Despre scris, muzică şi spirit liber cu Bogdan Nicolai

0

bogdannicolai2

Dintotdeauna am avut o fascinaţie pentru oamenii de radio. Îmi place să-mi imaginez persoana din spatele microfonului. Felul în care arată, cum se mişcă şi expresiile de pe faţa lui în momentul în care îmi vorbeşte- pe toate mi le creionez în minte în funcţie de vocea pe care o aud. Pe Bogdan Nicolai îl cunosc de mult, de prin 2012, dar nu personal, ci prin vocea lui, de la radio. Cam pe atunci mă apucasem serios de alergat şi, neavând luxul de acum, cu telefoane capabile să stocheze sute de melodii, îmi puneam frumos căştile şi-mi începeam ziua cu Nicolai şi colegul lui de pupitru, Sara.

Ei bine, tare m-am bucurat să cunosc omul din spatele acelei voci. S-a întâmplat într-o după-masă de mai, în una din acele zile super însorite în care ştii că orice va fi, va fi de bine. Şi exact aşa a şi fost.

Am ajuns la studioul foto în plină desfăşurare a shooting-ului. Stare de bine şi muzică faină. Acesta a fost cadrul în care Bogdan, bucuros, îşi interpreta rolul. A fost frumos, iar pozele au ieşit superbe. M-au surprins degajarea şi jovialitatea care-i emanau din toţi porii, omul se simţea bine să fie acolo, cu noi, să pozeze, să se joace. Ulterior am aflat că muzica aia faină pe care o auzeam a fost unul dintre factorii de bază în tot acest mood: “muzica este un element esenţial al vieţii mele, nu pot trăi fără muzică… dacă nu puneam muzica din ipod, n-aş fi avut un mood atât de ok, n-aş fi fost atât de eu. Aşa că în pozele din revistă o să mă vedeţi pe mine… pe mine cel real”, îmi spune Bogdan cu entuziasm, continuând: “când mă trezesc dimineaţa, nici nu mă pot spăla pe dinţi dacă nu pun o melodie, tot timpu trebuie să am în fundal muzică. Caut albume în toate formatele, am conturi peste tot, cumpăr viniluri, cd-uri, casete, până la ultimul ban. Au fost perioade în viaţa mea, când, după ce îmi luam salariul dădeam buzna în magazinele de muzică şi-mi terminam toţi banii. Asta a şi fost prima mea legătură cu Timişoara. Până să existe internetul, eram membru în foarte multe fan cluburi şi corespondam prin scrisori cu mulţi timişoreni pentru că aici s-a dat întotdeauna tonul în muzică. Timişoara fiind mai aproape de occident, aveaţi mai uşor acces la muzică”. Ştiam acest lucru despre el, şi ca o iubitoare de muzică la rându-mi, am profitat de ocazie să aflu care este artistul lui de suflet: “Leonard Cohen rămâne artistul meu preferat. Îmi pare rău că nu-l mai pot vedea live, am fost la multe concerte de-ale lui şi fiecare în parte mi-a rămas foarte aproape de suflet”.

bogdannicolai1

Curiozitatea mea a mers şi mai departe, mă interesa să ştiu dacă pasiunea lui pentru muzică a fost cea care l-a împins spre zona aceasta, dacă s-a gândit vreodată să facă ceva în acest sens: “Da, aşa am ajuns să lucrez la radio”, îmi zice Bogdan zâmbind, “Pe vremea aceea eram în oraşul meu natal, Sinaia, aveam în jur de 14 ani şi mă duceam să înregistrez la postul local de acolo muzică rap. Cântam atât de prost şi eram atât de funny încât cei de acolo mi-au spus: “nu vrei tu o emisiune la radio? Dar te rugăm din suflet, nu mai cânta!”. Atunci s-a oprit şi orice gând de a face muzică, mi-am dat seama că legătura mea cu muzica e doar la nivel de ascultător, în niciun caz de compozitor, producător sau cântăreţ”.

Şi uite cum am ajuns la subiectul meu preferat, radioul! Deşi în momentul de faţă Bogdan nu lucrează la radio, acesta ocupă în continuare un loc important în viaţa lui: “Este o parte importantă din mine, m-a urmărit toată viaţa. Întotdeauna am spus că nu va trebui să caut niciodată un job în radio, pentru că întotdeauna radioul va veni după mine. Cu siguranţă voi mai avea proiecte, chiar dacă în momentul acesta nu-mi doresc neapărat acest lucru. Dar la un moment dat, sub orice formă, radioul îmi va bate la uşa şi-mi va spune: “iar te vreau!”, iar eu voi sta puţin pe gânduri, voi cugeta, dar îmi va fi imposibil să mă abţin… e ca o femeie de care eşti îndrăgostit, nu accepţi acest lucru, dar de fiecare dată când te cheamă, te duci în genunchi la ea”, îmi spune Nicolai râzând.

