezgropăm mașina din zăpadă după fiecare concert.

Care este cea mai mare satisfacție pe care o obțineți din muzică?

Călătorim foarte mult, vedem multe locuri, cunoaștem multă lume și cântăm ce ne place în fața unor oameni care se bucură de muzica noastră. Există o satisfacție mai mare decât aceasta?

interviu JazzyBIT

Cât de greu este să te faci remarcat ca muzician în România? Care sunt greutățile cu care v-ați confruntat cel mai des?

Cred că este la fel de greu ca și în alte țări. Era internetului a adus o concurență mai mare, dar și din ce în ce mai multă muzică frumoasă. Trebuie să ne adaptăm la noile tehnici de promovare. Fără un concert bun și o înregistrare bună, nicio trupă nu se poate face remarcată.

Cum vedeți voi viitorul formației JazzyBIT? Sau ce vă doriți / sperați să se întâmple în următorii ani?

Vrem ca muzica noastră să ajungă cât mai departe și noi să călătorim cu ea cât se poate de mult și de departe. Ne-ar plăcea și să trecem de granițele jazz-ului și să prezentăm muzica noastră unui public cât mai divers.

Un mesaj pentru timișorenii Altfel.

Dacă vreți să ascultați o trupă de jazz “altfel”, ne puteți urmări pe jazzybit.ro și pe facebook.com/JazzyBIT.band

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*