Dincolo de arta la vedere / interviu cu Marius Leonte Instalart/ Sculptura/ 000

0

Am impresia că Timișoara se confundă din ce în ce mai mult cu arta contemporană. Și pentru că am vrut să clarific cum stă treaba cu arta în Timișoara, am stat de vorbă cu sculptorul Marius Leonte, inițiatorul proiectului Instalart. Direct, sincer și, pe alocuri, tăios – un dialog ce-l voi pune pe rană de fiecare data când arta contemporană nu-și va primi locul cuvenit în acest oraș.

Ce ar trebui să știm noi, publicul, despre Instalart/ Sculptura/ 000? De unde ideea și încotro se îndreaptă întregul concept?

Instalart/ Sculptură/000 este un proiect care își propune să devină o scenă pe care urcă în fiecare an, alături de un artist consacrat, 6 artiști tineri și foarte tineri, absolvenți, doctoranzi sau masteranzi în arte vizuale. Ne propunem să îi ajutăm – cu sprijinul partenerilor bineînțeles – să producă, să se prezinte, să aflăm că există, să aflăm ce planuri au. În fiecare an Instalart invită un artist matur care la rândul sau invită 6 artiști, cum spuneam, care își încep cariera. Se numește 000 pentru că tinerii importanți din România își încep carieră cu Instalart.

interviu cu Marius Leonte Instalart

Sunt 6 artiști ce expun în cadrul proiectului, iar selecția este făcută chiar de către tine. Care sunt principiile după care ai realizat selecția? Important de menționat este faptul că selecția ai făcut-o din perspectiva de organizator și promoter al artei, nicicum din rolul de curator.

Da. Curatorul este un om cultivat, informat, care are un mesaj de transmis. Este un artist conceptualist. El își structurează discursul folosind opera și persoana artiștilor practicieni.

Lansează o temă, propune o dezbatere și intră în dialog cu opera artistului invitat. De obicei curatoriatul este practicat de teoreticieni, critici de artă, asta pentru că ei sunt la curent cu producția artistică și cu „lista” artiștilor activi și interesanți. De multe ori și practicienii aleg să fie curatori. Instalart însă își propune să fie o scenă pe care invită artiștii activi și interesanți. Adică am putea spune despre noi că suntem promotori. Vorbesc la plural pentru că Instalart, atunci când propune un proiect, invită la discuții consultanți de marcă. Artiști, arhitecți, critici de artă.

Selecția (eu i-aș spune invitația) o facem în funcție de cât de interesant ni se pare artistul. Criteriile sunt, în cazul artiștilor maturi, CV-ul, portofoliul lor. În cazul tinerilor… nasul nostru fin. Concret, mecanica este simplă: Google, Facebook, activitate, portofoliu. Un tânăr artist sau un artist, pe pagina sa de Facebook nu are pisici și selfie-uri, ci informație despre activitatea lui.

Interesantă este modalitatea în care s-a poziționat acest proiect, ca fiind un „exercițiu invaziv al artei contemporane în spațiul public”. De ce exercițiu invaziv? Asta e o dilemă personală pe care doresc (cu încăpățânare) să o elucidez, căci viziunea mea asupra artei contemporane o prezintă ca parte firească a cotidianul, deloc sub forma unui corp străin sau invaziv.

Ce ușor vorbești despre firesc! Totul depinde de spațiul cultural – de gradul său de dezvoltare, de evoluție. Societatea, că e românească, franceză, germană, olandeză sau americană, este structurată pe paliere. În plus toate societățile enumerate, pe lângă faptul că sunt diferite ca istoric, dar și ca mod de funcționare și interese, sunt dezvoltate diferit. Cotidianul românesc nu are nici o legătură cu cotidianul rusesc sau olandez. Arta pentru Olanda înseamnă altceva decât înseamnă pentru România. Și încă ceva. În România socialul este structurat gradual pe nivele de înțelegere și percepție diferite. Cum spuneam – ca în toată lumea.

Dar dacă vorbim de toată lumea ar trebui ne temperăm puțin și să înțelegem – fără a ne simți frustrați – că suntem în urmă. Așadar, exercițiu invaziv pentru că în felul acesta facem un short-cut (fără să avem pretenția că îi ajungem din urmă pe cei mari). Încercăm să obișnuim oamenii cu ceva ce nici nu au știut că există. Adică ne-am asumat o misiune foarte grea.

interviu cu Marius Leonte Instalart

Pentru cei care nu văd dincolo de lucrările expuse sau de efortul presupus de planificarea unui astfel de proiect – care sunt dificultățile logistice și ce înseamnă planificarea proiectului Instalart/ Sculptura/ 000  într-un oraș ce nu are întotdeauna deschiderea sau entuziasmul de a primi arta contemporană pe străzile?