Vocea pe care o ştiam de o bună bucată de vreme începea acum să prindă contur, să capete o personalitate. Imaginea îmi era tot mai clară, dar mi-am dorit să aflu cum se vede el, cum se descrie Bogdan: “un militant pentru libertatea de orice fel, acesta e rolul lui pe pământ… şi mai are şi rolul de-a scrie lucruri, care nu sunt neapărat importante, dar are acest rol, de-a scrie!; i s-a dat la naştere un caiet şi un stilou şi undeva în sufletul lui s-a implantat spiritul liber, de nomad”.

Da! Spiritul liber l-am simţit din prima clipă! Ştiu că Bogdan este implicat în proiecte ce luptă împotriva discriminării, a fost chiar moderator al conferinţei Anti-Gypsyism: a lost cause?, ţinută în Parlamentul European, în 2016. Am vrut să ştiu ce-l motivează în acest sens: “Mă doare că oamenii se judecă absurd, în funcţie de înclinaţiile sexuale, culoarea pielii, etnie, şi că există o ură foarte mare pe care eu nu o înţeleg. Omul e singurul animal care îşi urăşte semenii pe motive de culoare, e ca şi cum ai vedea un câine ce latră un alt câine pentru că este alb, iar celălalt e negru. Mă doare că asta e o chestie educată. Dacă pui doi copii mici de rase diferite, ei se înţeleg absolut minunat, nu există ură între ei. Mă doare că e o ură educată, sunt păreri preconcepute pe care le transmitem în mod greşit prin educaţie şi atâta timp cât ne vom urî între noi, cât vor exista războaie pe pământ, oamenii nu vor fi civilizaţi cu adevărat. Indiferent că apare iPhone 240 sau vom ajunge pe Marte, acestea sunt semnele că nu ne-am civilizat încă”. Şi care ar fi soluţia? “Paşi mici. Să depună fiecare dintre noi efortul de a se gândi măcar 5 minute pe an la faptul că nu poţi urî un om pentru ceva pentru care el nu este vinovat… iar oamenii ar trebui să ştie că cel care discriminează va fi la un moment dat şi el discriminat, pentru că ei hrănesc ura şi oricând pot ajunge în ipostaza de a fi într-o altă ţară, altă conjuctură în care cu siguranţă vor fi discriminaţi”.

bogdannicolai3

Bogdan Nicolai este scenaristul proiectului Vocea României, jurnalist şi prezentator al emisiunii Life Couch marca A List Magazine şi mai are şi o groază de alte proiecte în care este implicat. Un om care face multe. Cum se descurcă oare? De unde îşi hrăneşte spiritul pentru a da atât de mult mai departe? “Acestea sunt nişte măşti. Eu de fapt sunt doar un om care scrie. Scrisul meu ia forma discursului spus la radio sau prin scenariu de film, de televiziune. Eu doar asta fac, scriu, iar faptul că mă vedeţi în atâtea ipostaze este pentru că duc mai departe o idee pe care iniţial am scris-o şi apoi am găsit o cale potrivită de a o comunica. E un singur lucru expus în mai multe moduri”, mă lămureşte el. Aşa am aflat şi despre un nou proiect, care evident că se leagă de scris 🙂 “Cel mai important este volumul de poezii, la care lucrez acum. Se va numi Jumătatea mea de pat. Este un volum de 100 de poezii care sunt de fapt nişte povestiri în versuri… ţin foarte mult la proiectul acesta pentru că mi se pare că e cel mai bun lucru pe care l-am scris eu până acum şi sper să apară cât mai curând”, continuă Bogdan entuziasmat.

Este un om altfel, are acel ceva care-l scoate din mulţime. I se trage de la curiozitatea ce-i sclipeşte în ochi, din dorinţa de libertate, din felul de a fi. Am descoperit şi ce crede el că-l face să fie altfel: “Cred că sunt puţin nebun, puţin mai mult decât ceilalţi. Am o nebunie puţin peste limita admisă, dar nu de internat. Sunt o fire singuratică, am nevoie foarte des de timp cu mine însumi în care să vorbesc doar cu mine”.

Ne-a plăcut mult de el şi abia aşteptăm să vedem cu ce ne mai surprinde în viitor, dar până atunci ne mulţumim cu mesajul lui Bogdan pentru voi toţi, oamenii faini: “rămâneţi altfel, dar nu doar de dragul de a fi diferiţi. Dacă aveţi ceva aparte, cultivaţi treaba aia, pentru că cel mai frumos lucru pe lumea asta e să sărbătorim diversitatea!” 😉

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Aliona Tcaci

Leave A Reply

*