5 minute de filozofie cu Raluca Kișescu

0

Se poate spune că nu reușim să îi cunoaștem pe cei din jur decât în momentul în care ne întâlnim față în față cu ei. Însă experiențele anterioare mi-au demonstrat că poți descoperi măcar o bucată din sufletul unui om conversând cu el, urmărindu-i evoluția profesională, citindu-l.

Cea mai mare parte a bucății pe care am descoperit-o până acum din sufletul Ralucăi este scăldată în optimism, pasiune și un curaj absolut în fața ridicolului. Drumul spre familia AVON a început pe când avea doar 23 de ani, iar fiecare idee a dus-o mai departe devenind Senior Manager Commercial Marketing Avon România și Moldova. La cei peste 15 ani de muncă în domeniul frumuseții, Raluca mai adună ani de colaborare cu Revista Tango, debutul literar al cărții 6 din 49 șanse la iubire și un proiect personal plin de haz – Chicas Fantasticas.

A declarat că „valoarea oricăruia dintre noi este sinele” și crede că munca pentru ceea ce iubești cu adevărat trebuie acompaniată de veselie. Te invit să o descoperi și tu pe Raluca Kișescu. Pentru că se ține scai de optimism, pentru că iubește viața și pentru că nu-i este frică să fie autentică!

Avem doar 6 din 49 de șanse la iubire, dar câte avem la fericire?

6 din 49 de șanse la iubire este titlul cărții mele și nu puțini au fost cei care m-au întrebat de ce sunt atât de sceptică. Din contră, eu sunt cea mai optimistă dintre optimiști, iar pentru mine șansele se joacă în fiecare zi – ceea ce este chiar mai bine  decât frecvența cu care poți câștiga la loteria națională, a cărei extragere 6 din 49 se întâmplă o dată pe săptămână.

De este vorba de iubire sau fericire, ușile ni le deschidem singuri, indiferent că avem îndemânare, forță, cunoaștere sau… șansă. Am călătorit prin țări unde o treime sau mai mult din populație era la limita sărăciei și a căror fericire se citea în cheful cu care își petreceau zilele, nopțile, anotimpurile. De cele mai multe ori, la întoarcere, regăseam tristeți și/sau nemulțumiri de când se deschidea trapa avionului. Fericirea este un antrenament al minții. O minte curioasă va fi dornică să descopere, să se bucure de ceea ce află, să-și însușească noi și noi lucruri, care să-i dea aripi. Ați observat un fericit (nu preafericit)? Pare că zboară puțin, nu precum un boem la o distanță sesizabilă față de sol, ci suficient cât să-și păstreze și pofta de viață și doza de realism. Cu cât vom fi mai curioși să descoperim oameni, lucruri, locuri, informații, idei, cu atât ne vor crește șansele la fericire. Zilnic chiar.

Ce oferă echilibru vieții tale?

Întrebarea aceasta pornește de la o lemă, cum că viața mea ar fi în echilibru :). Pentru mine echilibrul nu este o balanță cât mai aproape de ideal între viața profesională și cea personală, între trup și suflet, între a fi mamă și a fi în orice alt rol al unei femei. Echilibrul meu este mai creativ, ajustabil pe nevoia mea personală de echilibru, nedefinită de teorii și descoperiri ale altora. În felul acesta, nu-mi asum o presiune care nu mă definește, ci îmi definesc propriu-mi echilibru care îmi dă șanse la fericire.

Echilibrul meu înseamnă diversitate și aspirație. De la diversitatea activităților în zona profesională, la diversitatea modalităților de petrecere a timpului liber, fie că este vorba de timpul meu liber sau timpul dedicat celor dragi, băiatului meu, familiei mele, prietenilor mei, acesta este prima sursă de echilibru. A doua este aspirația de a evolua, de a-i ajuta pe alții să crească în ochii lor și să zboare aproape de sol. Cele două sunt deopotrivă surse de echilibru și motoare de energie.

Fericirea este un antrenament al minții. O minte curioasă va fi dornică să descopere, să se bucure de ceea ce află, să-și însușească noi și noi lucruri, care să-i dea aripi.

Arriba, arriba pentru Chicas Fantasticas, un proiect plin de haz! De ce crezi că oamenii se iau atât de în serios și ce pierd când fac asta?

Chicas Fantasticas este un proiect personal care a apărut în timpul vacanței de anul acesta din Argentina. Orașul Buenos Aires ne-a inspirat, pe mine și prietena mea să fim auto-ironice în mod public, căci în particular suntem oricum. Ne-am amintit de telenovelele sud-americane super populare în anii ‘90 și 2000 – că între timp au apărut telenovele românești, turcești, indiene – și ne-am apucat să reinterpretăm expresii celebre gen “esta loca”, “no me dejes por favor, estoy embarazada con su hijo” într-un context amuzant.

Încurajate fiind de prietenii de pe Facebook și din viața reală, am regândit proiectul sub forma unei comunități al cărei scop este ironizarea clișeelor din viața românilor, fie că este vorba de veșnica lamentare a bărbaților în preajma zilei de 8 martie, de pasiunea lor pentru fotbal sau de obsesia părinților de a le lua cele, dar cele mai grozave și mai multe cadouri copiilor.

Am primit și reacții rezervate, în mod special în contextul asocierii individuale a celor care interpretează aceste personaje fictive cu persoanele din viața reală. Mi s-a spus chiar că voi pierde din credibilitatea profesională. Chiar, de ce trebuie să ne luăm atât de în serios? De ce să nu ne bucurăm de viață, de ce să nu atragem atenția asupra unor lucruri altfel decât în modul clasic? Cum am putea parodia clișeele altfel decât imitându-le? Oamenii se iau prea în serios din teama de a fi percepuți altfel și de a pierde avantajele care îi definesc ca oameni “serioși”. Pierd bucurie și șansele acelea la fericire.

Cu ce umplem găurile tristeții din asfaltul vieții noastre?

Cu borduri le umplem, că tot suntem foarte aproape de alegerile locale :). La primari noi, borduri noi! Eu le umplu în primul rând cu oameni. Să fii alături de oameni, să vrei să cunoști mereu oameni, să încerci să găsești elemente comune între oamenii pe care îi știi deja și cei pe care îi descoperi, să îi așezi în contexte comune, să îi provoci și să îi lași să te provoace. Cu experiențe, fie că este vorba de cărți, călătorii, muzică – dar nu muzica pe care o ascult acasă, ci muzica pe care o dansez până în zori. Cu zile memorabile, în care memorabilitatea nu înseamnă ceva ieșit din comun, ci un zâmbet cu sens la sfârșitul zilei, gen „hai că nici azi nu a trecut degeaba!”

Suntem un neam fericit?

Suntem un neam în căutări, nici nu știu dacă am definit bine ce căutăm, dar important este să fie un shortcut, că așa ne-am obișnuit. Dar asta este o percepție mică și limitată, așa că mai bine i-aș lăsa pe cei mai mari să răspundă. Eu sunt fericită și mă străduiesc să îi fac și pe alții fericiți!

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply

*