5 minute de filosofie cu Robert Rațiu

0

Robert este redactor șef al revistei Beau Monde și, chiar dacă își dă întâlnire cu industria de modă în fiecare zi, are o relație love-hate cu aceasta. Nu îi e frică să spună lucrurilor pe nume atunci când consideră necesar acest lucru și crede că moda, în general, are nevoie de o schimbare. Mai multe adevăruri dure despre industria fashion-ului, dar absolut necesar de spus cu voce tare, le poți afla din interviul de mai jos.

Care consideri că este cea mai mare “boală” a industriei de modă?

Cred că lucrurile au ajuns unde sunt din cauza unor practici nesănătoase şi cred că moda are aceleaşi probleme pe care le au multe alte industrii. Cred cu tărie că nu există reţete pentru timpurile pe care le trăim, indiferent de câţi directori de marketing sau „prezicători” de trenduri îşi dau cu părerea.

Cred că moda şi-a pierdut din umanitate, în primul rând. Avem de o parte creativi obligaţi să gândească 6 colecţii pe an, sweatshopuri, muncă nerenumerată suficient, condiţii inumane de muncă, poluare, iar de partea cealaltă avem clienţi transformaţi în sclavi ai microtrendurilor, oameni care cumpără haine pe care le poartă o singură dată sau deloc. Personal, eu nu mai am nevoie de hainele cuiva care calcă peste cadavre pentru a le produce şi nici nu mă mai impresionează cei care le poartă, din contră. Cred mult în responsabilitatea fiecăruia dintre noi faţă de ceea ce se întâmplă în jur. Dacă vrem să trăim sănătos nu ajunge să fim atenţi doar la alimentaţie, atenţia ar trebui să fie în egală măsură orientată şi către exterior. Trebuie să avem grijă ca nu cumva confortul şi starea noastră de bine să nu se clădească pe nefericirea altcuiva.

Ar trebui să fie moda importantă pentru oameni?

Este, fără ca ei să îşi dea seama. Dar întrebarea la care aş prefera să răspund este: Cât de importantă ar trebui să fie moda? Nu ar trebui să fie vorba de relaxare şi ceva distracţie în toată povestea asta? Hainele sunt pentru mine relaxare, mă îmbrac ca să mă simt confortabil, iar uneori mai am chef de câte o extravaganţă sau de o glumă vestimentară şi încerc să mă distrez puţin cu câte un styling. Însă văd în jurul meu cum pasiunea devine frenezie, iar de aici până la „trebuie să am ceva!” mai e doar un pas. Şi să fim serioşi, nu există această nevoie, sau dacă cineva o resimte ar trebui să se gândească la ce gol ar trebui să umple cu adevărat. Acest „trebuie” este rezervat pentru puținele lucruri care contează cu adevărat. Nu am niciun respect şi nicio urmă de înţelegere pentru victimele modei. La un moment dat era foarte cool să te declari fashion victim, aş prefera să cred că acele vremuri au trecut.

La ce nivel crezi că se află industria de modă din România, comparativ cu ce se întâmplă la nivel mondial?

Orice industrie care nu creşte natural o să aibă nişte practici defectuoase, care se transformă în reguli şi cutume, care în final o să limiteze industria şi nu o să o lase să se dezvolte. Noi suntem la un nivel în care lucrurile probabil s-ar mai putea salva, dacă ar exista bani. Aici e vorba de investiţii în sectoare cheie, în şcoli de modă, în ateliere, în mâna de lucru calificată şi oportunităţi pentru tinerii designeri.

Faptul că suntem atât de conectaţi la industria de afară -fashion week-uri, gale, etc.- ne dă falsa impresie că trăim aceleaşi timpuri, iar asta dă naştere unor aşteptări nerealiste cu privire la industrie şi a puterii ei locale. O altă urmare este faptul că tindem să ne concetrăm pe rezultate -the glitz and glam-, ignorând tot ce se întâmplă în spatele sclipiciului şi departe de bliţurile fotografilor. Partea cu adevărat importantă în care există oameni specializaţi, cu viziune, în care nu se investeşte. Industria asta este în continuare despre cine munceşte, pentru că este nevoie de pasiune şi sacrificii pentru a face ce îţi doreşti.

Fac o paralelă şi îţi spun cum se văd lucrurile de la biroul meu. Nimeni nu vrea să înceapă de jos, nimeni nu vrea returneze haine la magazine după shootinguri, să scrie şapte drafturi la un articol şi să facă pagini de shopping. Pentru că nu e glam şi cool. Şi ce e drept, nu e glam şi nici nu ar trebui să fie, pentru că foarte puţine lucruri sunt de fapt cu adevărat glam în viaţa asta. Cumva înţeleg şi revolta editoarelor de la Vogue îndreptată către blogosfera fashion… oamenii aia muncesc acolo, îmbrăcaţi în blugi şi adidaşi, muncesc pe rupte -ca şi noi de altfel-, şi simt că alţi oameni au luat-o pe scurtătură, au ajuns unde trebuie, dar sunt de fapt nişte impostori şi dincolo de hainele extravagante sunt goi şi nu au mare lucru de spus.