Un concurs fericit de împrejurări (Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2021), face să nu existe practic nici o opreliște, ci dimpotrivă, să fie foarte ușor. Autorități locale, artiști, sponsori, parteneri, presă au înțeles că acum e momentul. Absolut toată lumea a participat la bunul mers al proiectului nostru. Altfel, în condiții obișnuite, e foarte complicat. Nu avem aici loc și cred că nici timp să dezvoltăm subiectul…

Arta necesită susținere, mai ales din perspectiva materialelor folosite pentru realizarea lucrărilor, a transportului sau a onorariului artistului. Cât de ușor este întreg procesul de găsire al unui mecena care să sponsorizeze arta contemporană? Cum se poate motiva sectorul privat pentru ca implicarea sa în sectorul artei să devină o constantă?

Mă gândesc că poate ar fi trebuit să mă întrebi cât de greu e. Dar nu. Ai dreptate. Este foarte ușor. Dacă proiectul tău este bine structurat, dacă proiectul tău este interesant, pentru partenerul susținător evident, atunci proiectul tău este câștigător. Mai mult, vei fi căutat pentru a ți se propune susținere.

Dacă ar fi să facem o schemă, lucrurile stau cam așa: există două feluri de entități interesate să sprijine arta sau proiectele culturale în general. Acel Mecena despre care tu amintești și care este cu adevărat sponsor, susținător dezinteresat, care înțelege arta, cultura în general. Cum a fost Lucian Perescu în cazul Instalart / Sculptură / 000. Și ceilalți care urmăresc un public-țintă, pe care proiectul tău reușește să-l facă atent.

În orice caz, important este cum comunici și, bineînțeles, ce. Sectorul privat, cum îl numești tu, nu e nevoie să fie motivat. El a înțeles demult că are de întors ceva comunității în care își dezvoltă business-ul. Proiectele de care se apropie trebuie să aibă însă o mecanică, în așa fel încât să-i satisfacă interesele. Simplu.  

interviu cu Marius Leonte Instalart

Cum e percepută arta contemporană în România anului 2017: divertisment sau social statement?

Nici una, nici alta. Arta contemporană în România este o „curiozitate”. Uneori nici artiștii nu prea înțeleg ce fac. Poate fi social-statement, cum zici, dar pentru a pătrunde sensul oricărei acțiuni trebuie să îi cunoști și background-ul. Or asta în România este imposibil deocamdată. Noi trebuie să pedalăm și vom vedea unde vom ajunge. Stăm și noi cu ochii pe Berlin, Paris, Londra și sigur o să ne iasă.

Recent am urmărit un interviu televizat în care declarai că „Arta, design-ul, arhitectura, dincolo de fundament și profesionalism, dacă nu are acest wow!* (*reacția privitorului la vederea lucrărilor de artă), dacă nu scoate acet wow! de la tine, nu-i ce trebuie.” Mergând pe ideea aceasta: ce se întâmplă cu arta care scoate un „oh, ce urât/nașpa/oribil e!”? Este ea ce trebuie, e sau nu e artă?

Wow nu este despre urât sau frumos. Este wow!!! Arta nu este nici urâtă nici frumoasă. Este ARTĂ.

Ce ai vrea tu, ca artist și organizator, ca eu (publicul) să iau cu mine în gând/ în suflet/ în minte după ce am vizualizat instalațiile?

Să afli că există artiști, artă, să înțelegi că ai nevoie de ei. Și de EA. Și în final să înveți să te bucuri de ei… și de EA.

interviu cu Marius Leonte Instalart

Câteva planuri de viitor pe care vrei să le împărtășești publicului ce savurează arta contemporană indiferent de spațiul în care este expus?

Planurile de viitor mi le-am desenat acum cinci ani, când am înființat Instalart. Acum nu fac altceva decât să le pun în aplicare. Să promovez artele contemporane 3D: sculptură, design, land art. Și pe artiști și practicieni, evident. Voi înființă „Parcul de artă contemporană”, care va ființa în cele patru centre culturale ale României – București, Iași, Cluj, Timișoara. Proiectul Instalart este un proiect pe termen lung. Arta mea, sculpturile mele se vor naște în paralel.

Ne vedem în septembrie 2018 cu un nou Instalart / Sculptură / 000. Atunci voi invita artiști tineri din toate cele patru orașe (București, Iași, Cluj, Timișoara). Deja Lucian Perescu m-a întrebat: „Și? Anul viitor ce facem?!”

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply

*