Alina Eremia – un vibe fresh și o voce înălțătoare

0

O voce tânără, fresh și mereu pregătită de ceva nou, Alina Eremia cucerește inimile fanilor prin muzica ei atât de intensă. La numai 23 de ani, ea reprezintă un nume sonor pe scena muzicii pop din România și are planuri mari de viitor. Luna aceasta, ALTFEL a stat de vorbă cu ea și a intrat în universul ei frumos, plin de artă. De la actorie la muzică a fost doar un pas, pe care Alina l-a făcut încrezătoare și ambițioasă. Și nu se oprește aici. Acesta este doar începutul carierei sale, care înflorește și se împletește grațios cu fiecare proiect nou, cu fiecare concert unic și cu fiecare suflet pe care îl atinge prin ceea ce face.  

Îţi împărţi cariera între muzică şi actorie. Care dintre cele două, însă, este mai aproape de sufletul tău?

De când au încetat filmările pentru “Pariu cu viaţa” m-am concentrat pe muzică, prima mea dragoste. Muzica e un instinct deja, e o definiţie a mea, aşa că, pot spune fără să stau pe gânduri că muzica ocupă primul loc. Am studiat, însă, și domeniul actoriei şi aştept cu nerăbdare să am câteva roluri în filme, iar peste ceva timp mi-ar plăcea să vă dau întâlnire şi pe scena teatrului.

Când ai descoperit că acesta este drumul tău?

De mică am ştiut că acesta e scopul meu în viaţă şi că aceasta e meseria pe care trebuie să o îmbrăţişez. Am ales singură muzica. Nu mă văd făcând altceva şi nici nu vreau să fac altceva.

De unde ai moştenit talentul? Mai există şi alţi artişti în familia ta?

Am crescut într-o familie care ascultă multă muzică. Mama a cochetat cu cântatul în copilărie, iar fratele meu şi cu mine am moştenit de la ea înclinaţia spre muzică şi calităţile vocale. Însă nu putem să o numim moştenire de familie.

Ce înseamnă Lala Band pentru tine? Cum ai descrie această experiență?

Lala Band a fost etapa în care m-am modelat. Am învăţat enorm de multe trucuri pe platourile de filmare, am “furat” meserie de la marii actori ai ţării, m-am responsabilizat, am conştientizat că fără muncă şi implicare nu poţi ajunge să ai rezultatele scontate. Au fost 4-5 ani esenţiali în evoluţia mea.

interviu alina eremia

Ai avut pe cineva care te-a îndrumat în carieră?

De-a lungul parcursului meu muzical am avut oameni care şi-au lăsat amprenta în cariera mea. Începând de la domnul Marius Ţeicu, familia Fugaru, Corina Voicu, Corina Despot şi, de câţiva ani încoace, echipa mea de la Mediapro Music și Universal Music România, o echipă mare, frumoasă şi dedicată. De aproape doi ani lucrez şi cu o agenţie de PR, Level Up, care mă ajută să comunic perfect mesajul meu.

Care este cea mai importantă sursă a ta de inspirație?

Sursa mea de inspiraţie? Oamenii şi poveştile lor. Mă inspir din lucrurile care mă înconjoară, care mă emoţionează, care mă intrigă, mă înfurie. Facem muzică pentru oameni, deci noi suntem protagoniştii.

Pe lângă muzică şi actorie, ce alte hobby-uri mai ai?

Dansul, echitaţia, orice formă de activitate sportivă, lectura şi desenul.

Dacă nu ai fi ales această cale, ce ţi-ar fi plăcut să faci în viaţă?

Să călătoresc mult și să am un job care să includă acest aspect. Probabil ghid turistic, dar cu siguranţă aş fi ales să merg pe destinaţiile exotice sau măcar cu mult soare.

interviu alina eremia

Cum împleteşti viaţa privată cu cea personală? Reuşeşti să menţii un echilibru?

Atunci când există dorinţă, orice se poate. Cariera mea nu mă împiedică să trăiesc o poveste de iubire şi să fie o armonie pe toate planurile. Am învăţat să separ aceste lucruri, astfel încât să pot să le am pe ambele. Recunosc, la început nu mi-a fost uşor, dar cumva am înţeles în timp cum trebuie să procedez.

Ce înseamnă pentru tine scena?

Scena este locul care mă provoacă, este o a doua casă, este ceea ce îmi aduce adrenalina la cote maxime şi unde pot să interacţionez şi să vibrez cu oamenii care îmi ascultă muzica.

Povesteşte-mi, te rog, despre un moment foarte emoţionant pe care l-ai trăit până acum.

Aş putea găsi multe momente de genul, am o pasiune care cu asta lucrează, cu emoţiile. Mă emoţionez când văd copii cu handicap dar cu o poftă de viaţă şi un zâmbet care te cucereşte.

În ce fel simţi tu că muzica ta vorbeşte publicului?

Cânt despre ce îmi atrage mie atenţia sau despre subiecte pe care îmi doresc să le abordez în piesele mele, aşa că vreau să cred că oamenii se identifică cu muzica mea. A existat o evoluţie pe plan personal, care s-a resimţit şi în muzică, şi o să se tot simtă.

interviu alina eremia

Care a fost cea mai inedită experienţă cu fanii? Cât de apropiaţi îţi sunt ei ţie?

Îmi sunt foarte dragi. Înfiinţează fan page-uri, vin la concerte, fac tot felul de colaje sau desene pe care mi le aduc. Sunt foarte drăguţi şi le mulţumesc pentru toată susţinerea. 

Alături de ce mare artist (naţional sau internaţional) ţi-ai dori să cânţi şi de ce?

Mi-aş dori să împart scena cu Beyoncé, idolul meu. Este un artist complex, o voce inconfundabilă, o femeie puternică şi exprimă lucrul acesta prin toţi porii.

Ce îţi place să faci “în timpul liber”?

Îmi place să recuperez timpul pierdut cu familia și cu prietenii. Urmăresc seriale, filme, ascult muzică, merg la sală, mă plimb.

Care sunt planurile pentru 2017?

2017 va fi un an plin de muzică. În toamnă voi lansa primul meu album, aşa că lucrez intens la conţinutul muzical, compun alături de producători. Sunt extrem de entuziasmată şi abia aştept să îl ascultaţi.

Ce proiecte viitoare pe termen lung mai ai?

Îmi doresc să vă invit la concertul meu la Sala Palatului.

Ce doreşti să le transmiţi cititorilor ALTFEL?

Le doresc să se bucure de fiecare moment, să nu lase nicio zi să treacă fără să zâmbească, să se iubească, să iubească şi să asculte muzică de calitate.

Text: Ștefana Macovei

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*