Ce schimbări consideri că sunt absolut necesare în acest moment în industria de modă?

Pfff, nu ştiu ce să zic, pentru că mă simt ca un chibiţ. Lucrurile sunt la vale rău, iar asta se datorează faptului că sistemul a ajuns la saturaţie. E prea mult din tot. Prea multe haine la fel şi prea multe pretenţii.

Cred că schimbarea ar trebui să se producă în consumatorii pasionați de modă. Ei trebuie să devină mai responsabili şi mai informaţi. Să nu le mai tremure genunchii în faţa unei rochii fast fashion, de plastic, vopsită cu chimicale, cusută de copii în cine ştie ce dărăpănătură, care s-a plimbat cu avionul şi are o amprentă de carbon cât China. Rochia aia pe care o porţi o singură dată şi o are toată lumea, iar după prima purtare, după ce ai simţit acea senzaţie „unică” a plasticului pe piele vreme de câteva ore, abia atunci îţi dai seama…

Recent, ai scris un editorial pentru Beau Monde, intitulat “De ce simt că Moda m-a trădat”, în care ai inclus o listă cu mai multe motive în acest sens. A fost moda întotdeauna o “trădătoare” sau, la un moment dat, pe parcursul anilor, şi-a ales un drum greşit?

Am o relaţie love/hate cu moda. Mă enervează când crede că poate exista pur şi simplu fără să ofere nimic înapoi, pentru că nu pare să fie condusă de oameni cu o conştiinţă. O iubesc atunci când văd proiecte interesante, idei, ironii şi comentarii la prezent. Şi mai ales când mă întâlnesc cu tineri designeri talentaţi, pentru că văd în ochii lor scânteia aia şi îmi amintesc, aşa cum spuneam la început, că moda este de fapt fun când te joci cu ea fără să o iei în serios şi nu îi iei în considerare limitările, ba din contră le forţezi. Într-un final complet idealist, o să zic că cei care o să rămână în memoria colectivă sunt tot cei care au avut ceva de spus, ceva care i-a mâncat pe dinăuntru şi nu i-a lăsat să doarmă noaptea, ceva care i-a făcut să îşi reconsidere existenţa, să protesteze şi să se agite, fără să se gândească mereu la ce le iese lor din asta.

Moda a cotit greşit atunci când a confundat celebritatea cu calitatea, când a văzut că îi merge să ceară preţuri astronomice pentru un tricou imprimat (tocmai ce a făcut Maria Grazia Chiuri un tricou pentru prima ei colecţie la Dior, aşteptăm scorul şi apoi mai discutăm). Acum asistăm la un nou val anti-modă pornit din mişcarea normcore. Dar şi anti moda e pe bani, nu e aşa?! Şi câţi bani să dai până la urmă ca să arăţi ca şi când nu te-ar interesa (Vêtements, I am looking at you). Acest val nou de falşi contestatari nu democratizează moda, ci o amărâtă de estetică, iar totul nu este nimic altceva decât un alt trend din modă, care, în mod absolut nemaivăzut s-a numit „anti-modă”. Mi se pare teribil de amuzant.

Cum se înțelege redactorul șef cu activistul din tine?

Cred că toți ar trebui să fim activiști. Fiecare dintre noi are o responsabilitate față de cei din jurul său. Trebuie să ne ridicăm capul din pământ și ne găsim ceva pentru care merită să luptăm, ceva din lumea asta care poate fi îmbunătățit. Cauze sunt suficiente. Activismul poate izvorî dintr-o nevoie personală – comunitatea LGBT este cumva nevoită să îmbrățișese activismul, că tot suntem într-o dezbatere națională cu privire la cine cu cine are voie să se căsătorească. Subliniez „are VOIE să se căsătorească” și toți cetățenii acestei țări ar trebui să își dea cu părerea cu privire la asta. Ce exercițiu democratic superb, nu? Sper că nu sunt singurul căruia i se pare ciudat. Nu poți să stai pe margine când se întâmplă așa ceva. Nu te poți uita cum drepturile cuiva se hotărăsc în piața publică! Comunitatea LGBT a devenit subiect de campanie, iar PNL și ALDE s-au grăbit să-și dovedească interesul pentru „voița poporului” semnând un pact cu Coalitia pentru Familie, USR s-a ferit de „subiecte delicate” – cum le place lor să spună – și au preferat să tacă. Însă tăcerea nu este niciodată o opțiune. Cum am mai spus si cu alte ocazii, discuția asta în spațiul public nu poate decât să ne bucure. Despre comunitatea LGBT nu se vorbește niciodată, ea rămâne compusă din necunoscuți și absenți. Not anymore. Coaliția pentru Familie ne-a provocat la dialog, a provocat o țară întreagă la dialog. Să discutăm deci.

foto: Ștefan Dani

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*