Antonia. Mamă, iubită, artistă: fă cunoștință cu femeia care le face pe toate!

0

De ce Antonia pe coperta aniversară a revistei Altfel? Pentru că ea reprezintă tot ce ne dorim pentru cititorii noștri: un om puternic, cu o carieră fulminantă, dedicată copiilor ei, care știe să iubească cu pasiune și să facă față gurilor rele. Nu este doar un alt chip frumos, ci o personalitate gata oricând să te surprindă. Așa că, fără alte introduceri, vă invităm să asistați la o conversație de câteva minute cu nimeni alta decât Antonia.

Cum a început cariera ta muzicală?

Am început să cânt pe la 12 ani, făceam lecţii de canto, mergeam la concursuri, cântam la festivaluri în America. Dar tot pe atunci am decis să mă concentrez pe studii, pe şcoală. Când am revenit în România, am fost într-o zi în studioul lui Tom Boxer să înregistrez o piesă, i-a plăcut ce a ieşit şi aşa a început colaborarea cu el, piese, concerte și nu numai. Pot să spun că m-am concentrat pe o carieră în muzică în momentul în care am revenit în România.

Ce planuri de viitor ai din punct de vedere muzical?

Îmi doresc să lansez un nou album, cât mai multe videoclipuri şi multe alte surprize pentru fanii mei. 🙂

Cu ce artişti din România şi nu numai ţi-ai dori să colaborezi pe viitor?

Sunt mulţi artişti din România cu care mi-ar plăcea să colaborez şi pe care îi apreciez şi sper ca în timp, să îmi îndeplinesc toate dorinţele. 🙂 Din străinătate, îmi plac Drake, Beyonce, Lil Wayne.

Care este secretul frumuseţii tale?

Nu am niciun secret, fac tot ce ar trebui să facă orice femeie care se respectă: mă demachiez, cremă hidratantă, apă termală, masaj din când în când, sport cu antrenorul meu personal, mă hidratez și nu în ultimul rând mănânc sănătos.

antonia

Foto: Marta Popescu

Din punct de vedere al make-up-ului, care este produsul la care nu ai renunţa niciodată şi de ce?

Mereu folosesc fond de ten, mascara şi gloss sau balsam de buze. În această perioadă, nu mă pot despărţi de rujul Ultra Color Indulgence de la AVON. E preferatul meu.

Ce stil vestimentar consideri că te reprezintă cel mai bine? Care este piesa vestimentară la care nu poţi să renunţi?

Casual sportish. Mă simt cel mai bine îmbrăcată relaxat, cu şepci, căciuli, pantofi sport, pantaloni largi şi jeans, t-shirt-uri cu imprimeuri cool. În funcţie de eveniment, îmi place să îmi arăt și latura feminină… rochie de seară și pantofi cu toc.

Ce faci ca să te destinzi?

De obicei petrec cât mai mult timp cu prietenii, mă uit la filme, ascult muzică, mă plimb.

Te-ai menţinut în formă chiar şi în timpul sarcinii, când majoritatea femeilor cedează poftelor. Cum ai reuşit acest lucru?

Cred că mă ajută şi moştenirea genetică, sunt norocoasă 🙂 Am mâncat cam tot ce mi-am dorit. Plus că am fost destul de activă în acea perioadă. Filmări, concerte… nu prea am stat locului 🙂

Care a fost reacţia fetiţei tale, Maya când a făcut cunoştinţă cu frăţiorul ei?

Deocamdată au făcut cunoştinţă doar pe Skype. S-a bucurat să îl vadă şi abia aşteaptă să îl întâlnească.

Majoritatea părinţilor au obiceiul de a asigura şi planifica în cel mai mic detaliu viitorul copiilor lor. Ce viitor îţi doreşti tu pentru băieţelul tău?

Îmi doresc să îi fie bine, să fie fericit, sănătos şi să îşi îndeplinească toate visurile. Noi îl vom susţine în orice îşi propune.

antonia interviu

Foto: Marta Popescu

Cum se simte Alex în postura de tătic?

Foarte bine, îi plăceau copiii foarte mult dinainte, aşa că pe Dominic îl adoră, îl iubeşte, mă ajută cu schimbatul, îi dă de mâncare. E un tătic model.

Îi cânţi bebeluşului? Care este melodia lui preferată?

E prea mic să aibă o melodie preferată. 🙂 Dar îi cânt mereu tot ce îmi vine 🙂

Divorţul poate transforma orice poveste de dragoste. În ce relaţii ai rămas cu fostul soţ?

În acest moment, îmi doresc foarte mult să rezolvăm o problemă şi anume să o pot vedea pe fiica mea şi să o pot aduce în România. În rest, îi urez să fie fericit şi liniştit.

Presa de scandal a scris nenumărate articole despre tine, majoritatea deloc adevărate. Ai simţit o anumită presiune din această cauză?

Da, o presiune foarte mare care mi-a făcut foarte mult rău. Am fost vânată la fiecare pas, când tot ce îmi doream era să fiu lăsată în pace, să îmi trăiesc viaţa liniştită şi să îmi rezolv problemele cu și în discreţie.

Ce mesaj doreşti să le transmiţi timişorenilor Altfel?

Vă doresc să aveţi un an bun, sper să ne revedem curând! Să fiţi fericiţi şi să vă îndepliniţi toate visurile!

antonia

Foto: Marta Popescu

Câine sau pisică?
Câine.

Destinaţia preferată de vacanţă.
Barbados.

România sau SUA?
Şi România şi SUA.

Dulce sau sărat?
Depinde de situaţie. Dar de cele mai multe ori, dulce

Ruj sau lip gloss?
Lip gloss

Cu toc sau fără toc?
Fărăăă 🙂 Dar şi pe tocuri îmi place când vreau să arăt mai feminină.

Cină romantică sau party în club?
Cină romantică.

Floarea preferată.
Trandafir albastru.

Cafea sau ceai?
Ceai, nu beau cafea.

Aventuri în bucătărie sau cină la restaurant?
Învăţ să gătesc şi încerc, dar până atunci, cină la restaurant 🙂

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.